Onoraţi funcţionari de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii !

După cum înţeleg, precum şi cum speră toate persoanele bolnave din republică, Ministerul Sănătăţii are funcţiile de a asigura bolnavii cu medicamente compensate în scopul tratării maladiilor, iar în cazul diabetului zaharat, de a menţine bolnavii într-o stare, care nu va permite agravarea acestei maladii cu distrugerea ulterioară a organismului. În special mă refer la diabetul zaharat de tip 2. Ar fi cazul, ca specialiştii în domeniu să examineze eficienţa medicamentelor compensate şi, respectiv, să înainteze Ministerului Sănătăţii propuneri, privind medicamentele, care într-adevăr menţin zaharul în sînge la nivelul cuvenit.

Naiv consideram că acest organ trebuie să asigure tratarea integrală a tuturor bolnavilor, şi, dacă medicamentele compensate din lista preconizată nu asigură tratarea tuturor bolnavilor, să fie căutate acele preparate, care ar asigura tratarea tuturor. Clar că doar în cazul în care scopul este de a trata maladiile, dar nu îmbogăţirea producătorilor. Concomitent, aşa nimicuri ca eficienţa medicamentelor compensate, nu interesează organul, numit de stat să tolereze sănătatea compatrioţilor. Endocrinologul, care mă «tratează» este încrîncenată de faptul că nimeni nu-i întreabă cum acţionează medicamentele compensate incluse în lista dată. Iar grupul de lucru, care se ocupă de lista medicamentelor compensate, a comunicat, că medicamentele se includ în lista nominalizată doar la cererea producătorilor (???).

Modul de tratare la moment este că bolnavilor li se propune fiecare medicament din listă, şi dacă nici unul nu ajută, medicul constată că nu poate ajuta pe bolnav cu nimic, cum că este un caz individual, şi tratarea persoanei este problema lui personală. Îmi permiteţi să nu fiu de acord cu asemenea părere. Explic de ce. Am diabet zaharat de circa 15 ani. Primii ani mai jos de 8 unităţi zaharul nu scădea, cu toate că am încercat să mă tratez pe rînd cu toate medicamentele din listă. Apoi în lista medicamentelor compensate a apărut «glirid», cu care timp de peste patru ani am menţinut zaharul în sînge mai mic de 6 unităţi. Apoi «glirid» a fost exclus din lista medicamentelor compensate şi iarăşi am început anevoioasele încercări a medicamentelor noi, care numai ridicau glucoza în sînge. Atunci m-am adresat la farmacie cu întrebarea, care este substanţa activă la «glirid» şi dacă există vre-un medicament cu aceiaşi substanţă activă.

Am depistat, că asemenea medicament este «amaril», care nu se conţinea în listă. Deoarece costul acestuia era 28 lei, timp de peste 6 ani mi-am menţinut zaharul în sînge la nivelul de sub 6 unităţi. Cel mai interesant fapt este că acest medicament are puţine reacţii adverse şi nu este costisitor, iar celelalte medicamente au un şir de reacţii adverse şi de cîteva ori sînt mai costisitoare. Dat fiind faptul că treptat preţul la amaril a crescut pînă la 62 lei, am hotărît să apelez la medic,cu speranţa, că «amaril» este deja inclus în lista medicamentelor compensate. Asemenea speranţă îmi insufla răspunsul Ministerului Sănătăţii nr.01-7/125 din 26.04.2016 la adresarea mea, prin care mi s-a promis că va fi examinată posibilitatea de a include «amaril» în lista în cauză. Spre marele meu regret se vede că aşa posibilitate nu s-a găsit.

Mai mult ca atît, medicul endocrinolog mi-a comunicat că în lista medicamentelor compensate nu este nici un medicament cu aceeaşi substanţă activa ca în «amaril». Nu este clar care poate fi problema, care nu permite includerea acestor pastile în lista în cauză dacă medicamentul nu este costisitor, nu are multe reacţii adverse, ba şi mai tratează. Medicul mi-a propus să încerc pastilele «Glucophage 500 mg» cu preţul de 162 lei. În perioada de 10 zile, cînd am încercat acest preparat zaharul de la 5,4 unităţi, pe care le menţineam utilizînd «amaril», a crescut pînă 11,9 unităţi, iar după utilizarea a acestor pastile în ulterioarele 9 zile, pînă la 13,6 unităţi. Nemaivorbind de faptul, că descrierea reacţiilor adverse la «Glucophage 500 mg» ocupă peste două foi. După aceasta, am revenit la «amaril» şi după tratarea cu aceste pastile timp de 5 zile mi-am scăzut zaharul pînă la 7,8 unităţi. Este de menţionat, că eu nu sînt unica persoană, bolnavă de diabet zaharat de tip 2, căreia preparatele cu asemenea substanţă activă au ajutat a menţine zaharul la nivelul cuvenit. Este remarcabil faptul, că una din cunoscutele mele, iniţial bolnavă de diabet zaharat de tip 2, trecînd de la tratarea cu «glirid» la dispariţia acestuia la tratarea cu preparatele compensate şi-a majorat zaharul în sînge pînă la 25 unităţi şi a fost nevoită să treacă la tratarea cu insulină.

Onoraţi demnitari de stat, parvine întrebarea pentru ce este preconizată lista medicamentelor compensate, pentru tolerarea producătorilor, sau pentru a susţine bolnavii cu maladii grave? Nu ar fi oare binevenit ca medicii să analizeze eficienţa reală a medicamentelor compensate şi să propună includerea în listă a medicamentelor, care într-adevăr tratează, dar nu a celor, care îmbogăţesc unele pături ale populaţiei? De ce la moment, medicul-endocrinolog are statutul de statist, care doar constată faptul că medicamentele compensate real nu tratează şi cu aceasta îşi consideră îndeplinite funcţiile sale de medic. Oare nu este obligaţia acestuia să asigure tratarea tuturor bolnavilor, dar nu numai a unora din ei. Totodată, din comunicarea cu colegii mei de boală, care se tratează cu medicamente compensate, am constatat că tratarea cu «amaril»este mult mai eficientă şi avantajoasă, deoarece cei ce se tratează cu medicamente compensate mai jos de 7-8 unităţi zaharul în sînge nu pot reduce. Avînd calculatorul în faţă şi studii de medic, oare nu are medicul-endocrinolog posibilitatea de a stabili care din medicamente conţine substanţa activă ca «amaril» şi să propună Ministerului Sănătăţii includerea acestora în lista medicamentelor compensate? Admitem că acest medic nu are cunoştinţe suficiente, sau dorinţă de a face acest lucru. Dar eu, începînd cu anul 2016, în continuare mă adresam cu această propunere la medicul endocrinolog, demonstrînd că «amaril» tratează. Oare aceasta nu merita atenţie şi acţiunile respective din partea acestuia? Nu este oare obligat acest minister să ţină cont de propunerile bolnavilor ?

Cu respect Olga GRINEVICI, Consilier de stat de clasa I, rangul II