Un ghid al „mîniei divine”

În timp ce aproape toate religiile lumii susţin că vor să ierte păcătosul, nu să-l ucidă şi că mila şi iertarea sînt la loc de cinste, legile prezentate în cărţile sfinte spun o poveste complet diferită. Pentru fiecare religie există o listă destul de mare cu păcate considerate de neiertat, pentru care cel care le-a comis ar trebui condamnat la moarte.

În unele ţări chiar aşa se întîmplă, spre exemplu în anumite state islamice, unde se aplică Sharia, care prevede pedepse foarte dure.

În trecut, condamnarea la moarte pentru păcate capitale era valabilă şi la iudei sau creştini, cînd justiţia se baza pe legile religioase, stabilite de cărţile sfinte, considerate a fi scrise sub inspiraţie divină.

Natalya Stanko şi Jess Bachman vă prezintă un ghid al pedepselor capitale pentru fiecare din marile religii ale lumii: creştinism, islam, hinduism, budism, confucianism, iudaism şi religia mormonă.

Păcatele pedepsite cu moartea

O scurtă privire asupra acestei prezentări este suficientă pentru a observa că nu doar faptele deosebite de grave (cum sînt crimele) sînt pedepsite cu moartea, ci şi unele abateri de la codul etic pe care acum le considerăm minore: adulterul, lăcomia, neascultarea de părinţi, înjurăturile.

Dar pedepsele nu se opresc aici, ci se aplică şi în situaţii care în prezent sînt acceptate de majoritatea oamenilor: homosexualitatea, consumul de alcool, relaţiile intime cu femei dintr-o clasă socială inferioară.

Ghidul de faţă surprinde foarte bine asemănările, dar şi diferenţele dintre marile religii ale lumii în privinţa păcatelor care sînt considerate de neiertat.

Acestea au fost împărţite în 4 categorii principale:

- violenţă (crimă, incendiere, otrăvire, crime în serie sau tentativă de crimă în serie),

- sex (homosexualitate, adulter, sex cu o femeie dintr-o clasă socială inferioară, sex cu soţia tatălui sau cu o altă rudă prin alianţă, sex cu o femeie logodită, zoofilie, viol, atingerea sau oferirea de cadouri unei femei măritate),

- lăcomie (furt, tîlhărie, cămătărie, furt de vite, găzduirea unui hoţ, beţia, falsificarea documentelor, răpirea),

- insolenţă (lovirea părinţilor, colaborare cu duşmanii, blasfemie, blestemarea părinţilor, răspîndirea de zvonuri false despre soţie, depunerea de mărturii false, refuzul de a îndeplini ordinele regelui, adularea unui alt zeu, încălcarea sabatului, comunicarea cu morţii, vrăjitoria, renunţarea la islam şi refuzul de a se converti la islam, nerespectarea instanţei, scrierea sau recitarea de poezii care insultă islamul, dezonorarea părinţilor şi neascultarea de aceştia).

Spre exemplu, cele mai multe păcate pentru care cineva trebuie pedepsit cu moartea, conform religiei hinduse, intră în categoria „lăcomie”, iar în religiile abrahamice (iudaism, islam şi creştinism) cele mai multe sînt din clasa „obrăzniciei”.

Pentru mormoni, singurele păcate care trebuie pedepsite cu moartea sînt furtul de vite şi crima, în timp ce confucianismul îi condamnă la pedeapsa supremă doar pe cei care susţin un conducător care nu va stăpîni în interesul oamenilor.

Ca element comun aproape tuturor religiilor este acordarea pedepsei cu moartea pentru crimă.Uneori, modul în care se va aplica pedeapsa este menţionat în cărţile sfinte. De exemplu, în islam păcătoşii sînt ucişi de obicei prin lapidare, adică prin aruncarea de pietre.

Budiştii recurgeau la uciderea prin străpungerea cu suliţa a celor care au comis crime în serie (singurul păcat pedepsit cu moartea), iar hinduşii foloseau în trecut o metodă şi mai barbară: arderea cu metal încins sau castrarea bărbatului şi obligarea lui să umble cu propriile testicule în mînă. Păcatul comis: întreţinerea de relaţii sexuale cu soţia unui guru.

Infograficul prezintă, alături de fiecare păcat, religia şi versetul din cartea sfîntă în care este menţionată pedeapsa cu moartea pentru abaterea respectivă. Dacă este precizată şi metoda de execuţie (lapidare, decapitare etc), aceasta este trecută tot aici.

