SARACU’ BOGATU PETRU SI AMORALITATEA

Un exemplu dat naibii de curvesc al servilismului politic practicat de către jurnaliştii moldoveni este „săracu’ Bogatu Petru”. Ca o regulă, aproape cam toţi ziariştii moldoveni îi critică nemilos pe politicienii traseişti aleşi în Parlament, adică pe cei care se vînd altui partid decît cel pentru care au fost aleşi. Actul publicistic în sine este cît se poate de just, mai ales în contextul politic imoral, agresiv şi mafiot de după 2009. La fel de juste sînt şi anchetele şi criticile adresate politicienilor îmbogăţiţi de pe urma… politicii.

O chestiune deloc dezbătută însă în spaţiul public este cea care se referă la „traseismul politico-publicistic” şi averile ziariştilor „de forţă” care îi critică pe politicienii traseişti şi îmbogăţiţi din afaceri cu politic. Nu voi face acum un „pomelnic” cu toţi aceşti „editorialişti”, nu mă voi referi încă la „averile politice” ale multora, ci mă voi limita doar la cazul particular de traseism editorial-politic al lui Petru Bogatu. O fac şi pentru că, aidoma unor politicieni ticăloşiţi şi impuşi drept modele unui electorat ignorant, Bogatu a reuşit să-şi creeze o falsă imagine publică de guru al presei, de autoritate incontestabilă, de jurnalist şi profesor de o rară moralitate. Nu voi inventa nimic, ci voi expune doar realităţi.

 

Traseistul săracu’ Bogatu Petru

Iată ce nota domnia sa într-un editorial de-al său, publicat pe site-ul Deschide.md! Ca o paranteză, precizez că dacă te consideri un jurnalist respectabil de limbă română, care nu publică decît în ziare, reviste sau site-uri respectabile, aşa cum se crede săracu’ Bogatu Petru, măcar din respect pentru această limbă nu îţi publici un articol pe un site corigent la gramatica elementară a limbii române, aşa cum este cel deja amintit. Pentru că Deschide.md este, prin teribila agramaţie, de un antiromânism feroce!

Petru Bogatu: „PLDM, într-o acută criză de formă și de timp, caută soluții pentru a se relansa. Tudor Deliu l-a înlocuit pe Viorel Ciubotaru în fruntea Partidului Liberal Democrat care, pe deasupra, s-a declarat și adept al unirii cu România. (…) Partidului îi lipsește penitența. Liderii săi nu-și dau seama, probabil, că PLDM a dezamăgit crunt cam o treime din electoratul care l-a votat masiv în 2010. (…) Ca să se reseteze, formațiunea trebuie mai întîi să-și recunoască propriile erori. Să-și pună cenușă pe creștet. Să-și asume răspunderea pentru isprăvile fostului lider Vlad Filat, pentru devalizarea băncilor, pentru injustiția și corupția care dau pestemargini de pe timpul cînd se aflau la guvernare. Fără pocăință schimbarea de obiective, sloganuri și lideri nu are niciun rost.”

Pentru o bună înţelegere, amintesc sau îl informez pe cititorul care poate nu este suficient de avizat că Petru Bogatu, încă din pruncia Statului Republica Moldova, a fost şi este cel mai înfocat unionist şi pro-român transnistrean. Probabil că, încă de pe vremea URSS, candela românismului i-a fost aprinsă de părinţii săi încă de cînd l-au botezat ori i-au dat prima sfîntă împărtăşanie ortodoxă românească. Încerc să-mi imaginez eroismul lui subversiv prin care încerca să-i românizeze pe sovietici în perioada în care era cursant al Școlii de Înalte Studii Politice din Rostov-pe-Don din Rusia! Românii habar nu au pe ce au pus mîna!

Iniţial sau iniţiatic, a scris, în calitate de redactor-şef, în ziarul unionist Ţara şi a publicat editoriale în Flux, ale lui Iurie Roşca, a coafat articole unioniste şi de tot felul în Jurnal de Chişinău, iar mai apoi s-a proptit în ziarul neoficial al lui Vlad Filat, Ziarul Naţional, drept susţinător, fireşte, al PLDM. După ce Filat a fost halit de Plahotniuc, săracu’ Bogatu a devenit „clientul editorialist” al celui care l-a trimis pe Filat la bulău (puşcărie), Vladimir Plahotniuc.

Aţi observat, mai sus, că cere actualului PLDM „penitenţă”, „să-şi recunoască propriile erori”, „să-şi pună cenuşă în cap”, „să-şi asume răspunderea pentru isprăvile lui Filat pentru devalizarea băncilor”, căci, spune el, „fără pocăinţă, schimbarea de obiective, sloganuri şi lideri nu are nici un rost”! Păi, în acest context, unde-i pocăinţa şi cenuşa din capul lui Bogatu, căci anume în timpul cînd Filat era premier el era jurnalist la Ziarul Naţional, finanţat, din cîte ştim, prin intermediul firmei Caravita, controlată de Filat şi finanţată din banii furaţi de la Banca de Economii? Observaţi, aşadar, că Bogatu era salarizat din banii devalizaţi de la bănci, iar acum cere ca doar PLDM, nu şi el, să-şi pună cenuşă în cap, în calitate de complice-beneficiar al devalizărilor!

