REGIM SIMPLIFICAT DE TRANZIT PENTRU TRENURILE MOLDOVENEŞTI CARE TRAVERSEAZĂ TERITORIUL UCRAINEI ÎN PARTEA DE SUD A ŢĂRII

Circulaţia trenurilor moldoveneşti marfare şi de pasageri, pe sectoarele de cale ferată de la Giurgiuleşti pînă la Basarabeasca, cu trei puncte vamale, ar putea fi efectuată într-un regim de tranzit simplificat. La această înţelegere s-a ajuns în cadrul negocierilor purtate de conducerea Ministerului Transporturilor al Republici Moldova cu autorităţile ucrainene, care s-au încheiat azi la Kiev. Potrivit viceministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vladimir Cebotari, care a condus grupul de negocieri din partea Moldovei, s-a convenit modificarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Ucrainei cu privire la activitatea transportului feroviar în sensul excluderii obligativităţii trecerii controlului vamal şi de frontieră în cazul trenurilor care traversează punctele vamale, cu itinerarul din Moldova spre Moldova şi pentru partea ucraineană similar.Vladimir Cebotari a subliniat că, pînă în prezent, trenurile moldoveneşti care circulă prin sudul Moldovei, din cauza celor trei puncte vamale, erau obligate să treacă procedura de control vamal de şase ori, fapt care sporea considerabil timpul de trecere a acestui segment şi costurile de transportare a mărfurilor. Modificările la Acord vor fi prezentate în timpul apropiat Guvernului RM spre aprobare şi ratificare ulterioară de către Legislativ. Procedura similară urmează să fie aplicată şi de către partea ucraineană.