Cheia Moldovei europene e (şi) la Kiev

- interviu cu Leonid LITRĂ, cercetător la Institutul de Politici Globale, Ucraina -

A studiat la Institut Européen des Hautes Études Internationales din Franţa, a lucrat apoi la think-tank-ul IDIS Viitorul din Chişinău şi în prezent lucrează la organizaţia ucraineană Institute of World Policy din Kiev. Leonid Litră are o experienţă interesantă de viaţă şi studiu între Uniunea Europeană, Moldova şi Ucraina – am vorbit cu el despre acest triunghi.

- V-aţi mutat de curînd la Kiev, după studii în Occident şi după o perioadă petrecută la Chişinău. Cum au fost aceste tranziţii? Sînt schimbări dramatice?

- Kievul este diferit de Chişinău, şi mult mai diferit de Bucureşti sau Bruxelles. După Chişinău, Kievul pare un oraş unde se vorbeşte despre tot, despre diferite interese, energie atomică, construcţia de avioane etc. Magnitudinea acestor discuţii m-a impresionat la început. Totuşi, există foarte multe în comun între Chişinău şi Kiev. De exemplu, polarizarea societăţii privind opţiunile geopolitice. În Ucraina, ca şi în Moldova, nu există o majoritate confortabilă pentru a avansa pe calea integrării europene, chiar dacă în Chişinău se simte o voinţă mai mare de a implementa reformele cerute de UE. În Kiev, lucrurile merg mai greu, nu doar din cauza voinţei insuficiente, dar şi din cauză că există grupuri de interes foarte puternice, dar şi o presiune din partea Rusiei, care este tot mai mult resimţită în multe aspecte.

- Ucraina e un mister pentru români. Cel mai mare vecin al nostru, despre care ştim foarte puţine. Care sînt trendurile majore acolo? Cine susţine aderarea la UE, cine susţine orientarea prorusească? Recent, preşedintele Băsescu se arăta mulţumit că preşedintele Ianukovici a respectat drepturile minorităţilor în mai mare măsură ca fosta guvernare, cea proeuropeană. Pe de altă parte, nici Ianukovici nu mai pare atît de prorus cum era prezentat înainte de alegerea sa. Cum e de fapt?

- Există trei diviziuni – una geografică, una de generaţii şi una de gen. Prima: vestul Ucrainei a fost – tradiţional – un suporter al integrării europene, dar şi al aşa-numitului „naţionalism ucrainean“, pe cînd în estul reprezentat de oraşe care s-au dezvoltat rapid în perioada sovietică şi unde locuiesc mulţi etnici ruşi, sprijinul faţă de UE este insuficient. Mai avem şi sudul, sau Crimeea, care este şi mai special. În Crimeea sînt interese ruseşti (mai ales prin prezenţa flotei), există şi sprijin pentru UE, dar şi sprijin pentru Turcia din partea tătarilor – diferenţele sînt resimţite cînd vizitezi aceste locuri. A doua, cea de generaţii, se referă la faptul că cei care sprijină UE sînt în special tineri de pînă în 29 de ani, dar şi o anumită parte a forţei active de muncă şi a clasei de mijloc, care încă este subdezvoltată. A treia este paradoxală, dar sondajele arată că persoanele de gen feminin sprijină mult mai puţin integrarea în UE şi democraţia, decît persoanele de gen masculin. Motivul este simplu: femeile participă mai puţin la viaţa politică, sînt mai puţin informate şi au un interes mai mare faţă de subiecte sociale. Cît îl priveşte pe Ianukovici, demonizarea acestuia s-a petrecut în timpul Revoluţiei Oranj din 2004. Atitudinea faţă de el a avut un fel de inerţie. El are, de fapt, trăsăturile unui lider postsovietic. Preşedintele ucrainean înţelege foarte bine că politica balansării între Est şi Vest nu mai poate fi eficientă. Conturarea celor două blocuri – UE şi Uniunea Euroasiatică – impune practic Kievului să se apropie de cineva, pentru că nu va putea exista într-un vid. Acest vid nu mai există. Mai mult, presiunea poate slăbi doar dacă Ucraina va adera la unul dintre aceste blocuri. Logic, intrarea în Uniunea Euroasiatică este cea mai uşoară pentru că nu necesită îndeplinirea anumitor condiţionalităţi şi rezolvă o problemă importantă – accesul la energie ieftină. Însă aderarea la Uniunea Euroasiatică comportă riscuri serioase personale, dar şi pentru ţară. Intrarea în Uniunea Euroasiatică va însemna că business-ul rusesc va prelua active importante în Ucraina şi pierderea controlului asupra unor industrii importante. În acelaşi timp, o eventuală decizie de apropiere de Rusia s-ar putea solda cu proteste serioase şi, deci, o destabilizare politică. Pe de altă parte, menţinerea situaţiei curente implică costuri mult mai mari pentru Ucraina, care deja este în insuficienţă de fonduri. Unica soluţie viabilă, cu păstrarea unui grad important de suveranitate şi care i-ar permite lui Viktor Ianukovici să cîştige prezidenţialele din 2015, este asocierea cu UE, mai ales avînd în vedere efectele pe termen mediu ale Acordului de Liber Schimb Aprofundat (DCFTA).

- Asta e valabil şi pentru Moldova? Politica de bune relaţii şi avantaje din ambele părţi devine nesustenabilă?

