RETROSPECTIVA SĂPTĂMÎNII 30 septembrie-5 octombrie

● LUNI, 30 septembrie

Trezoreria Moldovei încă doi ani va fi păstrată la Banca de Economii

Trezoreria Republicii Moldova va fi păstrată încă 2 ani la Banca de Economii (BEM). Instituţia bancară a primit acest drept în cadrul unei licitaţii în 2012, pentru o perioadă de 3 ani. Ministrul finanţelor, Anatol Arapu, a comunicat, în cadrul unor audieri la Comisia parlamentară economie, buget şi finanţe, că pachetul de acţiuni deţinut de stat în această bancă nu influenţează rezultatele licitaţiei şi după ce expiră termenul prevăzut în contractul cu BEM, oricare altă bancă ar putea să păstreze trezoreria statului. Anatol Arapu a mai spus că în Banca de Economii banii nu sînt ţinuţi în cont permanent, ci sînt puşi în circulaţie, deoarece Moldova nu-şi permite să ţină banii pur şi simplu în cont. Banca de Economii a avut nevoie de o emisiune suplimentară de acţiuni pentru a depăşi impasul economic în care s-a pomenit. Statul nu a subscris la aceasta, astfel cota de acţiuni i-a scăzut de la 56% la 33,3%.

● MARŢI, 1 octombrie

În Moldova se atestă o evoluţie pozitivă a indicatorilor macroeconomici, FMI

Fondul Monetar Internaţional (FMI) constată că în Republica Moldova se atestă o evoluţie pozitivă a principalilor indicatori macroeconomici, fapt ce denotă corectitudinea acţiunilor întreprinse de instituţiile de profil. Aprecierile au fost făcute de către delegaţia FMI, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul Iurie Leancă. Şeful delegaţiei FMI, Max Alier, a accentuat importanţa promovării în continuare a reformelor structurale în vederea asigurării unei dezvoltări economice sustenabile şi a echilibrului bugetar pentru următoarea perioadă. Oficialul a punctat şi unele recomandări, precizînd că o atenţie sporită trebuie acordată gestionării riscurilor şi asigurării transparenţei în sectorul financiar. Prim-ministrul Iurie Leancă a specificat că executivul va depune tot efortul pentru dezvoltarea relaţiilor cu FMI şi cu alte instituţii internaţionale, conştientizînd importanţa acestora pentru realizarea obiectivelor Republicii Moldova privind dezvoltarea economică şi asigurarea bunăstării poporului.

Regimul de tranzit pentru trenurile care la sud trec prin Ucraina va fi simplificat

Circulaţia trenurilor moldoveneşti marfare şi de pasageri pe sectoarele de cale ferată de la Giurgiuleşti pînă la Basarabeasca, care pe traseu traversează trei puncte vamale, ar putea fi efectuată într-un regim de tranzit simplificat. La această înţelegere s-a ajuns în cadrul negocierilor purtate la Kiev de către conducerea Ministerului Transporturilor al Republici Moldova cu autorităţile ucrainene. Potrivit viceministrului transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Vladimir Cebotari, s-a convenit modificarea acordului între guvernele celor două ţări cu privire la activitatea transportului feroviar, în sensul excluderii obligativităţii trecerii controlului vamal şi de frontieră în cazul trenurilor care traversează punctele vamale. Modificările la acord vor fi prezentate în timpul apropiat Guvernului Moldovei spre aprobare şi ratificare ulterioară de către legislativ. Procedeul similar urmează să fie efectuat şi de către partea ucraineană.

