RINDUIELI NE-RINDUITE PENTRU CA A MURIT TRADITIA

Satul moldovenesc este în paragină, atacat de beţia profundă, droguri, tîlhării şi disperare. Ţara se depopulează din cauza exodului moldovenilor – o situaţie mai mult sau mai puţin dramatică la fel ca şi cea din România, ţară care, pe timp de pace, este pe locul doi în lume în materie de emigrări, după Siria, unde încă este război. Emigrările masive şi în continuă creştere contrazic un „principiu existenţial” de care moldovenii trag cu dinţii, iar aici mă refer la mîndria cu care ei vorbesc despre „tradiţii şi păstrarea tradiţiilor”. O farsă auto-excitatoare colosală! Perenitatea (veşnicia) este consfinţită de conştiinţa colectivă a identităţii naţionale permanent reformulată pe parcursul trecerii secolelor, mileniilor. Dacă-i grea propoziţia, mai citiţi-o o dată!

Pe vremea dictaturilor comuniste din Europa de Est, emigrările îşi aveau justificările lor. Cetăţenii fostei Iugoslavii, de exemplu, aveau libertatea de a călătorii în Occident fără nici o restricţie, motiv care îi determina să revină acasă, să-şi iubească patria, să fie, deci, patrioţi şi constructori ai perenităţii ţării lor. Lucrurile s-au mai schimbat, fundamental, după destrămarea acestei federaţii, însă entităţile statale rezultate după dizolvarea fostei Iugoslavii dau semne pregnante că ţin la perenitatea istorică a naţiunilor lor nou recreate. Un exemplu grăitor este şi Polonia, o ţară din care polonezii au emigrat „patriotic” spre a se întoarce. Patriotismul polonezilor este mai presus de orice.

Britanicii, francezii, germanii ori italienii, ca să ne referim doar la naţiunile europene, „emigrează doar în interes de serviciu, familial sau să-şi cheltuiască la intensităţi maxime pensia”. Se întîmplă asta deoarece este vorba despre naţiuni mari, cu istorii şi culturi milenare. În orice parte a Pămîntului, oricine poate identifica ceva specific atunci cînd îi spui despre Italia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Elveţia, Suedia, Austria, Spania, Portugalia etc. În orice parte a Pămîntului, dacă întrebi despre Republica Moldova, o confundă, cel mai probabil, cu Insulele Maldive, nicidecum cu plăcintele, vinul şi „ospitalitatea moldovenească” atît de mult trîmbiţată. Cînd eşti cetăţeanul unei naţiunii cu o Istorie care a făcut Istorie planetară şi nu a fost „croşetată” ideologic nu devii transfug, indiferent de dificultăţile temporare şi inevitabile cu care se confruntă orice ţară.

Se pare că, la fel ca şi în România, tradiţiile de care se tot face paradă sînt nişte născociri iluzorii, adică un fel de beţie cu apă rece. Frecţie la un picior de lemn! Un anumit tip de tradiţii, totuşi, a existat, dar a fost pervertit şi condamnat la pieire din cauza tendinţei de a fi mîndru fără să ai de ce să fi mîndru. Peste cam tot în lume, cu excepţiile fireşti de rigoare care confirmă regulile universale, copiii moştenesc casa părinţilor, afacerile lor, tradiţiile de familie ori se şcolesc la aceleaşi universităţi sau altele similare cu cele absolvite de către părinţii sau chiar bunicii lor. Astfel, copiii medicilor continuau cariera părinţilor lor, cei ai marilor industriaşi sau ai preoţilor la fel, odraslele ţăranilor erau pregătite să devină fruntaşi gospodari ai satului şi mai performanţi decît părinţii lor şi tot aşa.

La nivel local vorbind, deşi exemple extinse putem găsi cu nemiluita şi în Europa medievală, iar aici mă refer la zonele rurale sărace cu un sistem de învăţămînt relativ precar, dar funcţional, au existat întotdeauna copii ai unor familii sărace cu sclipiri de geniu sau cu o remarcabilă aptitudine pentru carte. Exemple sînt numeroase şi nu voi insista asupra lor, însă, pe fondul neputinţei părinţilor săraci ai acestor copii, învăţătorul din sat, preotul sau chiar boierul finanţau şcolarizarea pe mai departe a unui copil superdotat, ca să folosesc un termen la modă acceptat astăzi. Asta înseamnă că potenţialele elite îşi găseau drum în înalta societate chiar şi în pofida îndărătniciei părinţilor, care doreau ca odrasla lor să rămînă şi să devină gospodar fruntaş în satul lor.

O anomalie sau, mă rog, o degenerescenţă sau pervertire a tradiţiilor am remarcat-o încă de pe vremea dictaturii comuniste din România de pînă în 1989, care îşi are similitudini şi în Moldova de astăzi. Oarecum. Atunci, tipologia umană de „reuşită profesională”, de accedere în „elita societăţii” era calitatea de şef, care era întruchipată de către activistul de partid comunist ce se plimba cu mîinile la spate şi dicta tuturor ce să facă. Acest viitor şi-l doreau pentru copiii lor părinţii pervertiţi la doctrina „ideologico-progresistă”! Aceasta în paralel cu alţi copii care se pregăteau să devină arhitecţi, medici, profesori etc.! Mentalitatea pe care o sugerez era dominantă mai cu seamă în mediile muncitoreşti şi cele rurale, anume acele segmente sociale predestinate, să zic şi aşa, istoric să conserve un şir de tradiţii populare, meşteşugăreşti, muncitoreşti etc.

În acest context sălbatic de dezrădăcinare au existat o serie întreagă de conexiuni care, în final, dau şi chipul pestriţ şi degradant al României de astăzi. Astfel, Bucureştiul, ca să mă refer doar la Capitala României ca etalon, s-a suprapopulat cu proletari-ţărani, cu activişti de partid comunişti, demnitari şi şefi de instituţii şcoliţi la normă, conform viselor părinţilor lor, care, în realitate, erau nişte incompetenţi. Anume în acest context de „moştenire specifică naţională” trebuie privită ascensiunea în fruntea României a dictatorului ţărănoi Liviu Dragnea sau a premierului semianalfabet Viorica Dăncilă!

Această jale a moştenirii „tradiţiilor naţionale” are şi în Moldova consecinţe halucinante, tragice. Sute de mii de moldoveni şi-au părăsit casele ca să muncească în străinătate. Singurele „moşteniri tradiţionale” pe care le-au lăsat aici sînt părinţii bătrîni, copii lăsaţi în grija lor, beciul cu vin, cîntecele de petrecere şi reţetele unor plăcinte pe care nu le-au inventat ei. Nici urmă de intenţie „testamentară” de a-şi încuraja copiii să se transforme în temelii ai dăinuirii satului! În schimb, le trimit din banii lor munciţi din greu ca să-şi facă o facultate, oricare ar fi, ca să aibă o diplomă universitară fără nici o legătură cu profesia pe care o vor exercita în viitor, dar şi pentru a-şi cumpăra o maşină mai arătoasă, „ca să fie în rînd cu lumea”.

Am notat toatre aceste observaţii ca să se înţeleagă şi altfel noima emigraţiei, a depopulării ţării. Acolo unde nu există o Istorie trăită prin moştenire din generaţie în generaţie, oamenii acelui loc sînt predestinaţi falsului istoric, sînt victime fără viitor ale unor legende istorice supradimensionate doar pentru a-ţi justifica micimea. Dacă ne-am recunoaşte şi acest întreg cumul de neputinţe, vă asigur că chiar am putea vorbi despre un viitor cert şi despre altfel de tradiţii!

Mihai CONŢIU