REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (8 iulie 2020)

Procuratura a depus apel împotriva achitării celor doi luptători K1

Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Rîșcani a contestat sentința primei instanțe prin care unul dintre luptătorii K1 a fost achitat în totalitate, iar celălalt – achitat parțial și condamnat la amendă pentru ”huliganism”. Procurorul a criticat sentința ca fiind una ilegală și a depus apel, insistînd pe condamnarea celor doi la cîte 15 ani închisoare, pe ambele capete de acuzare: huliganism și vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, soldată cu decesul unei persoane. Cazul a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai 2018, în timpul unei altercații în parcarea unui centru comercial, cînd inculpații, împreună cu un coparticipant, l-au bătut crunt pe un tînăr, care a decedat, peste cîteva zile, la spital.

 

Jumătate din cererile pentru reexaminarea pensiei au fost deja depuse

Timp de patru zile de recepţionare a cererilor pentru reexaminarea pensiilor pentru limită de vîrstă, au fost primite deja 5926 de solicitări, peste jumătate din cele 13575 de cereri preconizate de autorități. CNAS reiterează că vîrstnicii care din diferite motive nu vor reuşi să depună solicitarea respectivă pînă la sfîrşitul lunii iulie, îşi pot realiza dreptul la reexaminarea pensiei şi în lunile următoare. Dreptul la reexaminarea pensiei pentru limită de vîrstă îl obţin beneficiarii de pensii stabilite după 1 ianuarie 1999, care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin zece ani.

 

Igor Dodon va insista pe retragerea de urgență a posturilor de control instalate de partea transnistreană

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, va insista, la întîlnirea cu liderul de la Tiraspol Vadim Krasnoselski, pe retragerea de urgență a posturilor de control instalate ilegal în Zona de securitate de către partea transnistreană. Șeful statului a declarat la un post de televiziune că retragerea posturilor de control instalate în Zona de securitate de către partea transnistreană trebuie să fie soluționată cît mai rapid, deoarece ea creează impedimente de circulație pentru locuitorii din regiune. Întrevederea cu liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, este programată pentru sfîrșitul acestei luni.

 

Peste 18 mii de moldoveni au fost inectați cu COVID-19

Pînă în prezent, în Republica Moldova au fost infectate cu COVID-19 un număr de 18.141 persoane, dintre care 604 au decedat. Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, 388 persoane infectate se află în stare gravă, dintre care 28 sînt conectate la aparate de respirație asistată, iar 1041 pacienți sînt internați în stare de gravitate medie. Pînă la ziua de azi, au fost confirmate 2561 cazuri de infectare în rîndul angajaţilor sistemului de sănătate. Pe parcursul zilei de ieri, alte 308 persoane au fost tratate şi externate, bilanțul celor vindecați de COVID-19 ajungînd la 11.549 persoane.

 

Deflagrația din capitală a fost provocată de o grenadă

Deflagrația, care a avut loc în după-amiaza zilei de marți într-o curte din sectorul Botanica al capitalei și în urma căreia două persoane au fost rănite, iar un bărbat a murit, a fost provocată de o grenadă de model F1. Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru tentativă de omor și păstrarea ilegală a munițiilor. Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul bărbatului decedat, unde au depistat pastile asemănătoare celor psihotrope. Circumstanțele producerii tragediei sînt cercetate de oamenii legii.

 

În acest an vom avea o recoltă medie de grîu pe țară de circa 2 tone per ha

Din cauza secetei, roada de grîu va fi mai mică în acest an, recolta medie pe țară va constitui 2 tone la hectar. Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, a efectuat la 7 iulie o vizită de lucru în nordul Republicii Moldova pentru a observa cum se desfășoară campania de recoltare a culturilor cerealiere de grupa I. Agricultorii au comunicat că prognozează o roadă înjumătățită comparativ cu anul trecut. În anul agricol 2019 – 2020 au fost însămînțate cu culturi de toamnă circa 400 mii ha, seceta și înghețurile de primăvară afectînd circa 215 mii ha: în proporție de 25% în nord și pînă la 60-80% în centru și sud.

 

Un bărbat din Ialoveni a murit electrocutat

Un bărbat din localitatea Costești, ialoveni, a murit, după ce a fost electrocutat. Tragedia a avut loc în după-amiaza zilei de marți, 7 iulie. Potrivit poliției, bărbatul efectua niște lucrări pe un stîlp cînd a fost electrocutat și s-a părbușit în gol. Victima a murit pe loc pînă la venirea ambulanței. Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

 

Doi bărbați au fost reținuți pentru comiterea a două omoruri în capitală

Doi bărbați de 22 de ani, bănuiți de comiterea a două crime, au fost reținuți de oamenii legii. Indivizii sînt originari din municipiul Chișinău și raionul Drochia și riscă pînă la 15 ani de închisoare. Potrivit poliției, primul cadavru a fost depistat la 1 iunie într-o construcție nefinisată de pe str. M. Sadoveanu din capitală, cu urme de moarte violentă pe suprafața corpului. Alt cadavru a fost depistat pe data de 10 iunie curent, pe aceeași stradă, de asemenea cu urme de moarte violentă pe suprafața corpului. Victimele erau ambii bărbați, unul de 34, iar altul de 66 de ani. În cadrul audierilor, suspecții şi-au recunoscut vinovăţia și au comunicat că disputa cu victimele s-ar fi iscat după ce bănuiții au consumat băuturi alcoolice.

 

Un tînăr de 17 ani a fost găsit fără suflare în curtea unui bloc din Chișinău

Corpul neînsuflețit al unui tînăr în vîrstă de 17 ani a fost descoperit în curtea unui bloc din sectorul Buiucani al Capitalei, în această dimineață, aproape de ora 06:00. În urma examinării de către medicul legist, pe corpul victimei nu au fost găsite semne de moarte violentă. Cadavrul a fost îndreptat la Centrul de Medicină Legală pentru a stabili cu exactitate cauza decesului. Oamenii legii cercetează circumstanțele producerii tragediei.

 

28 de şoferi au fost sancţionaţi pentru nerespectarea restricţiile de circulaţie pe timpt de caniculă

Pe parcursul săptămînii trecute, 28 conducători auto au fost trași la răspundere contravențională pentru efectuarea transportului rutier cu încălcarea restricţiilor de circulaţie privind masa totală a vehiculelor, în cazul în care temperatura aerului este mai mare de 30°C. Potrivit legislației, se interzice circulaţia pe drumurile naţionale a mijloacelor de transport de mare tonaj cu greutatea totală de peste 20 de tone. Restricţia este valabilă pentru zilele în care se prognozează o temperatură a aerului ce depăşeşte 30°C, între orele 10:00 şi 20:00.