Nu doar momeşte electoratul lui Dodon, dar doreşte să-i fie şi partener de guvernare

După cum bine ştiţi, Mihai Ghimpu doreşte să devină primul preşedinte unionist al Republicii Moldova. În realitate, însă, unionistul Ghimpu are cu totul alte planuri decît cele pe care am fi tentaţi să le admitem din neatenţie sau confuzie. Adevărul este că Ghimpu a înţeles că unirea Republicii Moldova cu România în realităţile binecunoscute este imposibilă. Acesta este şi motivul pentru care Departamentul de Analiză şi Sinteză al Partidului Liberal a efectuat un studiu şi a elaborat un proiect pe care l-am putea califica drept genial.

Poate mulţi s-au mirat că „unionistul” Ghimpu a preferat să-şi lanseze propria campanie electorală pentru Preşedinţie la Iaşi, în România, de parcă alegătorii lui s-ar afla acolo, nu aici, în RM. Cu toate acestea, demersul lui Ghimpu are o valoare fantastică de simbol care, din start, prefigurează măreţul proiect ce îi va urma. În mod normal, dacă Ghimpu ar fi fost un adept al unirii celor două ţări în parametrii nerealişti şi chiar ofensivi cultivaţi în ultimii 25 de ani, atunci şi-ar fi lansat campania electorală la Alba Iulia, Capitala Marii Unirii de la 1918.

Liderul liberal a ales însă Iaşiul ca simbol declanşator al unei altfel de uniri, căci chiar se dovedeşte că Ghimpu a găsit cea mai magistrală soluție unionistă, la care nici un analist sau strateg din RM, România UE, Rusia şi SUA nu a fost capabil să se gîndească. Potrivit proiectului unionist al liberalilor, un prim pas este refacerea vechiului Voievodat al Moldovei, Moldova Mare, într-o definire modernă. Într-o primă fază, Capitala Moldovei Mari urmează să fie la Iaşi.

Ideea creării Moldovei Mari nu este nouă, iar surse destul de pestriţe din anturajul foarte intim al lui Ghimpu ne-au şoptit o serie de consideraţii şi abordări de-ale lui Ghimpu faţă de acest proiect epocal. Ghimpu are convingerea fermă că Igor Dodon nu poate transpune în realitate un astfel de proiect, motiv pentru care îl acuză pe liderul socialiştilor că se mulţumeşte doar cu consolidarea statalităţii actualei RM. Opinia lui Ghimpu este aceea că el nu fură această idee de la Dodon sau de la alţii, deoarece îndeplinirea ei de către el are valenţe unioniste cu extensie în întreg spaţiul moldovenesc, muntenesc şi transilvănean.

În genialitatea sa, proiectul lui Ghimpu conţine strategii pe care nici măcar Igor Dodon n-ar putea să le conceapă de teama unui război. RM, ca stat neutru, este partenerul şi semnatarul Tratatului Internaţional de Proliferare a Neutralităţii Cotidiene, avînd drept parteneri strategici Insulele Feroe, Madagascar, Zambie şi Republica Mali. În cazul în care neutralitatea RM este ameninţată, aceşti parteneri strategici renunţă temporar la neutralitate şi sar în ajutorul RM cu tot armamentul din dotare, ceea ce ar putea declanşa cel de-Al Treilea Război Mondial.

Cînd vorbeşte despre acest pericol, Ghimpu este sigur că dacă Igor Dodon ar purcede la crearea Moldovei Mari, aşa cum ştie el că ştie, atunci România şi NATO s-ar oţărî din cauza tentativei de rapt teritorial. Din acest motiv, aşa cum ar fi şi legitim, scutul antirachetă de la Deveselu din România s-ar încinge, aliaţii RM ar fi nevoiţi şi ei să recurgă chiar şi la armele nucleare, iar întreaga planetă ar fi în pragul pîrjolului. Nord-coreenii nu dorm nici ei, Costa Rica freamătă de nerăbdare, Vaticanul ar fi nevoit să resusciteze Ordinul Templierilor, PF Daniel, patriarhul BOR, ar trebui să sisteze lucrările de construire a Catedralei Mîntuirii Neamului Prost, iar ÎPS Vladimir va fi nevoit să sanctifice şi homosexuali dacă fac dovadă de eroism pe cîmpurile de bătaie.

