SATELE

Toamnele tîrzii au devenit agasante, nu mai oferă împăcarea sufletească din alte vremuri. Nu ne mai bucură privirea casele și ogrăzile gospodărite. Nu ne mai înveselesc roiurile de voci copilărești. E declin melancolic în satele noastre, e desființare.

Pe fundalul zilelor reci și ploioase, satele moldovenești arată și mai deprimant, și mai supuse ruinării. Vedem acolo mai mult decît o depresiune economică; găsim o depresie socială. Oamenii se simt nedreptățiți, obijduiți, părăsiți. Și deja în mare măsură indiferenți. O blazare colectivă, răspîndită-n lung și-n lat.

Satele noastre, țara în ansamblu trăiesc ceea ce în limbaj științific se numește „tragedia comunelor” – o situație nu rareori întîlnită în istorie, cînd ambițiile, egoismul și greșelile celor puțini, de sus, au provocat declinul și dispariția celor mulți, de jos. 

Dacă e să o spunem pe șleau, distrugem satele cu propriile mîini, prin noi înșine, pe timp de pace. Fără război, fără potop, fără cutremur, transformăm în epave ceea ce-am avut și am moștenit.

Și nu se vede lumină la capătul tunelului, fiindcă satele sînt pustiite și demografic. Fără tineri și fără nașteri, nu are cine le ridica, nu are cine le da viață în anii și deceniile care vin. Veșnicia, dacă s-a născut la sat, l-a părăsit demult…

Alunecăm, cu viteze diferite, spre un colaps demografic. În fiecare zi pleacă oameni din țară, pentru totdeauna. În fiecare an pierdem prin exod și prin decese mai mulți maturi, decît copii se nasc. Sîntem în mare minus. De fapt, sîntem în topul țărilor cu cea mai mare scădere demografică din lume.

Pleacă tinerii, care își vor întrebuința talentele în străinătate, la fel și forța de muncă, inteligența, potențialul de natalitate, capacitatea de consum, vigoarea. Îi creștem pentru alții. Rămînem fără genofond, fără aluatul din care am fi putut plămădi noi elite, atît de trebuincioase.

În cîteva decenii, am putea pierde încă o treime din populația pe care o avem acum. Și ce urmează?
Un teritoriu cu pămînt mănos și climă primitoare nu poate rămîne nepopulat. Odată secătuit demografic, el devine foarte atractiv pentru acele populaţii care au o natalitate pozitivă și nu-și încap în propriile frontiere. Aproape ca în legile fizicii, densitatea înaltă creează presiune şi contribuie la distribuirea maselor de indivizi în regiunile slab populate – este vorba despre un proces pe care l-am putea numi „osmoză demografică”.
Aşa s-a întîmplat de nenumărate ori pe parcursul istoriei. Astăzi, aşa fenomene se produc în Siberia, ocupată demografic de chinezi, sau în Europa, ocupată demografic de musulmani. De ce ar fi teritoriul nostru pustiit o excepție?

Să ne întrebăm, realist, cine ne va ocupa demografic? Cine va popula în viitor țara asta, în locul stăpînilor, care au murit, sau au plecat? Pentru cine vor fi din nou frumoase toamnele, în lipsa noastră?

Dorian FURTUNĂ