Enigmatici şi cuminţi într-o ţară confiscată de bandiţi

Prin 1993-1994 am publicat în ziarul parlamentar Sfatul Ţării un articol intitulat “Salvaţi-ne de Victor Crăciun”. Spuneam acolo că Basarabia a fost ocupată de 6 (şase) ori: în 1812 de ruşi; în 1918 de români; în 1940 de ruşi; în 1941 de români (de toartă cu Hitler); în 1944 de ruşi şi în 1990 de către Victor Crăciun.

Nu era botez, cumătrie, cununie, sfinţire de biserică, miuţă, spălare de bani, turnir de sex sau şedinţă parlamentară mai importantă în Moldova la care să nu cadă – bob sositor din jitniţa de aur a neamului – acest lipicios trepăduş bucureştean cu mutră de turtă dulce.

Anume Crăciun-omniprezentul este promotorul proiectului Cîte un scriitor dîmboviţean pentru fiecare moldovean. Şi vedeţi cît de reuşit a izbutit să compromită Aleea clasicilor cu busturi schizoidale ale unor scriitori de valoare? Noi avem capacitatea rarisimă de a transforma aurul în rahat, de a terfeli orice idee generoasă. Nu Aleea clasicilor români se cheamă, azi, ansamblul sculptural inaugurat pe 29 aprilie 1958 la Chişinău. Acest ansamblu se numeşte, acum, Caraghioslîcul Clasicilor Români!

Astăzi mă văd nevoit să scriu Salvaţi-ne de Victor Nichituş! Să fim înţeleşi de la bun început: el nu s-a născut să gîndească ca mine, tot aşa cum nici eu nu m-am născut să gîndesc ca dînsul. Deşi am fumat împreună taigale de ţigări, trebuie să spun că Victor, ziarist român naturalizat în Republica Moldova, de ceva timp încoace procedează necinstit cu patria sa de adopţie.

Începînd cu 2016, l-a atacat de cîteva ori, impardonabil, pe Pirkka Tapiola, ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău. Profesionist care şi-a luat în serios misiunea încredinţată de Bruxelles, Tapiola nu-i este deloc pe plac actualei conduceri PeDeMiste de la noi. De ce? Fiindcă o monitorizează la sînge; fiindcă îl cunoaşte pe Plahotniuc pînă în măduva oaselor a mişcărilor sale. Aceasta şi este cauza pentru care trusturile mediatice ale omniprezentului oligarh s-au năpustit în haită asupra diplomatului european.

Printre zăvozii (încă neomologaţi în Uniunea Europeană) ai lui Plahotniuc se numără şi Victor Nichituş, căruia gura mioritică nu-i mai tace, iarba Moldovei nu-i mai place. Recent, pe blogul lui, Nichituş – chipurile, cureaua de transmisie mediatică pe relaţia Plahotniuc-SRI (Serviciul Român de Informaţii) – spune răspicat că viitorul ambasador al UE în Moldova ar trebui să fie un român, probabil născut, ca Venus, din spuma ciorbei dă burtă: „Consolidarea predictibilităţii şi stabilităţii în Republica Moldova şi transformarea calitativă a paradigmei bilaterale Bucureşti-Chişinău pot căpăta sens prin preluarea de către România a şefiei Delegaţiei UE la Chişinău.”

De ce ziceam mai sus că Victor procedează necinstit cu patria sa de adopţie? Pentru că el ştie perfect: dacă şef al Delegaţiei UE la Chişinău devine, prin absurd, un român, e ca şi cum ai arunca cu lopata ciuma, gripa aviară în poiata găinilor. Acesta 1) va compromite Bruxellessul prin rapoarte trucate în dulcele stil clasic al Arcului carpatin, ceea ce 2) va menţine în continuare Moldova în stare de captivitate, pînă la ultima ei suflare. Logicianul zice Cum? Prin cîrdăşie cu Plahotniuc, care ar putea fi un fel de Ion Inculeţ II, despre care pe culoarele puterii de la Bucureşti se spune că este singurul în stare să realizeze unirea. Acest lucru l-a spus la Chişinău şi celebra dna-istă Laura Codruţa Covesi unui scriitor moldovean care demult şi-a depăşit opera. Dumnezeu întreabă Pentru ce? Pentru ca deşertăciunea unui vis al clasei politice româneşti – Reîntregirea – să se facă cît mai repede!