- Da, anume din această cauză Moldova şi-a făcut alegerea – UE. Însă, spre deosebire de Ucraina, Moldova nu are frontiere comune cu Rusia, ceea ce face presiunea Moscovei asupra Chişinăului diferită. Dar, există conflictul transnistrean, care, de fapt, este un fel de frontieră cu Rusia, una mult mai periculoasă. Totuşi, faptul că Moldova (cu tot cu regiunea transnistreană) şi Rusia sînt separate de Ucraina este un lucru extrem de important. De altminteri, la fel ca şi viitorul Ucrainei. Semnarea de către Ucraina, la Vilnius, a Acordului de Asociere cu UE este, poate, mai importantă decît parafarea Acordului de Asociere de către Republica Moldova.

- Deci, Moldova depinde de Ucraina? Şi de capacitatea oligarhilor ucraineni de a rezista oligarhiei ruse?

- Moldova depinde inclusiv de Ucraina, dar nu numai. Eu cred că Ucraina este foarte importantă, dar şi mai importante sînt parcursul şi comportamentul Chişinăului. Cred că Moldova va reuşi să parafeze Acordul de Asociere la Vilnius şi sper că, tot la Vilnius, Comisia Europeană va recomanda Consiliului liberalizarea regimului de vize cu UE pentru Republica Moldova. Acest lucru ar spori gradul de ireversibilitate al procesului de integrare europeană. Cu toate acestea, eu nu m-aş grăbi să spun că, odată cu parafarea Acordului de Asociere, ireversibilitatea procesului de integrare europeană este asigurată. Oligarhii ucraineni, cu mici excepţii, nu sînt în favoarea UE, însă ei înţeleg că UE va permite, totuşi, un anumit grad de confort dacă sînt respectate regulile, însă pentru asta trebuie să muncească, să adopte un altfel de comportament şi să modernizeze industria grea, proces pe care unii deja l-au început. În acelaşi timp, ei înţeleg faptul că business-ul rusesc ar putea prelua o parte din afacerile ucrainene, prin mecanisme deja testate în Rusia, şi asta îi împinge pe oamenii de afaceri ucraineni să fie mai proeuropeni. Ba mai mult, au fost mereu foarte atenţi la ceea ce se întîmplă în jurul lor; or, faptul că în Kazakstan, după aderarea la Uniunea Vamală cu Rusia, există o nemulţumire crescîndă a comunităţii de afaceri, dar şi în Belarus, îi face pe oligarhii ucraineni sceptici faţă de perspectivele de afaceri din cadrul Uniunii Euroasiatice.

- Există în Ucraina o forţă care să declare deschis că ar trebui să intre în Uniunea Euroasiatică, aşa cum fac PCRM şi Vladimir Voronin la Chişinău? Este asumat politic acest obiectiv?

- Există Partidul Comuniştilor, care nu se deosebeşte prea mult de cel din Moldova. Acesta promovează clar integrarea în Uniunea Euroasiatică, însă rolul lui, în comparaţie cu PCRM din Republica Moldova, este limitat, avînd în vedere scorul electoral mai modest. După mine, problema este că partidul de guvernămînt (Partidul Regiunilor) e polarizat la fel. Avem politicieni în acest partid care, în pofida faptului că politica oficială a partidului şi a guvernării este integrarea europeană, vorbesc deschis despre necesitatea aderării Ucrainei la proiectele gestionate de Rusia. În acelaşi timp, faptul că anume Partidul Regiunilor se află la guvernare în acest timp este poate un avantaj. Doar acest partid are capacitatea, în acest moment, să convingă Estul să sprijine integrarea europeană şi să adopte legi care sînt foarte controversate în Ucraina – de exemplu, legea antidiscriminare. Estul, la fel ca Vestul, poate avea reacţii prompte şi dure, dar faptul că preşedintele Ianukovici este o autoritate în Est îl ajută mult să poată angaja Ucraina în UE, fără scandaluri. Există, deci, un consens între partidele mari, chiar dacă este fragil, că UE este viitorul Ucrainei. Problema este cît de sustenabil e acest consens – mai ales alegerile prezidenţiale din 2015. Or, există încă blocajul provocat de cazul Timoşenko; fără acest caz, Ucraina ar semna, cu toate neajunsurile din justiţie şi altele, Acordul de Asociere.

- Dacă Ucraina iese de pe drumul spre UE, Moldova va putea să reziste?

- Eu cred că da, însă nu fără ajutorul UE şi al statelor partenere, mai ales al României. Mai depinde mult şi de cînd iese Ucraina de pe drumul UE; dacă peste doi ani, atunci Moldova are şanse extrem de mari să reziste; dacă la Vilnius, atunci va fi mai greu, dar totuşi absolut posibil. Presiunea spre Moldova va continua să vină pe filiera regiunii transnistrene, dar şi pe cea a autonomiei găgăuze. Important e cum va reacţiona Moldova, care, de fapt, a demonstrat pînă acum că poate reacţiona adecvat şi poate evita provocările, destul de delicat şi bine. După discursul ministrului Lavrov de la ultima vizită a Nataliei Gherman la Moscova, cred că ne putem aştepta şi la oarecare dificultăţi comerciale cu Rusia, dar sper că acest lucru va putea fi compensat de implementarea DCFTA (n. red. – ministrul rus de Externe a avertizat Moldova că vor fi costuri de suportat în urma înţelegerilor cu UE). 

A consemnat Cristian GHINEA

(Dilema veche)