Ce a însemnat acesta?

Formularea „Războiul Rece”, în ansamblu, descrie interesele relaţiilor între SUA şi Uniunea Sovietica (URSS), fiecare fiind în fruntea unor alianţe de mare forţă, între 1947-1989. Războiul a fost "rece" deoarece relaţiile dintre cele două puteri au fost reci, dar nu s-au "înfierbîntat" niciodată într-un război armat. Pe lîngă tradiţionala rivalitate dintre cele două puteri, conflictul se baza şi pe o ciocnire de ideologii (între sistemul democratic capitalist din SUA, cu aliaţii din NATO, şi sistemul totalitar din URSS, cu aliaţii din Tratatul de la Varşovia).

Tinerii din ziua de astăzi ştiu doar din spusele părinţilor lor, ca surse directe, şi din lecţiile de istorie despre ce a însemnat regimul comunist totalitar pentru ţările aflate sub tutela ideologică a fostei URSS, de după Cortina de Fier. Sintagmă „Cortina de Fier” desemna linia de demarcaţie europeană între Europa Occidentală şi Europa Răsăriteană în timpul Războiului Rece.

Pentru cei care vor să-şi reamintească sau să afle cîteva date referitoare la Războiul Rece, precum şi date statistice, cronologice ale acestuia, am ales să vă reproducem, în primele două episoade, o parte din opiniile scriitorului român Romulus Rusan, un bun cunoscător al fenomenului, exprimate într-un dialog cu analistul şi comentatorul Armand Goşu.

Episoade fierbinţi ale Războiului Rece

Romulus Rusan: Unii situează începutul (al Războiului Rece; n.n) în alte împrejurări, de pilda în conflictul anglo-sovietic din Iran sau în Vietnamul pierdut de francezi şi cîştigat de comunişti. Alţii se întorc în Europa, la Planul Marshall (prima lovitura primita de sovietici), alţii la Blocada de 11 luni a Berlinului din 1948. În fine, cei mai mulţi, la definiţia dată de Churchill, la 5 martie 1946, "Cortinei de Fier" (amara recunoaştere a "acordului procentajelor" din octombrie 1944, acceptat tot de el, la Moscova).

Dar toate acestea par simple speculaţii, care pot duce la ideea că a fost vorba de un război împrăştiat, abstract, pe care noi îl reconstituim acum din episoade izbucnite accidental. Nu cred că a fost aşa, cred că este vorba de un proiect gigantic, de extindere a cuceririlor războiului mondial, proiect premeditat şi preconceput de unul dintre cei mai mari criminali ai istoriei, de Stalin.

Nu ştiu dacă ţinea neapărat să promoveze bolşevismul pe toată planeta (Operaţiunea "Gayaneh" se referea doar la Europa), dar cu siguranţă spera să profite cît mai mult de pe urma păcii, după ce observase cît de fragile sînt democraţiile, cît de efemeri şi nesiguri pe puterea internă le sînt liderii şi cu cîtă uşurinţă le poate fi speculată buna credinţă.

Şi mai putea să fie, în subconştient, o răzbunare postumă împotriva acestora, în numele lui Hitler, singurul conducător pe care Stalin îl recunoscuse şi îl admirase deplin, tocmai pentru că le fusese acestora adversar ireductibil. Nu dorise Stalin să alipească Moscova la Axa Berlin-Tokio, după ce se logodise cu nazismul prin Pactul Ribbentrop-Molotov şi înainte de ruperea logodnei, de către Hitler, la 22 iunie 1941?

Suprimarea bunului simţ în relaţiile interstatale

Pentru cine are măcar o vagă constiinţă istorică, nimic nu mai seamană cu perioada interbelică, în care apăreau comunismul şi nazismul, iar democraţiile tradiţionale păreau paralizate în faţa superputerilor ce se năşteau. Atunci, diplomaţia politicoasă a Ligii Naţiunilor capota în faţa tupeului monstruos al lui Hitler şi Stalin, iar forţa dreptului se lăsa păcalită de dreptul forţei, de politica faptului împlinit. Şi tocmai această brutală renunţare la fair-play-ul diplomatic de tip tradiţional a generat nu numai războiul mondial, cel de "numai" şase ani, ci şi prelungirea lui cu încă patruzeci şi cinci, în ceea ce a fost numit de politologi "Războiul Rece". O denumire oarecum teribilistă şi metaforică, pentru că a fost, de fapt, vorba tot de un "război cald", dus însă pe mai multe fronturi, fără declaraţii de război, dar cu armistiţii mai prelungite şi în care armelor le erau asociate strategii de luptă tot mai sofisticate, tehnici de manipulare tot mai perverse, motivaţii tot mai ideologice.

Cred că acest tip de mentalitati necruţătoare şi lipsite de scrupul, care păreau să se fi ostoit în anul de graţie 1989 şi în alţi cîţiva care i-au urmat, continuă din păcate şi azi. Iar mentalităţile sociale le urmează pe cele politice. Oamenii se simt tot mai ameninţaţi, se mefiază de slăbiciunea democraţiilor, se lasă fascinaţi de puterea tiranilor, se oferă victime voluntare nebuniei totalitare sau, dimpotrivă, îşi pierd patriotismul, se abstrag prudent din faţa implicării publice. Cred că nu altceva dorea tătucul Stalin cînd a declanşat "Operaţiunea Gayaneh"...

Era spre sfîrşitul "războiului cald"...

Da, era în 1943, anul Conferinţei de la Teheran, caînd Stalin a facut un gest care i-a surprins pe Roosevelt şi Churchill, adormindu-le vigilenţa. Desfiinţînd aparent Cominternul, oficina care de un sfert de secol dirija de la Moscova comunismul mondial, producînd coşmaruri tuturor democraţiilor, Stalin l-a transformat de fapt într-o Coloană a cincea a NKVD-ului (INU) menită să sovietizeze teritoriile cucerite. Oricît de imposibilă ar fi părut, această sovietizare a fost dusă la înfăptuire fără greş, în numai trei ani de la terminarea războiului mondial, tocmai prin suprimarea brutală a oricărei urme de bun-simţ în relaţiile interstatale. (va urma)