Care este rolul pedepselor?

Aplicarea pedepsei capitale este aprins dezbătută în statele unde cei mai mulţi locuitori sînt de religie creştină. În unele ţări este în vigoare, dar în altele a fost eliminată.

Totodată,învăţăturile budismului şi ale hinduismului nu sînt deloc în conformitate cu ideea de pedeapsă cu moartea, deşi unele state unde aceste culte predomină au păstrat şi acum această măsură radicală: Thailanda, Sri Lanka, Butan, India.

Dincolo de aspectele legislative, care separă acum, în cele mai multe state, puterea judecătorească de religie, discuţiile despre pedeapsa cu moartea rămîn de actualitate.

Creştinii se trezesc în faţa unei dileme profunde. Avînd în faţă un om care a comis o crimă îngrozitoare, ei au două exemple opuse, dar la fel de valabile, ambele din Biblie:iertarea, propovăduită de Iisus în Noul Testament, dar şi uciderea păcătosului, susţinută prin nenumărate exemple în Vechiul Testament.

Iar dincolo de asta se naşte întrebarea dacă un om sau un grup de oameni (juraţi) are dreptul să decidă moartea unui alt om, sau dacă doar Dumnezeu are dreptul acesta.

Un caz apare îl reprezintă Sharia, legea islamică, pe care musulmanii o consideră expresia voinţei lui Allah, prin urmare imposibil de contestat sau de schimbat.Codul de legi a fost sistematizat între secolele al II-lea şi al III-lea e.n., iar jurisprudenţa musulmană, numită fiqh, a fost formulată ulterior, prin diferite manuale de legi, în decursul mai multor secole, pînă în secolul al IX-lea.

Este interesant modul în care această concepţie, potrivit căreia Sharia trebuie aplicată fără ezitare, fiind dată chiar de Allah, poate coexista cu modernizarea statelor islamice.

În timp ce alte ţări îşi pot moderniza codurile de legi, care sînt seculare, nu religioase, societatea fiind cea mai decide acest lucru, în cazul musulmanilor legile sînt deja stabilite şi nu pot fi modificate, pentru că ele sînt expresia voinţei divine. Legea decide astfel modul de evoluţie a societăţii, nu invers.

De aceea, multe state musulmane adoptă doar anumite aspecte din Sharia, cele care se ghidează după întregul cod de legi fiind foarte puţine, pentru că pedepsele stabilite prin aceste legi sînt extrem de dure: lapidare, biciuire, tăierea membrelor.

În totalitatea ei, sub forma Codului Penal sau a altor legi oficiale, Sharia se aplică în Mauritania, Sudan, Afganistan, Iran, Irak, Brunei, Maldive, Pakistan, Qatar, Yemen, Emiratele Arabe Unite (cu excepţia emiratelor Dubai şi Ras Al Khaimah) şi în 12 din cele 36 de state din Nigeria.

Duritatea pedepselor, valabilă nu doar în Sharia, ci şi în Vechiul Testament, este menită în special să descurajeze infracţiunile, să prevină repetarea lor, deci să salveze vieţi. Coranul chiar explică asta: “Este salvare de vieţi în al-Qisas, legea pedepsei egale (ucigaşul să fie la rîndul său ucis), pentru că voi, oamenilor, veţi înţelege să nu mai faceţi asta.” (Coranul, 2:180)

Desigur, ideea este corect argumentată doar în cazul pedepselor egale cu gravitatea faptei, similare îndemnului iudaic „să scoţi ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Dar, după cum vedem în acest ghid, pedeapsa cu moartea nu este dată doar pentru crime.

După cum precizează autorii prezentării, ghidul ţine cont şi de unele versete care se aplică, de exemplu, doar în cazul musulmanilor sunniţi. De asemenea, chiar dacă textele din Vechiul Testament nu sînt cele care dictează stilul de viaţă al creştinilor, acestea sînt parte din Biblie şi de aceea au fost luate în calcul.

Indiferent ce scriu cărţile sfinte şi dincolo de abuzurile care s-au făcut în trecut (şi din păcate se mai fac şi acum) în numele religiei, toţi predicatorii vor vorbi mai curînd despre iertare, pace, toleranţă şi blîndeţe şi nu despre pedepsele dure care trebuie aplicate păcătoşilor.

Roxana RUSCIOR,
după sursele: News.com, BBC News, Encyclopaedia Britannica