Sase angajati ai ambasadei americane la Kabul, concediati pentru consum sau posesie de droguri

Șase angajați ai ambasadei americane la Kabul au fost concediați pentru consum sau posesie de droguri, a anunțat Vineri un responsabil american, într-un caz stînjenitor pentru administrația de la Washington, care a cheltuit miliarde de dolari în Afganistan în lupta împotriva narcoticelor, informează AFP.

Concedierile au avut loc în urma unei anchete desfășurate de ambasadă după ce unul din angajați a fost văzut rătăcind fără țintă prin sediul misiunii și avînd „un comportament incoerent, părînd a fi sub influența unor substanțe ilegale”, potrivit informațiilor publicate de Wall Street Journal.

„Putem confirma că șase persoane au fost implicate și că toate erau angajați temporari”, a indicat diplomația americană, precizînd că „nici un salariat (permanent) al Departamentului de Stat nu a fost implicat în incident”.

Comunicatul nu precizează cetățenia celor șase angajați concediați și nici ce fel de droguri au consumat aceștia. În ultimii 15 ani, Guvernul american a cheltuit miliarde de dolari în încercarea de a eradica drogurile în Afganistan. Această țară rămîne însă de departe cel mai mare producător mondial de opiu, una din sursele majore de venituri pentru insurgenții talibani.