RETROSPECTIVA SĂPTĂMÎNII 2-7 SEPTEMBRIE

Luni, 2 Septembrie. 350 de hectare au rămas nesemănate din cauza calităţii proaste a seminţelor. Cea mai mare suprafaţă a rămas nesemănată în raioanele Soroca şi Şoldăneşti. Potrivit unui comunicat de presă al ANSA, calitatea proastă a seminţelor a fost cauzată de condiţiile climaterice care au afectat cîmpurile de materie primă pentru însămînţare. De asemenea, s-a constatat încălcarea tehnologiilor specifice la producerea seminţelor. La fel, ANSA a interzis utilizarea în scop reproductiv a seminţelor de culturi de Primăvară pentru peste 17 hectare de porumb şi 103 hectare de floarea soarelui. Interdicţia a fost aplicată în raioanele de sud, Taraclia şi Ciadîr-Lunga.

Marţi, 3 Septembrie. Prognoza la strugurii tehnici este de jumătate de milion de tone. La începutul acestei săptămîni a început recoltarea în masă a strugurilor tehnici, întrucât nivelul zahărului este de 19%, iar un surplus de umiditate i-ar face să crape. Preţul strugurilor tehnici oscilează acum între 3,50 şi 4,50 lei pentru un kilogram. Ministrul AIA, Vasile Bumacov, a comunicat jurnaliştilor că două treimi din tot vinul moldovenesc ajunge pe piaţa CSI. Totodată, în ultimii ani se majorează exportul de vin moldovenesc pe piaţa UE, dar şi în SUA, China şi Japonia.
Recolta estimativă de seminţe în acest an constituie 140 de mii de tone, ceea ce reprezintă 110% din volumul necesar pentru semănat, a declarat ANSA, Dumitru Rusu. Deocamdată nu a început încă recoltarea seminţelor de porumb, floarea-soarelui şi soia. Pentru celelalte culturi recoltarea s-a încheiat sau este la etapă de finalizare. Directorul adjunct al agenţiei, Petru Bodarev, a spus că rezultatele sunt bune la grîu, orz, secară şi rapiţă. În opt luni ale anului curent, inspectorii au interzis utilizarea seminţelor culturilor de toamnă din peste 350 de hectare, ceea ce constitui 1% din suprafaţa totală.

Miercuri, 4 Septembrie. „Orange Moldova” şi „Moldcell” au încălcat regulamentul cu privire la portabilitatea numerelor. În cadrul unor controale efectuate de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) s-a constat că aceste companii au admis practici de recuperare (winback) a abonaţilor care au solicitat sau care şi-au portat deja numerele în altă reţea, practici interzise de regulament. ANRCETI a constatat, de asemenea, că SA „Orange Moldova” a restricţionat temporar, fără a justifica cumva, apelurile de intrare spre reţeaua sa de la unele numere deţinute de SA „Moldcell”. Iar în cazul SA „Moldcell” s-a constata că furnizorul a admis întîrzieri la actualizarea informaţiilor de rutare a apelurilor către numerele portate din reţeaua sa în reţeaua SA „Orange Moldova”, în timp ce condiţiile tehnice şi comerciale pentru implementarea portabilităţii numerelor în Republica Moldova obligă furnizorii să efectueze această lucrare în regim on-line.

Decizia Guvernului privind concesionarea activelor Aeroportului Internaţional Chişinău este neconstituţională. Preşedintele CNP, Sergiu Ostaf, a remarcat că decizia a fost aprobată la 29 Mai, de către guvernul demisionar. Noul guvern a fost votat o zi mai tîrziu, pe 30 Mai, şi învestit pe 31 Mai. Neconstituţionalitatea deciziei rezultă din decizia Curţii Constituţionale din 18 Mai, cînd aceasta a stabilit că un guvern demisionar continuă să administreze treburile publice în aşteptarea noului guvern, care să fie plenipotenţiar.  Guvernul demisionar exercită doar o parte limitată a puterii şi nu poate să-şi asume iniţiative politice importante.

Serviciul sanitar al Federaţiei Ruse „Rospotrebnadzor” a blocat un lot de peste 24 de mii de sticle de divin „Barza Albă” pe motiv că nu corespunde normelor sanitare. Potrivit „Rospotrebnadzor”, în ultima perioadă la 4 loturi cu producţie alcoolică produsă în Republica Moldova le-a fost blocat accesul pe piaţa rusească din cauza necorespunderii normelor sanitare.

Activele ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău” au fost concesionate companiei SRL UK KOMAKS, în asociere cu SA Aeroportul  Habarovsk, SA Kolomensk Zavod şi SRL Avia invest.

Joi, 5 Septembrie. Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, a semnat un ordin intern privind asigurarea unui nivel adecvat de monitorizare a calităţii producţiei vinicole destinate exportului în Rusia. Certificarea vinurilor se va face de către organele competente doar în baza protocoalelor de încercări ale Centrului Naţional de Verificare a Calităţii producţiei alcoolice. Inspectoratul de stat pentru supravegherea producţiei alcoolice va verifica întreprinderile exportatoare, inclusiv va colecta probe din producţie.

Vineri, 6 Septembrie. O nouă Strategie de Parteneriat cu R. Moldova, pentru anii 2014-2017, a fost discutată de către Consiliul directorilor executivi al Grupului Băncii Mondiale. Strategia de 4 ani va ghida susţinerea acordată ţării de către Grupul Băncii Mondiale şi are ca obiectiv oferirea unor beneficii directe cetăţenilor Moldovei. Potrivit unui comunicat de presă al Băncii Mondiale, noua strategie prevede o finanţare totală a Grupului Băncii Mondiale pentru R. Moldova în sumă de 570 milioane dolari SUA.

Sîmbătă, 7 Septembrie. Ambasadorul SUA la Chişinău, William Moser, a declarat, în cadrul unui interviu pentru postul Radio Europa Liberă, că economia Moldovei se dezvoltă, însă nu la capacitate maximă. „Corupţia împiedică businessul din Republica Moldova să se dezvolte. Şi noi încă mai avem probleme cu corupţia în Statele Unite, însă dacă cetăţenii moldoveni vor avea zero toleranţă faţă de corupţie, flagelul va fi eliminat”, a subliniat ambasadorul. Ambasadorul SUA la Chişinău a adăugat că business-menii nu sunt împotriva concurenţei, însă nu îşi doresc ca afacerile lor să fie preluate din cauză unor decizii corupte.

Noile standarde de contabile, contestate. Asociaţia Contabililor şi Auditorilor Profesionişti din Republica Moldova (ACAP) solicită să fie amânată cu un an implementarea Standardelor Naţionale de Contabilitate (SNC), care urmează să intre în vigoare la 1 Ianuarie 2014. Experţii susţin că standardele în varianta propusă de Ministerul Finanţelor nu sunt gîndite pînă la capăt. „Noi suntem pentru reformă în domeniul contabilităţii, dar pentru o reformă bună, nu una pentru care se pune bifă că s-a făcut”, a spus Tatiana Grinic, membru al Consiliului directorilor ACAP.