RETROSPECTIVA SĂPTĂMÎNII 9-14 Septembrie

● LUNI, 9 Septembrie

Inspecţii la 200 de întreprinderi. În Octombrie-Noiembrie, Inspectoratul de Stat al Muncii, cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale a Muncii, va derula campania de securitate şi sănătate în muncă în industria prelucrătoare.  200 de agenţi economici din industria producătoare de băuturi alcoolice şi de panificaţie urmează a fi inspectaţi. Campania vizează agenţii economici din industria producătoare de vinuri şi de panificaţie de pe întreg teritoriul ţării şi se va desfăşura  în două etape.

Vinificatorii din Moldova şi-au învăţat lecţia. Un eventual embargou al vinurilor moldoveneşti pe piaţa rusă nu va avea impactul celui din 2006, consideră preşedintele Uniunii Oenologilor din Republica Moldova, Gheorghe Arpentin. A fost îmbunătăţit esenţial controlul asupra loturilor de vin exportate. Potrivit datelor statistice, dacă în 2005, adică pînă la embargoul din 2006, Republica Moldova, exporta vin şi must din struguri în Federaţia Rusă de 207 mln dolari, atunci în 2012 exportul a constituit 40,4 mln dolari.

● MARŢI, 10 Septembrie

Sucursala - Chişinău are un nou preşedinte executiv. Juan Luis Martin Ortigosa a fost numit în funcţia de preşedinte executiv al sucursalei Băncii Comerciale Române (BCR) de la Chişinău. Decizia survine după ce Sorin Andrei şi-a încheiat mandatul pe data de 9 Septembrie. Cu o experienţă de 24 ani de activitate în sistemul bancar, Martin Ortigosa este în poziţia perfectă de a conduce BCR Chişinău, a spus Tamara Bolduratu.

Rusia a impus embargo. Rusia a declarat embargo pentru toată producţia vitivinicolă din Republica Moldova. Despre aceasta a anunţat, Marţi seara, 10 Septembrie, şeful serviciului sanitar rus Rospotrebnadzor, Ghenadi Onişenko.

Hotărîrea Guvernului privind concesionarea Aeroportului Chişinău este suspendată. Curtea Constituţională a suspendat hotărîrea Guvernului privind concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău. Suspendarea va dura pînă la soluţionarea în fond a sesizării, cu emiterea unei decizii sau hotărâri definitive.

●MIERCURI, 11 Septembrie

Guvernul renunţă deocamdată la vinderea acţiunilor BEM. Pachetul de 33,33% de acţiuni în Banca de Economii, care a mai rămas în posesia statului, a fost exclus din lista obiectelor supuse privatizării. Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a menţionat că sunt necesari cîţiva ani pentru ca Banca de Economii să fie capitalizată şi să-şi îmbunătăţească situaţia financiară, iar peste 3 ani se poate reveni la privatizarea acestui pachet.

Procedura de iniţiere a unei afaceri va fi simplificată. În curînd, la înregistrarea unei întreprinderi nu va mai fi obligatorie deschiderea unui cont bancar temporar şi depunerea a cel puţin 40% din capitalul social al societăţii. Nu va fi necesară nici înregistrarea întreprinderii la Inspectoratul Fiscal Teritorial, la CNAS şi CNAM. Nici obţinerea ştampilei nu va mai fi un atribut obligatoriu, aceasta devenind o condiţie opţională.

● JOI, 12 Septembrie

BERD şi BEI şi-au anunţat susţinere. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi-au anunţat disponibilitatea de a susţine două proiecte investiţionale pentru dezvoltarea căilor ferate din Republica Moldova, care au drept scop majorarea vitezei de circulaţie pe teritoriul ţării şi crearea condiţiilor mai bune pentru pasageri.

Embargoul rusesc poate lovi în preţul strugurilor. Embargoul pentru vinurile şi divinurile moldoveneşti impus de Rusia va fi depăşit mai uşor de către producători, dar poate duce la micşorarea preţului de cumpărare a strugurilor tehnici. Alexandru Slusari preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară:  „În 2006 peste 70% din toate vinurile moldoveneşti se duceau în Rusia, acum doar 28% din vinuri şi 22% divinuri. În această perioadă o bună parte din vinificatori au reuşit să-şi diversifice pieţele de desfacere. Impactul nu va fi la fel de distructiv.” 

A fost creat Oficiul Naţional al Viei şi Vinului. Guvernul a dispus crearea Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, care va avea în competenţă promovarea şi comercializarea vinurilor pe pieţele internă şi externă. Oficiul va avea statut de persoană juridică şi îşi va desfăşura activitatea pe lîngă MAIA.

● VINERI, 13 Septembrie

Doar Rusia supune vinurile moldoveneşti verificării repetate. Statele care importă cele mai mari cantităţi de vin moldovenesc nu pun la îndoială calitatea acestuia şi au încredere în certificatele eliberate de organismele de certificare moldoveneşti. Doar Federaţia Rusă supune producţia verificării repetate, a declarat Rodica Sturza, directorul Centrul Naţional de Verificare a Calităţii Producţiei Alcoolice din Republica Moldova. Directorul recunoaşte că în orice probă verificată poate să existe o marjă de eroare, dar diferenţele nu pot fi atît de izbitoare. Ea a mai spus că şi Estonia, şi Belarus au autorităţi de control repetat, dar niciodată nu au înaintat pretenţii la calitatea vinurilor moldoveneşti.

● SĂMBĂTĂ, 14 Septembrie

Acţionarii privaţi ai BEM i-au acordat instituţiei împrumuturi de 50 de milioane de dolari. Acţionarii privaţi ai Băncii de Economii (BEM) au acordat instituţiei împrumuturi subordonate în mărime de 50 milioane de dolari. Termenul restituirii împrumuturilor este de 6 ani, fără posibilitatea solicitării restituirii anticipate, cu o dobîndă fixă în mărime de 3% anual. Măsurile luate de către acţionarii privaţi vor asigura în totalitate stabilitate financiară a băncii, vor impulsiona dezvoltarea acesteia pregătind o platformă sigură şi durabilă pentru noi performanţe – se mai spune în comunicatul BEM.

O misiune FMI vine la Chişinău. Echipa de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Max Alier, se va afla în Moldova în perioada 18 Septembrie – 1 Octombrie, în prima misiune de monitorizare post-program. Vizita este întreprinsă în urma expirării programului autorităţilor susţinut de FMI prin Mecanismul extins de creditare (ECF) şi Mecanismul de finanţare extinsă (EFF). Astfel de misiuni au loc după expirarea programelor susţinute de FMI în toate statele-membre care au un nivel substanţial al datoriei faţă de fond.