● MIERCURI, 2 octombrie

Marele Premiu în domeniul vitivinicol pleacă la Ştefan Vodă

Marele Premiu pentru merite deosebite în domeniul vitivinicol pe anul 2013 este decernat întreprinderii „AMPELOS” SRL, din Ştefan Vodă, pentru fabricarea vinurilor de calitate înaltă, propagarea calităţii excelente a vinurilor moldoveneşti şi promovarea imaginii Republicii Moldova pe arena internaţională. „AMPELOS” SRL este o companie privată, fondată în 2002, membră a Asociaţiei Micilor Producători de Vinuri. Potrivit ministrului agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, compania a înregistrat performanţe remarcabile şi a obţinut numeroase distincţii la diverse concursuri şi expoziţii internaţionale şi naţionale. Compania dispune de plantaţii viticole cu o suprafaţa de peste 51 de hectare, are o fabrică de vin dotată cu utilaje moderne, precum şi echipamente performante. În perioada anilor 2012- 2013, a efectuat investiţii capitale de 11 mln lei. Veniturile nete ale companiei au constituit anul trecut 5 mln de lei. Marele Premiu pentru merite deosebite în domeniul vitivinicol reprezintă statueta aurită a unei berze ce zboară cu un strugure – simbol al viticulturii moldoveneşti.

SFS va coopera cu Agenţia Fiscală Suedeză în cadrul reformei administraţiei fiscale

„Reforma administraţiei fiscale este una dintre principalele transformări pe care trebuie să le efectuăm pentru mediul de afaceri şi cetăţeni”, a declarat premierul Iurie Leancă la lansarea proiectului de cooperare între Serviciul Fiscal de Stat şi Agenţia Fiscală Suedeză privind reforma administraţiei fiscale. „Acest proiect ne va ajuta să elaborăm metodologii şi manuale operaţionale implementarea cărora va eficientiza administrarea fiscală. Sînt convins că aceste elemente noi vor contribui la eliminarea corupţiei, care este unul din obiectivele majore ale guvernului”, a subliniat prim-ministrul. Ambasadorul Suediei la Chişinău, Ingrid Tersman, a remarcat că acest proiect are o importanţă deosebită nu doar pentru autoritatea fiscală, ci şi pentru ţară în general. „Sperăm să fie schimbate nu doar procedurile de administrare fiscală, dar şi atitudinea faţă de contribuabili”, a subliniat Ingrid Tersman. Şeful Inspectoratului Fiscal principal de Stat, Ion Prisăcaru, a spus că accentele vor fi puse pe reformarea controalelor fiscale, pe perfecţionarea deservirii contribuabililor şi lărgirea spectrului serviciilor prestate. Proiectul este prevăzut pentru o perioadă de 3 ani şi are un buget de 2,5 mln dolari. Banii sînt alocaţi de către Guvernul Suediei, prin Agenţia Suedeză pentru Cooperare Internaţională şi Dezvoltare SIDA.

● JOI, 3 octombrie

Carburanţii se vor scumpi dacă politica bugetar-fiscală va fi aprobată în varianta propusă

Preţul la carburanţi ar putea spori în anul viitor cu cel puţin 1 leu. Aceasta se va întîmpla dacă Parlamentul va aproba politica bugetar-fiscală în varianta propusă de către Ministerul Finanţelor, susţin experţii de la Centrul analitic independent „Expert-Grup”. Experţii au spus că sporirea preţului va determina o creştere a inflaţiei între 0,6 şi 1,5 puncte procentuale. „Referitor la accizele privind carburanţii, proiectul prevede o creştere de 9,3%. Este o creştere necesară pentru Fondul Rutier. Dar creşterea rapidă a Fondului Rutier nu este o creştere atît de rapidă a beneficiilor generate de aceşti bani. Această creştere trebuie să fie mai modestă şi stabilită în funcţie de capacitatea autorităţilor de a creşte eficienţa utilizării banilor destinaţi sectorului drumurilor. Această creştere generează cîteva probleme, printre care este şi creşterea preţului la carburanţi cu cel puţin un leu”, a spus directorul de programe din cadrul „Expert-Grup”, Dumitru Budianschi.