Nu sufăr de spionită, nu mă telefonează Mihai Balan şi adjuncţii săi de la SIS, filiala SRI, dar ştiţi ce sînt ţările neutre? Raiul, paradisul agenţilor secreţi sînt. Atunci cînd, după destrămarea Uniunii Sovietice, s-a dat dezlegare pentru relansarea Drang nach Osten-ului (Asalt asupra Estului), este clar că la Chişinău s-a instalat ţeapăn şi SRI-ul nost di pisti Prut. Ţanţoş, îmbrăcat la patru ace, la braţ cu cea mai blagocestivă limbă din cîte există pe pămînt, a venit la noi cu intenţii bune, ca şi Victor Crăciun, însă s-ar putea ca pînă la urmă să le compromită pe-un capăt.

Căci altfel nici nu poate fi, acesta fiind un dat genetic: tot ce construim ziua, peste noapte se dărîmă, ca în emblematica baladă “Meşterul Manole”, etnologul Romulus Vulcănescu prezentîndu-l pe acesta drept “erou cultural românesc”. Şi ştiţi de ce? Pentru că SRI-ul prezintă dezirabilul drept realitate. În cazul nostru, el porneşte de la premisa greşită că noi sîntem români şi că ne uscăm ca paiul de dorul limbii române. Pe cînd, de fapt, noi sîntem românofoni cu suflet slav şi mentalitate rusească. Adică, structural, nu sîntem nici ruşi, nici români – sîntem moldoveni... şi punctum! Iată de ce “Basarabia” nu e România. “Basarabia este Moldova”, ca să-l cităm pe Excelenţa Sa James Pettit, ambasadorul SUA la Chişinău.

Totuşi, ce e cu această limbă română intens mitizată şi strîns pupată în fund la orice colţ de secundă? Oare chiar sîntem cu toţii duşi cu psihotronul? Răspunsul îl găsim la Timotei Cipariu (1805-1887), cărturar naţionalist ardelean. Referindu-se la “ruina” în care a ajuns poporul român, la un moment dat el găseşte o consolare în păstrarea limbii materne, despre care afirmă, în 1861, că ar fi “cea mai scumpă ereditate.”

Aşadar, acesta era/este liantul chemat să consolideze neamul românesc. Poate fi genială o ţară mică? Indiscutabil că poate. Să luăm, de-o pildă, Olanda, o ţară cu locuitori cam cît are şi România, dar cu o suprafaţă doar cît a Olteniei. Care nu are o limbă “ca un fagure de miere”, deci nici poeţi geniali pe sub toate gardurile, dar îi are pe Rembrandt, Van Gogh şi pe inventatorii microscopului, telescopului, condensatorului – şi lista este departe de a fi epuizată. Nebunii ăştia ar putea lansa şi alte invenţii trăsnet, cum ar fi, bunăoară, radioul în culori, care va bate televizorul!

Vai de românul ultimilor 25 de ani... El trăieşte tremurînd iepureşte între roţile de moară a două mari complexe: cel de inferioritate faţă de apuseni şi cel de superioritate faţă de moldoveni. Suflet scindat între Estania şi Vestania, ca şi cum rupt, despicat de două cămile ce trag în direcţii opuse… Da, noi sîntem săraci şi de o blîndeţe uneori vecină cu prostia. Dar voi, voi cum sînteţi/sânteţi/sunteţi/sumus? Problema, tristeţea de fond este calitatea umană, mai bine zis foarte-proasta calitate umană a Românilor (Paul Goma). Am vaga impresie certă că aerul pe care îl respiră acest neam este Minciuna, teama de a rosti adevărul. În loc să producă bani şi civilizaţie, el produce zilnic, sinucigaş, Ortografii şi Istorie. Naţiune filologică. ФилФак continuu, la orice oră de noapte şi de zi. Ţara celor mai proaste dicţionare din lume.

Iar despre Reîntregirea teritoriilor româneşti ce să zic? La patru ani după Marea unire din 1918 a zis-o mai bine decît toţi transilvăneanul Ioan Slavici, clasic al literaturii române, prieten cu Eminescu, Caragiale şi Coşbuc: “Decît se făcea aşa cum s-a făcut, mai bine nu se făcea deloc.” Asta a fost în 1922 – şi pînă la moartea lui, survenită în 1925, timp de trei ani Slavici a fost făcut cîrpă de podele şi linşat mediatic de toată armata de scîrţa-pîrţa pe hîrtie a României Mari. Deci, de Nichituşii de atunci.

Dinu MIHAIL