REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (8 august 2018)

Vămile din R. Moldova și România au stabilit mai multe măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier

Serviciul Vamal din Republica Moldova și autoritatea vamală din România au convenit asupra unui set complex de acțiuni orientate spre fluidizarea circulației transfrontaliere pînă la sfîrșitul lunii august, atunci cînd fluxurile cresc în medie cu peste 20%. Măsurile coordonate sînt prevăzute într-un Plan comun de acțiuni, semnat la Albița, de către Directorul Serviciului Vamal din Republica Moldova, Vitalie Vrabie și Bogdan Lari Mihei, Vicepreşedinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală din România, coordonator al activităţii structurilor vamale.

 

AMDM a stabilit prețuri de producător mai mici pentru peste 300 de preparate farmaceutice

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a înregistrat, în iulie 2018, prețurile de producător pentru 310 preparate farmaceutice. Acestea sînt în medie cu 2,53% mai mici comparativ cu cele înregistrate în iulie 2017. Prețurile noi au fost înregistrate pentru următoarele grupuri de medicamente: antidiareice, antiinfecțioase intestinale, antiacide, antiulceroase, antiflatulente, antidiabetice, vitamine, antianemice, antibiotice, substituenți de plasma și soluții perfuzabile, antimicotice, antiseptic.

 

Mai mulți copii din Ceadîr-Lunga s-au îmbolnăvit de rujeolă

Agenția Națională de Sănătate Publică (ANSP) anunţă despre existenţa unui focar multiplu cu suspecţie la rujeolă, cu implicarea a 20 de copii din Ceadîr-Lunga. Dintre aceştia, doar 3 au beneficiat de cîte o singură doză de vaccin cu component rujeolic, ceea ce este insuficient pentru a proteja de această infecţie. Copiii se presupune că au contactat boala în timp ce s-au aflat într-o tabără de vară din localitatea Morenii Noi, raionul Ungheni, care activa în lipsa coordonărilor cu autoritățile competente.

 

În peste 230 de blocuri locative din capitală vor fi instalate noi contoare de energie termică

Peste 230 de blocuri locative din capitală vor beneficia de contoare moderne de ultima generație, pentru măsurarea consumului de energie termică a blocului. Lucrările au început astăzi și vor dura circa 6 săptămîni. Noile mijloace de măsurare vor asigura un grad mult mai înalt de precizie și transparență a consumurilor de energie termică.

 

Circa 200 mii de utilizatori au beneficiat de serviciul de portare a numerelor de telefon

Din iulie 2013, cînd în Republica Moldova a fost lansat serviciul de portare a numerelor de telefon, și pînă în prezent, de acest serviciu au beneficiat 200,3 mii de utilizatori, dintre care 183,5 mii sînt utilizatori de telefonie mobilă și peste 16,8 mii – utilizatori de telefonie fixă. Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), în prima jumătate a anului 2018, serviciul de portare, care permite oricărui utilizator de telefonie să-şi păstreze numărul de telefon atunci cînd își schimbă furnizorul, a fost folosit de către 15,6 mii de utilizatori.

 

Grădinița din Mateuți, Rezina, a fost renovată cu suportul României

Grădinița din Mateuți, raionul Rezina, a fost renovată în cadrul Programului de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova. După reparație, au fost amenajate săli pentru trei grupe de copii, cu o capacitate totală de 75 de copii. Pentru reparația grădiniței au fost alocate 3 017 774 lei, cu o contribuție a României de 2 779 909 lei, și o contribuție locală de 237 865 lei.

 

Drumul național M3 Chișinău-Giurgiulești va fi reabilitat

Drumul național M3 Chișinău-Giurgiulești va fi reabilitat. Lucrările vor dura trei ani, vor fi efectuate de o companie din Ucraina și vor costa circa 29,3 milioane de euro. Contractul semnat astăzi prevede reabilitarea a două tronsoane din drumul național M3, cu o lungime totală de 85 de km, de la municipiul Comrat, satele Svetlîi și Ciumai, pînă la secțiunea de ocolire a satului Slobozia Mare. Astfel, drumul va fi reabilitat și asfaltat, vor fi amenajate trotuarele, construite stații de autobuz, o zonă de parcare, trei sensuri giratorii și un pod.

 

La Chișinău a fost instituit Serviciul Asistență Stradală

La Chișinău a fost instituit Serviciul Asistență Stradală. Regulamentul de organizare și funcționare a Serviciului Asistență Stradală a fost aprobat de Consiliul municipal Chișinău. Noul Serviciu, care va funcţiona în subordinea Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, a fost creat în scopul consolidării sistemului de protecţie a copiilor, în special a celor care practică un mod de viaţă stradal, vagabondează, cerşesc, consumă substanţe narcotice sau practică prostituţia.