Prin urmare, să reţinem că săracu’ Bogatu a fost, pe rînd, „unionist sub Iurie Roşca”, editorialist la Jurnal de Chişinău, despre care se spune că ar fi controlat de Ţopa, salariatul indirect al lui Filat prin Caravita, iar acum este un slujbaş publicistic devotat al actualei guvernări „pro-europene” şi „Pro Moldova”, implicit al lui Plahotniuc, care tratează UE şi SUA de parcă ar fi nişte ţărănci analfabete!

 

Osanalele lui Bogatu „în cinstea” guvernării izolaţioniste şi corupte

Pe mai departe, voi oferi extrase din scrierile/zicerile/cugetările jurnalistului „principial şi demn” Petru Bogatu favorabile guvernanţilor. Contrastul dintre realităţile existente şi afirmaţiile lui vă vor face să înţelegeţi că moralitatea, pentru el, este un blestem, iar acţiunile guvernanţilor, inclusiv ale lui Plahotniuc, sînt Biblie Naţională. Ca să vedeţi de ce-i în stare un om pentru bani şi faimă efemeră! Aici mă voi referi la ceea ce a afirmat/crezut el, pentru, fireşte, Deschide.md, despre discursul premierului Pavel Filip la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

„Discursul premierului Filip la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite demonstrează, o dată în plus, că, de la un timp încoace, Chișinăul a încetat să facă doar act de prezență la ONU și încearcă să rezolve problemele sale naționale în cadrul celei mai importante organizații mondiale din lume”, constată Petru Bogatu într-o opinie exprimată pentru Deschide.MD.

Printr-o aparentă sobrietate în cunoaşterea faptelor, Bogatu, în fond, induce cititorul într-o gravă eroare, dînd practic o sentinţă analitică prin care vrea să se înţeleagă că Guvernul Filip a dus Moldova în rînd egal cu toate naţiunile democrate ale lumii, că se poate scărpina diplomatic şi geostrategic pe burtă cu ele.

„Este simptomatic faptul că Pavel Filip și-a centrat discursul pe două teme: staționarea ilegală a trupelor ruse în Estul Republicii Moldova și cursul de integrare europeană al Chișinăului. Este limpede că premierul a dorit să transmită două semnale puternice comunității internaționale care converg, de fapt, spre o singură idee. Republica Moldova face parte din civilizația occidentală, iar ocuparea militară rusească a Transnistriei este un impediment în calea integrării Republicii Moldova în spațiul european”, mai constată Bogatu.

Despre răţoiala de formă, inutilă, fără, efect şi electorală a Guvernului Filip nici nu are rost să comentăm. Diversiunea lui Bogatu privitoare la aşa-zisul parcurs pro-european al guvernanţilor ne sfidează inteligenţa. În primul rînd, această chestiune nu a interesat pe nimeni pentru că nu era în agenda reuniunii ONU. În al doilea rînd, spusele electorale ale lui Bogatu se adresează moldovenilor neinformaţi, căci el ştie prea bine că absolut toate Cancelariile occidentale şi-au retras sprijinul pentru Republica Moldova tocmai pentru că nu face parte din civilizaţia occidentală, iar calea integrării europene a fost blocată tocmai de către actualii guvernanţi. Diferendul transnistrean este una, iar acţiunile antieuropene ale guvernanţilor este alta. Nu trupele ruse din Transnistria au furat miliardul, au înstrăinat aeroportul, au anulat alegerile pentru Primăria Chişinăului, au introdus votul mixt şi au în subordine politică personală Justiţia şi ţara, în general, în pofida recomandărilor europene potrivnice.

Pe mai departe, ca să pară „echidistant, critic”, Bogatu „îi reproşează” lui Filip că „nu a abordat cu destulă claritate problema pacificatorilor ruşi”. Ca să vezi! Nu scoate nici o vorbă însă despre bazaconia de discurs a lui Filip în care laudă guvernarea pentru că face drumuri în Moldova. Vă daţi seama cu ce ochi s-au uitat demnitarii de acolo la el? Putea, la fel de bine, să spună de la tribuna ONU că în Moldova sînt cele mai frumoase femei ori că avortul este la liber. Era acelaşi lucru!

Ca să înţelegeţi stupizenia unei guvernări cînd iese la plimbare în lumea într-adevăr bună! Ca să înţelegeţi stupizenia, imoralitatea şi ticăloşenia publică a unor jurnalişti care slujesc mafia de la guvernare!

Mihai CONŢIU

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
07.03.24 - 00:42
01.03.24 - 00:46
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40