REPREZENTANTII UNOR ORGANIZATII OBSTESTI AU INDEMNAT CHISINAUIENII SA VOTEZE PENTRU ION CEBAN LA ALEGERILE PRIMARULUI GENERAL

Președinții mai multor organizații patriotice, sportive și de tineret din Moldova, în cadrul conferinței de presă susținută în ziua de 30 mai, au îndemnat chișinăuienii să voteze pentru Ion Ceban, candidatul Partidului Socialiștilor din RM la funcția de primar general al capitalei.

Președintele Federației Internaționale de Powerlifting din Moldova, Anatol Pecerschii a vorbit despre faptul că îl cunoaște personal pe Ion Ceban și colegii acestuia de mult timp și, în decursul a cîțiva ani, federația a primit sprijin și ajutoare considerabile din partea socialistului.

”Din anul 2015 sportivilor li s-a acordat ajutor și, în acești ani, cei mai buni sportivi ai federației au avut acces de a participa pe arena mondială. Alături de mine se află dubla campioana mondială la powerlifting, care a reușit, datorită sprijinului lui Ion Ceban și a colegilor săi, să obțină acest titl”, a spus el.

Membrul Federației de volei din Republica Moldova, Vladimir Chisiliov, a declarat că Președintele Moldovei, Igor Dodon, în calitate de președinte al consiliului de administrație, a oferit asistență substanțială federației, inclusiv furnizarea de echipament necesar, asistență în organizarea de competiții și alte evenimente.

Președintele organizației obștești sportive, Rustam Alimov, a anunțat că Ion Ceban de nenumărate ori a ajutat clubului în procesul de organizare a competițiilor, la plecările acestora la competițiile din afara țării, la reparația sălii de sport.

Președintele Federației de Motociclism din Moldova a vorbit despre colaborarea fructuoasă dintre Ion Ceban și echipa sa cu aceștia, remarcînd că, anume cu sprijinul său a fost posibilă readucerea motociclismului în țară.

Sportivii au remarcat că anume Ion Ceban a dat dovadă de abilități gospodărești și este în stare să oprească distrugerea infrastructurii sportive, să restabilească ceea ce a fost deja distrus, să inspire chișinăuienii să aibă un mod de viață sănătos. Ei au chemat toți chișinăuienii să le urmeze exemplul și să voteze în ziua de 3 iunie pentru candidatul Partidului Socialiștilor.

Președintele mișcării de tineret ”Voievod”, politologul Nicolae Pascaru a delcarat în cadrul conferinței de presă că orașul nu are nevoie de bătălii dintre oligarhi, dar de un primar-gospodar, care se va ocupa doar de problemele orașului și nu de politică.

”Capitala se confruntă cu un șir de probleme care nu au fost soluționate de către Chirtoacă, de aceea ne dorim ca în fruntea capitalei să vină un adevărat gospodar. De la Năstase auzim doar declarații politice. În același timp, Ion Ceban știe despre toate problemele orașului, el a primit educația corespunzătoare. Un indicator este faptul că astăzi împotriva lui se pronunță toți funcționarii corupți și cei de la guvernarea țării”, a spus Pascaru.

Sursa: socialistii.md