SCRIITOR LA ZIAR

Vorba vine

Autor: Ioan MÂNĂSCURTĂ
ioanmanascurta@gmail.com

Cînd am ajuns la şcoala de jurnalişti, care se numea eufemistic universitate şi la care, bineînţeles, se adăuga numele lui Lenin, acesta – îl am în vedere pe Lenin – fiind cunoscut de mine şi de ceilalţi aspiranţi la glorie încă de pe steluţa de octombrel, am aflat cu încîntare că trebuie să iau cu asalt şi un curs de pedagogie. Știinţa cu pricina era, tot bineînţeles, marxist-leninistă şi era băgată în căpceanul viitorilor ostaşi ai frontului ideologic deloc întîmplător. În eventualitatea că dădeai dovadă de imaturitate politică şi lipsă de talent (şi trebuie să recunoaştem că existau şi astfel de cazuri regretabile), patria sovietică-minune, cum se cînta într-un duios cîntec (deoarece rima cu uniune, iar uniunea, la rîndu-i, era şi ea sovietică, le stătea bine alături ş.a., ş.a.m.d.), nu te lăsa să te destrăbălezi definitiv, ci te mobiliza, în calitate de rebut social, să predai limba şi literatura moldovenească în comuna Nicăieri din raionul Nuştiucare.

Sau îţi oferea strălucita şansă să te afirmi în calitate de apărător al ordinii publice, adică să te faci miliţian. Dacă, bineînţeles, aveai cap pe umeri şi glagorie în cap. Asta din cauza că miliţianului i se repartiza prioritar spaţiu locativ şi, oriunde s-ar fi dus, i se dădea de băut pe degeaba.

Amîndouă ocupaţiile, dar mai ales ultima, revendicau cunoştinţe temeinice în domeniu şi harnicii învăţăcei studiau cu nesaţ (zi şi, bineînţeles, noapte) misterioasa (pe alocuri – zvăpăiata) ştiinţă a pedagogiei, în tainica speranţă că s-ar putea să se ridice atît de sus încît să nu le ajungă la urechi nici o silabă din literatura sovietică moldovenească. Bineînţeles, pe aripile viguroase ale atotputenicului minister al treburilor dinăuntru (=afacerilor interne).

Instructorul (zis şi lector) care ne iniţia în această importantă ştiinţă avea o chelie de toată frumuseţea care se revărsa peste grumaz şi cobora pe spate pînă la obstacolul natural. Era, ca să zicem aşa (deoarece altfel nu putem zice), un pleş generalizat. Asta, mai treacă-meargă. Cadrul didactic însă apucase prostul nărav să-şi acopere pleaşa cu o pălărie adusă de nevastă-sa dintr-o ţară ostilă rău patriei sovietice-minune şi această piesă vestimentară se ţinea de pozne, manifestîndu-şi în fel şi chip aversiunea. De la pălărie, zice-se, se alesese cu o încreţitură (a nu se confunda cu circumvoluţia!), cută, adîncitură, brazdă, şanţ, crăpătură, cicatrice, pliu, pliseu pe creier, dar nu bag mîna în foc, deoarece ar fi o treabă inutilă, lucrurile fiind limpezi de la sine. Putem afirma cu certitudine că pe exterior ampla chelie nu suferise nici o modificare vizibilă, dar nimeni nu poate spune ce are omul în cap...

Să revenim la ştiinţa pedagogiei. Bineînţeles, strict în parametrii cunoscuţi de mine.

La prima lecţie am aflat că pedagogia sovietică este cea mai sovietică pedagogie din lume. Eu zic că nu înveţi chiar în fiece zi astfel de lucruri.

Către sfîrşitul cursului, cu referire la fiică-sa (care se măritase cu şoferul mîne-sa, asta – mîne-sa – fiind soaţa dînsului şi mare mahăr (mahăroaică?) la cea mai importantă instituţie sovietică de dat nimicurile în treier), am mai aflat că un prost şi o proastă fac o famelie bună. Nici asta nu se ia din drum.

Cam prin aceste de nepătruns hăţişuri intelectuale s-a terminat şi calul pedagogiei mele. În timp ce îmi negociam nota de încheiere a cursului, vicleanul cadru didactic m-a articulat cu o întrebare care i-ar fi pus în dificultate pînă şi pe cei mai şmecheri criptanalişti, chiar dacă aceştia ar fi reuşit între timp să descifreze Numărul fiarei din Apocalipsă. Ascultaţi!

– Tovarăş Manascurta, dacă vrai noată trecătoare, să răspunzi cinstit la întrebarea me.

– Cu plăcere, am răspuns cinstit şi chiar sfidător, deoarece eram sigur că am pedagogia sovietică în vîrful degetului mic.

– Tovarăş Manascurta, de ce te atîrni aşa de prost de mine?

Dezastrul s-a produs instantaneu – am pierdut darul vorbirii – şi ecoul lui mai bubuie şi acum.

În consecinţă, n-am devenit învăţător de limba şi literatura moldovenească, iar la aducătoarea de bucurii imobiliare şi plăceri de tot soiul carieră de miliţian nici n-am îndrăznit să visez.