REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT (8 februarie 2019)

Trei moldoveni au decedat în urma unui accident produs în Ucraina

Guvernul R. Moldova a dispus crearea unei Celule de Criză pentru a monitoriza și a ajuta cetățenii țării noastre care au avut de suferit noaptea trecută într-un accident de circulație produs în regiunea Vinnița, Ucraina. Ofiţerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență /IGSU/, Liliana Pușcașu, a specificat că în urma accidentului cu implicarea unui microbuz cu 12 pasageri la bord, trei moldoveni au murit iar alţi patru au ajuns la spital cu traumatisme.

 

Ministrul de externe s-a întîlnit cu un congresman SUA

Aspectele cooperării moldo-americane în diferite domenii, implementarea reformelor de modernizare a R. Moldova, precum și problemele securității au fost discutate de ministrul de externe Tudor Ulianovschi, cu congresmanul american Brian Mast (R-FL), membru al Comitetului pentru afaceri externe din cadrul Camerei Reprezentanților SUA. În cadrul discuţiilor, interlocutorii au realizat o trecere în revistă a stadiului actual al dialogului dintre R. Moldova și Statele Unite ale Americii, au abordat prioritățile cooperării bilaterale în diferite domenii, inclusiv realizarea reformelor de modernizare a țării.

 

O pădure de peste 190 de hectare va trece în gestiunea comunei Pănășești

Un teren forestier cu suprafața de 193,49 hectare, aflat în gestiunea Agenției ”Moldsilva”, va fi transmis în proprietatea comunei Pănășești, raionul Străşeni. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în primă lectură de legislativ. Printr-un alt proiect de lege, un teren de 10 hectare a fost exclus din Lista unităților ale căror terenuri destinate agriculturii rămîn în proprietatea statului și alocate satului Chetrosu, raionul Anenii Noi.

 

Minorii vor beneficia de alocaţii lunare

Toți copiii cu vîrsta de pînă la 18 ani din R. Moldova vor beneficia de indemnizații lunare de la stat. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în primă lectură, de legislativ. Potrivit documentului, modul de plată a indemnizației lunare de stat va fi stabilit de guvern, iar cheltuielile pentru implementarea proiectului vor fi acoperite din contul bugetului de stat. Conform datelor Biroului Național de Statistică, la finele anului 2018 în R. Moldova locuiau 675974 de copii.

 

Certificatele pentru drept de vot pot fi solicitate pînă la 23 februarie

Alegătorii pot solicita certificate pentru drept de la birourile electorale ale secţiilor de votare pînă la 23 februarie inclusiv. Certificatele pentru drept de vot se eliberează pe baza actului de identitate care atestă domiciliul sau reședința alegătorului în raza secţiei de votare respective. Acestea pot fi solicitate de către persoanele care în ziua alegerilor nu se vor afla în localitatea în care au domiciliu sau reşedinţă valabilă. Certificatul pentru drept de vot permite votarea în orice secție de votare de pe teritoriul R. Moldova.

 

În capitală se desfășoară o expoziție internațională dedicată turismului

Peste 90 de companii din domeniul turismului și industriei hoteliere participă la cea de-a 24-a ediție a expoziției internaționale „Tourism. Leisure. Hotels” care se desfășoară la Centrul „Moldexpo” din capitală. Vizitatorii vor putea analiza ofertele expuse la eveniment pînă duminică, 10 februarie. Expoziția întrunește participanți din mai multe țări, precum Bulgaria, Grecia, India, România, Turcia, Spania, Ucraina și Ungaria. Companiile prezente la eveniment au rezervat pentru vizitatori cele mai bune oferte pentru alegerea destinațiilor de vacanță.

 

Peste 43 mii de persoane au fost examinate gratuit în jumătate de an

43 mii de persoane au fost consultate gratuit pe parcursul a jumătate de an în cadrul campaniei „Un doctor pentru tine”, lansată la inițiativa premierului Pavel Filip. Echipele mixte de specialiști, formate din medici endocrinologi, oftalmologi, neurologi și cardiologi au mers în raioanele țării, unde au examinat peste 10 mii de persoane. În cadrul campaniei, peste 5000 de femei au efectuat deja screening mamar gratuit, serviciu lansat în a doua etapă a campaniei. De asemenea, peste 22 de mii de persoane au beneficiat de screening prin radiografie pulmonară, iar circa 5500 de copii au fost consultați de medici stomatologi.

 

4,3 milioane de cetățeni străini au vizitat anul trecut R. Moldova

Anul trecut, R. Moldova a fost vizitată de 4,3 milioane de cetățeni străini. Numărul este în creștere cu 11,7% față de 2017. Datele sînt prezentate de către ministerul economiei în cadrul lansării celei de-a 24-a ediții a expoziției internaționale „Tourism. Leisure. Hotels”. Conform datelor pentru nouă luni ale anului 2018, în structurile de primire turistică au fost cazate peste 337 de mii de turiști, dintre care peste 117 mii au fost persoane străine, cu 10% mai mult decît în aceeași perioadă a anului 2017. De asemenea, în perioada ianuarie-septembrie 2018, agențiile de turism și tur-operatorii au acordat servicii turistice la 277 de mii de turiști și excursioniști.

 

Mai multe ONG-uri solicită votarea în diasporă în baza actelor de identitate expirate

Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte a solicitat Comisiei Electorale Centrale să emită o decizie prin care să le permită cetățenilor R. Moldova atît din țară, cît și de peste hotare poată vota inclusiv în baza actelor expirate. Reprezentanții coaliției amintesc despre faptul că la alegerile legislative din 2010 și 2014, precum și la scrutinul prezidențial din 2016, cetățenii R. Moldova au putut să se prezinte la vot și cu acte expirate.