SCOLILE PROFESIONALE SI COLEGIILE VOR FI FINANTATE IN FUNCTIE DE NUMARUL DE ELEVI

Guvernul a adoptat o nouă formulă de finanțare în învățămîntul profesional tehnic, care vine să eficientizeze cheltuielile în sistem și să sporească calitatea instruirii viitorilor specialiști, în corespundere cu necesitățile pieței muncii.

Noua formulă de finanțare are la bază practica țărilor europene axîndu-se pe două principii de bază - finanțarea per număr de elevi și per cost de program de studiu.

Astfel, începînd cu anul de studiu 2016-2017, școlile profesionale, colegiile și centrele de excelență vor primi mijloace bugetare în funcție de numărul de elevi. Totodată, alocările vor depinde de cheltuielile programelor de studiu și specificul de instruire al diferitor meserii și specialități.

Pînă în prezent alocările financiare aveau loc la solicitarea instituțiilor de învățămînt, în baza bugetelor din anii precedenți, fără a exista neapărat o justificare transparentă și argumentată în acest sens.

Noul mecanism de finanțare va stimula competitivitatea instituțiilor de învățămînt, încurajînd diversificarea surselor de finanţare prin dezvoltarea parteneriatelor cu agenții economici și promovarea meseriilor noi solicitate pe piața muncii. Astfel, Ministerul Educației va putea co-finanţa dintr-un fond special de competitivitate instituțiile care vor iniția proiecte cu agenții economici și va stimula introducerea meseriilor noi la solicitarea angajatorilor.

În paralel, mecanismul de finanțare va descuraja abandonul școlar, prin reducerea finanțării pentru instituţiile care înregistrează un nivel înalt de abandon al studiilor.

Aplicarea noului mecanism de finanțare este o condiție obligatorie pentru obținerea unei sume de 2,4 milioane de euro din partea Uniunii Europene, ca parte a Programului de Suport Bugetar.

Sursa: agora.md