SCANDALUL SKRIPAL

Austria NU va expulza diplomați ruși

Austria nu face parte din Alianța pornită peste Ocean și în Europa împotriva Rusiei, anunțînd că nu va lua măsuri împotriva Moscovei. Împotriva curentului care a cuprins în ultimele ore Europa s-a poziționat Austria, care a decis să nu se alăture țărilor europene care au anunțat Luni măsuri împotriva Moscovei, expulzînd de pe teritoriul național unii dintre diplomații ruși prezenți. „Susținem decizia de a rechema ambasadorul Uniunii Europene în Rusia, dar nu vom lua măsuri la nivel național”, au declarat cancelarul Sebastian Kurz și ministrul de Externe Karin Kneissl într-o declarație comună, scrie business-standard.com. Viena a adăugat că vrea să „păstreze canalele de comunicare deschise cu Rusia”, plecîn de la principiul că Austria este „o țară neutră și se consideră a fi un creator de poduri între Est și Vest”. 

Între timp, Rusia a anunțat deja măsurile de retorsiune. Conform calculelor AFP, numărul de diplomați care vor trebui să părăsească țările europene va fi de treizeci, însă Austria nu aparține acestor țări. Deși este membră a Uniunii Europene, ea nu se numără printre națiunile care fac parte din NATO. Cancelarul Kurz a vizitat Rusia la sfîrșitul lunii Februarie, iar unul dintre partenerii săi de coaliție, Partidul Libertății, (FPOe), are un „pact de cooperare” cu partidul Rusia Unită al Președintelui Vladimir Putin. Slovacia, condamnînd cazul Skripal, a declarat, de asemenea, că nu expulza diplomați ruși, ci îl va convoca pe ambasadorul rus „fără întîrziere”. Turcia, care este membră NATO, dar care, în ultmul an s-a apropiat de Putin, a anunțat, la rîndul ei, că nu intenționează să ia măsuri împotriva Rusiei.