Relaţiile americano-ruse, UE în faţa unor profunde autoevaluări şi o guvernare duplicitară de la Chişinău

Trezeşte nedumerire faptul că, la Chişinău, liderii politici şi baronii autoproclamaţi ai analizelor politice trec sub tăcere sau sînt incapabili să remarce unele poziţionări politice ale mai-marilor lumii de care, în ultimă instanţă, depinde şi soarta, pe mai departe, a Republicii Moldova. Dar sînt şi „geostrategi” nevoie mare.

În contextele geopolitice şi geostrategice globale, Republica Moldova este o ţară care depinde mai mult de factorul extern decît de liderii politici naţionali. Indiferent de charisma sau buna intenţie pe care o are, orice politician moldovean ajuns într-o funcţie decisivă este nevoit, în funcţie de propriile convingeri sau realităţile cu care se confruntă fără să fi ştiut anterior ce-l aşteaptă, să se orienteze strategic ori spre UE, ori spre România, ori spre Rusia, iar asta din perspectivele supravieţuirii ţării pe care o reprezintă. Oricît de mult i-ar bulversa pe unii, iar asta în mod strict formal şi din interese de imagine politică sau propagandistică, orientarea pro-rusă a Republicii Moldova este cît se poate de naturală. Nu este cazul să facem recurs la Istorie.

Incompatibilitatea Republicii Moldova cu „spaţiul cultural, lingvistic şi istoric” cu cel românesc este extrem de relevantă. Este suficient să invocăm eşecul proromânesc prin acordarea de mii sau zeci de mii de burse pentru elevii, studenţii sau doctoranzii din Republica Moldova. Nici o grupare dintre aceştia nu a reuşit să creeze un „spaţiu profund românesc” în R. Moldova spre a fi identificabil cu „România profundă”. Absolut toţi ”românii basarabeni” şcoliţi în România şi-au păstrat ancestralitatea lor de proveninţă moldo-rusească, nicidecum pe cea românească pasageră, trecătoare din perioada interbelică. Mai curînd, „românii basarabeni” şcoliţi în România şi-au dorit „basarebinazarea” acestei ţări după modelele lor moldo-ruse tradiţionale. Nu a mers, iar asta pentru că, potrivit şi statisticelor sociologice, românii preferă Vestul, nu Estul. Incompatibilitatea dintre români şi moldovenii din Republica Moldova este cu mult mai profundă decît nu-şi doresc s-o recunoască adepţii unionismului politic programat. Un proiect care eşuează mereu. Un bolovan ce se rostogoleşte înapoi la vale ca şi cel din Mitul lui Sisif.

Jocurile de din afara noastră

Spuneam, la începutul acestui articol, că liderii politici şi baronii autoproclamaţi ai analizelor politice trec sub tăcere sau sînt incapabili să remarce unele poziţionări politice ale mai-marilor lumii de care, în ultimă instanţă, depinde şi soarta, pe mai departe, a Republicii Moldova. Gîndul de a scrie cele citite mi-a fost sugerat de un editorial semnat de către publicistul român Adrian Pătruşcă, în care, cu obiectivitate, printre altele, autorul trage şi concluziile pe care le reproduc.

SUA şi Rusia. „Nu am inclus nici o dovadă în raportul nostru – şi mă refer la NSA, FBI şi CIA, care, împreună cu oficiul meu de director al comunităţii de informaţii, au participat la redactare – că a existat vreo urmă de dovadă a unei asocieri între membrii echipei de campanie a lui Trump şi Rusia. Nu există o astfel de dovadă inclusă în raportul nostru.” Declaraţia îi aparţine lui James Clapper, fost director al National Intelligence în administraţia Obama, şi a fost făcută la NBC, pe 5 Martie. Directorul National Intelligence conduce şi coordonează toate cele 16 agenţii de informaţii americane. Realizatorul emisiunii „Meet the Press”, Chuck Todd, a insistat: „Înţeleg asta, dar asemenea dovezi există?”. Clapper a răspuns sec: „După ştiinţa mea, nu”. Luni, 8 Mai, James Clapper a fost audiat în Congresul american în legătură cu presupusa implicare a Rusiei în alegerile din Statele Unite. El a fost întrebat de senatorul Lindsey Graham dacă îşi menţine declaraţia, iar Clapper a răspuns răspicat: „Da”. Au trecut mai bine de o sută de zile de la instalarea noii administraţii americane şi, în ciuda acestor declaraţii fără echivoc despre lipsa celei mai mici dovezi, presa continuă cu îndărătnicie să-i atîrne de coadă lui Trump tinicheaua complicităţii cu Putin.

