REFERENDUM ÎMPOTRIVA ADERĂRII LA ZONA EURO

Organizaţia letonă "Pentru lat, împotriva euro!" a început miercuri, 5 iunie, strîngerea de semnături în sprijinul desfăşurării unui referendum pentru menţinerea monedei naţionale letone - latul, anunţă un comunicat difuzat de organizaţie. Potrivit legislaţiei letone, pentru iniţierea unui referendum, în prima etapă sînt necesare strîngerea unui număr de 30.000 de semnături şi predarea acestora Comisiei Electorale Centrale. Apoi, Comisia devine organizatorul strîngerii oficiale de semnături, care trebuie să se ridice de data aceasta la 10% dintre alegători, circa 154.000 în cazul Letoniei. În martie 2010, guvernul leton a decis că ţara va adera la zona euro de la 1 ianuarie 2014. Guvernul, parlamentul şi preşedintele ţării au aprobat de asemenea proiectul de lege privind introducerea euro.