Lucrările de reabilitare şi extindere pe M3 şi R1 vor fi urgentate

Guvernul a dispus urgentarea lucrările de reabilitare şi extindere a 158 de kilometri din drumul naţional Chişinău – Cimişlia – Vulcăneşti – Giurgiuleşti (M3) şi a 122,4 km din şoseaua Chişinău – Ungheni – Sculeni (R1), care asigură principalele legături internaţionale. Ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Vasile Botnari, a spus că proiectele, derulate prin contribuţia Băncii Mondiale, prevăd şi construcţia drumurilor de ocolire a unor localităţi. Astfel, se prevede construcţia drumurilor de ocolire a satului Bahmut şi a oraşului Ungheni, la şoseaua Rl, şi construcţia sectorului Porumbrei – Cimişlia şi a drumurilor de ocolire a localităţilor Cimişlia, Comrat, Vulcăneşti, Slobozia Mare şi Cîşliţa-Prut, la traseul M3. Pentru reabilitarea şi extinderea celor două trasee este necesar achiziţionarea a circa 220 hectare de pămînt. E vorba de 860 de terenuri aflate în proprietate privată, în valoare totală estimată la 9,59 mln lei. Decizia aprobată de Guvern prevede ca Administraţia de Stat a Drumurilor să achiziţioneze în numele statului terenurile respective de la proprietari, pe cauză de utilitate publică. Cheltuielile pentru cumpărarea terenurilor vor fi efectuate din Programul privind repartizarea mijloacelor Fondului rutier pe anul 2013.

● VINERI, 4 octombrie

Guvernul a reconfirmat decizia privind concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău

Guvernul a reconfirmat decizia privind concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău, aprobată în mai 2013. Premierul Iurie Leancă a propus să fie completat textul deciziei reconfirmate cu un nou punct, care prevede publicarea contractului de concesionare. „Compania concesionară şi-a dat a consimţămîntul. Noi optăm pentru transparentizarea clauzelor contractului de concesionare, ca toţi să-l cunoască, să nu mai existe interpretări eronate. Aceste clauze vor fi publicate cît mai curînd posibil, poate chiar astăzi, pe siteul Ministerului Economiei”, a declarat primul ministru. Totodată, Iurie Leancă a dispus să fie creat un consiliu care va monitoriza îndeplinirea de către compania concesionară a condiţiilor stipulate în contract. Vicepremierul Valeriu Lazăr susţine că decizia executivului nu urmăreşte să influenţeze cumva decizia Curţii Constituţionale, sesizată de liberal-reformatori să examineze constituţionalitatea deciziei din luna mai.

România are potenţialul de a contribui la programul de privatizare din Moldova

România are potenţialul de a participa la realizarea programului de privatizare în Republica Moldova, a declarat ministrul român al economiei, Varujan Vosganian, în cadrul vizitei sale la Chişinău. „Am luat act cu satisfacţie de proiectele Guvernului Republicii Moldova în ceea ce priveşte reformele structurale. Credem că România poate contribui la susţinerea acestora. Mai mut decît atît, ne-am putea implica în realizarea lor. Am în vedere în special programul de privatizare”, a menţionat oficialul român, care este şi copreşedinte al Comisiei interguvernamentale mixte de colaborare economică între Republica Moldova şi România. „România are potenţialul de a contribui la programul de privatizare din Republica Moldova, fie că e vorba de investiţii de portofoliu, pachete de acţiuni vîndute prin Bursa de Valori, fie că e vorba de investitori strategici, care pot fi reprezentanţi ai capitalului romînesc ori ai capitalului străin care activează în prezent în România”, a mai spus Varujan Vosganian.

● SÎMBĂTĂ, 5 octombrie

Primul incubator de afaceri în mediul rural a fost deschis la Larga

Peste 20 de mii de agenţi economici din raionul Briceni vor putea beneficia de consultanţă şi instruire antreprenorială odată cu deschiderea unui incubator de afaceri în regiune. Incubatorul de Afaceri Larga este primul de acest fel în mediul rural al ţării şi a fost creat în cadrul unui proiect de dezvoltare regională. Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord, sediul incubatorului a fost dotat cu tehnică şi echipament modern, astfel încît agenţii economici din 8 localităţi din Briceni să-şi sporească activitatea economică şi să consolideze climatul investiţional din regiune. Firmele rezidente vor beneficia de oficii la preţ accesibil, consultanţă şi instruire antreprenorială, costuri de administrare reduse etc. Pentru crearea incubatorului de afaceri din Larga au fost cheltuiţi peste 4,8 milioane de lei, bani alocaţi de Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională şi Primăria comunei Larga.

(Ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”)