Magistralul proiect al lui Ghimpu, însă, conţine perfidii, capcane diplomatice şi de drept internaţional de natură să pună cu botul pe labe ONU, SUA, UE, România şi Rusia. Astfel, la fel cum s-a întîmplat la 1859, cînd A. I. Cuza a fost ales domnitor de moldoveni şi munteni, Ghimpu ar trebui să fie ales preşedintele lor de către moldovenii din RM şi cei din Moldova românească, condiţii în care Bucureştiul ar rămîne mască, adică fără replică în urma unui astfel de exerciţiu democratic legal şi care, în mod sigur, va fi recunoscut şi de Santo Domingo, Guatemala, Ungaria şi Insulele Filipine.

A doua etapă a punerii în aplicare a măreţului proiect al lui Ghimpu vizează celelalte provincii româneşti – Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banatul şi întreaga Transilvanie. În această etapă, Ghimpu va provoca alegeri prezidenţiale anticipate în Moldova Mare, urmînd să-şi facă o susţinută şi repetată de lansare electorală la Bucureşti, Constanţa, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Timişoara, Arad şi, ca o încununare a visului său de decenii seculare, la fel ca Mihai Viteazu, în 1601, şi Regele Ferdinand I Întregitorul, la 1918, în Sala Unirii de la Alba Iulia.

O dată ales preşedintele tuturor moldovenilor, dobrogenilor, muntenilor, oltenilor, bănăţenilor, transilvănenilor, etnicilor unguri şi ţigani români, Ghimpu este dispus să facă şi o serie de concesii, dar şi să impună o serie de condiţii, căci, totuşi, va fi preşedintele Moldovei Mari, ditamai ţara, în comparaţie cu restul provinciilor româneşti.

Abia în această fază se va pune problema mutării Capitalei la Chişinău, ţara se va numi Molddacorromania, limbile oficiale, după model european multietnic, vor fi română, moldovenească, ţigănească, maghiară, rusă, găgăuză, ucraineană şi bulgară, Imnul de Stat va fi poezia Somnoroase Păsărele a lui M. Eminescu, moneda naţională se va numi Leu Ghimpat, iar Ziua Naţională, potrivit tradiţiilor regale unificatoare, va fi data naşterii lui Ghimpu sau, în caz de rezervă, cea a Alinei Zotea, viitoare Doamnă Oficială de Companie şi de Campanie, iar manelele vor avea acelaşi statut naţional-cultural ca şi muzica populară tradiţională moldovenească, muntenească, oltenească, ardelenească, găgăuză, rusă, ucraineană şi bulgară.

În situaţia statală nou creată, este firesc ca viitoarea ţară Molddacorromania trebuie să se orienteze spre alianţe politice şi militarea tradiţionale, moştenite de la Ştefan cel Mare, excepţie făcînd alianţele şi conflictele interne dintre moldoveni cu munteni sau ardeleni. Prin urmare, apartenenţa la NATO şi UE devine superfluă, adică inutilă, de vreme ce ar trebui să ne aplecăm spre alianţe strămoşeşti cu turcii, ruşii, polonezii, ungurii, ucrainenii sau austriecii.

Vedeţi ce simplu şi genial, în acelaşi timp, este proiectul unificator al lui Ghimpu? De ce nimănui nu i-a trecut prin scăfîrlie un astfel de plan măreţ? Ce faci, Lupule, te integrezi aiurea?! Ia exemplu! Abia acum credem că înţelegeţi geniul politic al acestui aparent prăpădit semidoct de la Coloniţa, care îi are deja la degetul mic pe Iurie Roşca, Mircea Druc, Mircea Snegur, Vitalia Pavlicenco, Ana Guguţă, Borman Mihăeş, inginerul Plahotniuc şi Mitropolia Basarabiei.

Omne quod dictum est, cum ar spune Ghimpu! Adică tot ce era de spus a fost spus!

Mihai CONŢIU