Cu doar trei zile înainte de audierea lui Clapper în Congres, vineri, 5 Mai, Donald Trump a semnat legea bugetului consolidat al Statelor Unite, prin care Ucrainei i se alocă un ajutor de nu mai puţin de 560 de milioane de dolari. Un nivel egal celui din bugetul pe 2016. Deci Trump este la fel de pro-Putin ca şi predecesorul său.

Legea bugetului semnată de Trump conţine însă şi o prevedere pe care Obama nu a îndrăznit niciodată să o adauge: Abhazia şi Osetia de Sud sînt menţionate în mod explicit drept „Russian-occupied Georgian territories” („teritorii georgiene ocupate de Rusia”). Documentul interzice orice finanţări care ar putea fi utilizate pentru a sprijini „ocupaţia rusă”.

(…) Menţionarea Abhaziei şi Osetiei de Sud în legea bugetului Statelor Unite, alături de Crimeea, ca „teritorii ocupate de Rusia” este un fapt de o importanţă crucială şi reprezintă o lovitură diplomatică usturătoare dată Kremlinului de administraţia Trump. După trei zile de la aceste eveniment istoric, pe 8 Mai, premierul Georgiei, Giorgi Kvirikashvili, a fost primit la Casa Albă. Acesta a avut o întrevedere „cu uşile închise” cu vicepreşedintele Mike Pence, care, potrivit comunicatului oficial, a subliniat „angajamentul administraţiei pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei”.

Pentru a nu exista nici un dubiu asupra semnificaţiei acestui şir de gesturi, Donald Trump a ţinut în mod special să-l salute personal pe premierul georgian, în ciuda diferenţei de rang dintre cei doi. Orice om normal care citeşte toate astea şi-şi mai aminteşte şi de atacul cu rachete Tomahawk de acum o lună asupra unei baze din Siria folosită şi de forţele aeriene ruse, nu poate decît să rămînă perplex: Trump, omul lui Putin?”

În concluzie, observăm că relaţiile dintre SUA şi Rusia nu sînt deloc pe cale de a se detensiona, atunci Republica Moldova, politic vorbind, de partea cui se va poziţiona – de partea SUA sau a Rusiei? Mai e cazul să vă ofer eu răspunsul?

Republica Moldova şi UE

Oricît ar părea de paradoxal, relaţiile Republicii Moldova cu UE nu sînt subminate de către Preşedintele Igor Dodon, ci chiar de către guvernaţii care se declară a fi proeuropeni sută la sută. Falsitatea proeuropeană a acestei guvernări este dată şi de aceea că, în contextul majorităţii parlamentare, este susţinută de deputaţi care, pînă mai ieri, înjurau UE ca fiind o ciumă.

Ziua de 9 Mai a adus Republicii Moldova un adevăr pe care mulţi se feresc să-l rostească, preferînd să înoate în derizoriu. Igor Dodon este un Preşedinte predictibil, care nu-şi ascunde opţiunile geostrategice şi geopolitice, situîndu-se astfel în canoanele democratice admisibile de către întreaga lume civilizată. Guvernarea „proeuropeană”, însă, recurge la acelaşi joc duplicitar cu UE cu care s-a deprins încă din 2010, de cînd Mihai Ghimpu, fost preşedinte interimar al ţării, a ignorat recomandările Comisiei de la Veneţia şi a înalţilor oficiali ai UE de a nu iniţia referendumul de atunci prin care a prejudiciat ţara de zeci de milioane.

Acum, Republica Moldova se află la cel mai crunt „examen proeuropean”, la fel ca şi în 2010, numai că mizele actuale sînt mult mai grave, nu ca cele infantile ale lui Ghimpu de atunci. În premieră absolut antieuropeană, vorba fiind despre votul uninominal, Vladimir Plahotniuc, iniţiatorul acestuia, şi-a permis o sfidare ce nu şi-o poate permite absolut nici un şef de stat al unei ţări cu intenţii declarate de aderare la UE – el a spus că, indiferent de recomandările Comisiei de la Veneţia, votul mixt va si aprobat în Parlament deoarece este expresia voinţei naţionale a aleşilor, că este o chestiune naţională internă, ce priveşte strict Republica Moldova. Spicherul Adrian Candu face acelaşi lucru, la fel de ostentativ!

