Recent, în cadrul unei vizite la o școală dintr-o regiune rusă, Vladimir Putin a fost întrebat de un copil: ”Unde se termină hotarele Rusiei?”. ”Rusia nu are hotare”, a răspuns zîmbind președintele celui mai mare stat din lume.

Oricît de mult ar semăna acest caz cu un banc care se naște din situații de viață, această istorie despre frontiere pune pe gînduri. După cum a spus Glenn Disen, profesor la școala superioară de economie a Universității din Sydney, ”După ce Rusia a luptat timp de 500 de ani ca să fie recunoscută ca stat european, acum s-a pomenit în situația de a fi întemeietoarea Marii Euro-Asii, spațiu care se întinde de la Lisabona la Vladivostok. Fiindcă veni vorba de hotare…”.

Încă din anul 2010 Putin a promovat ideea instituirii pieții comune continentale. Dacă acest lucru se realizează, atunci, potrivit lui Disen, lumea pe care o cunoaștem astăzi se va schimba radical. Obiectiv vorbind, actuala situație îi convine Rusiei. A venit timpul cînd orice ”nemulțumire” la nivel internațional costă scump. Și îi costă mult atît pe cei ”nemulțumiți”, cît și pe cei vizați de nemulțumiri. Bunăoară, sancțiunile SUA contra Rusiei nu doar că nu și-au atins scopul, ci au dăunat statelor-partenere ale americanilor. În plus, divergențele americano-chineze, formal avînd caracter economic, au oferit Rusiei posibilitatea să găsească noi parteneri.

Lumea se schimbă tot mai repede. Procesele care la hotarul secolelor XIX- XX durau decenii, acum, în secolul XXI, au loc în cîteva luni. Noi state puternice apar rapid. China, India, Turcia, Iranul nu mai vor să urmeze modelul pa care Occidentul l-a impus timp de secole de robie, înjosire și jaf economic. Iar aceeași Japonie, care timp de decenii era lider în Orientul îndepărtat, s-a transformat într-un jucător regional.

Toate cele enumerate mai sus au oferit posibilitate Rusiei să acționeze în interesele proprii. Astfel, atestăm o intensificare a colaborării cu statele care pînă nu demult se aflau dincolo de interesele strategilor Kremlinului. Conștientizarea faptului că businessul, și nu forța armată dirijează lumea, a creat o atmosferă în care toți pot oferi ceva. Fără amenințări și șantaj, după cum s-au deprins Statele Unite.

În anii 80 ai secolului trecut Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al URSS, înțelegea că țara lui trebuie să devină participantă cu drepturi egale la procesele integraționiste din Europa. Le fel considera și Boris Elțin, la fel consideră Vladimir Putin și Dmitri Medvedev. Cu timpul, ideea că Rusia va fi primită în familia europeană a căpătat conturi reale și, în consecinţă, a devenit singura cale corectă. Toate eforturile americanilor de a împiedica acest lucru au eșuat. În plus, statele UE nu mai doresc să aibă stăpîn.

După Politica, Serbia