Aşa cum scriam şi în 2010, în legătură cu sfidarea rurală a lui Ghimpu a recomandărilor Comisiei de la Veneţia, la fel accentuez şi acum realitatea că declaraţia lui Plahotniuc este un afront adus UE. Da, este vorba despre nişte recomandări, numai că Plahotniuc şi Guvernul său nu-s capabili să disemineze nuanţele. Abia (şi) în acest context constatăm că interesele personale ale lui Plahotniuc sînt prioritare în faţa celor naţionale. Probabil că Plahotniuc a avut semnale clare că votul nici măcar mixt nu va fi avizat pozitiv de către Comisia de la Veneţia, căci altminteri nici nu poate fi judecată ieşirea lui precipitată şi autoritaristă, în public.

Ceea ce nu înţelege Plahotniuc şi consilierii lui bine plătiţi (şi care-l vor trăda amarnic), probabil, este faptul că absolut toate recomandările venite din partea tuturor structurilor UE trebuie să fie admise şi aplicate ca fiind O NORMĂ OBLIGATORIE SUBÎNŢELEASĂ, mai cu seamă în cazul unor state ca Republica Moldova.

Rămîne de văzut dacă, iar asta ca o ultimă concesie făcută unei guvernări incoerente şi sfidătoare, Comisia de la Veneţia va da undă verde votului mixt! Dacă se va întîmpla aşa, atunci, în realitate, marele perdant va fi tot statul Republica Moldova, nu UE, care şi-ar finaliza astfel şi ultima urmă de îngăduinţă faţă de o ţară atît de impredictibilă.

Consecinţe previzibile, care nu se vor opri doar aici

Extrem de semnificativ este semnalul grav dat de „surse din Parlamentul European care spun că aprobarea finală a ajutorului macro-financiar de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova a fost amînată. Decizia finală urmînd să fie luată pe 18 Mai, dar Parlamentul European a decis să ia o pauză de cel puţin o lună, relatează corespondentul Europei Libere la Bruxelles, Rikard Jozwiak. Pachetul de 100 milioane euro ca ajutoare macro-financiare pentru Moldova a fost aprobat de ţările membre ale Uniunii Europene, la nivel de ambasadori, pe 12 Aprilie. O precondiţie formulată încă atunci a fost angajamentul guvernului moldovean de a respecta „sistemul parlamentar pluripartit”.

In vulgo, ştiţi ce înseamnă asta? Asta înseamnă că europenii s-au săturat definitiv de jocul duplicitar al guvernanţilor „proeuropeni” de la Chişinău.

Prin urmare, ţinîndu-se seama de relaţiile dintre SUA şi SUA, de actuala „redefinire a comunităţii europene”, a cărei finalizare va fi după alegerile din Germania, nu-i firesc să, ne întrebăm încotro merge Republica Moldova şi care-i rostul ei în lume? Alături de SUA care n-o pot proteja împotriva propriei îndărătnicii şi inculturi politice? Alături de UE faţă de care este un stat vagabond şi iresponsabil? Alături de România cu care este incapabilă să vorbească în aceeaşi limbă? Alături de Rusia căreia-i cerşeşte doar piaţa de desfacere şi drepturi pentru emigranţii moldoveni? Dar dacă, deja, unor puternici ai lumii, din Vest şi din Est, le convin noul statut de paradis fiscal ala cestei zbuciumate ţări?

Republicii Moldova nu-i este hărăzit un viitor european şi nici integraţionist cu România, dar nici cu Rusia. Republica Moldova şi politicienii care-i vor decide politica naţională vor înţelege că această ţară este una „insulară, de tranzit perpetuu, disputabilă geopolitic şi geostrategic, dar şi un paradis fiscal convenabil tuturor… beligeranţilor”! O ţară hămesită la cheremul escrocilor în maşini de lux. Nu-i comparăm cu haiducii de pe vremuri!

Mihai CONŢIU