REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (30 octombrie 2018)

Curtea Constituțională a decis că vaccinarea copiilor rămîne obligatorie

Vaccinarea copiilor rămîne obligatorie, în măsura în care nu este aplicabilă copiilor în privința cărora există contraindicații medicale argumentate și documentate. Decizia a fost luată astăzi de Curtea Constituțională. Potrivit unui comunicat de presă, Curtea a pornit de la premiza riscurilor reduse ale vaccinării și a beneficiilor semnificative ale acesteia. Curtea a subliniat că refuzul vaccinării unui copil în privința căruia nu există contraindicații în acest sens nu atrage doar interdicția legală de admitere a acestuia în colectivități și în instituțiile educaționale și de recreere, ci și riscul îmbolnăvirii lui.

 

A fost lansată cursa aeriană Chișinău – Minsk

Cetățenii Republicii Moldova, dar și cei din Belarus vor putea circula rapid și în siguranță cu ruta avia Chișinău – Minsk, lansată astăzi. Cursa va fi operată de 5 ori pe săptămînă, iar zborul va dura o oră şi jumătate. Șeful Executivului Pavel Filip a subliniat că ruta directă va deschide oportunități de afaceri și noi destinații pentru cetățenii noștri, care vor putea ajunge mai simplu și mai ieftin din Minsk spre alte țări, inclusiv cele din Asia. În același timp, Republica Moldova ar putea deveni o destinație turistică pentru cetățenii mai multor state, care prin Minsk, pot ajunge mai repede la Chișinău.

 

Șeful statului a efectuat o vizită în Turcia

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a întreprins o vizită de lucru de o zi la Istanbul, la invitația Președintelui Republicii Turcia, Recep Tayip Erdoğan. Turcia sărbătorește cea de-a 95-a aniversare de la fondarea statului, prilej cu care, la Istanbul, s-a desfășurat ceremonia de inaugurare a celui de-al treilea aeroport din orașul respectiv, care va deveni și cel mai mare aeroport din lume.

 

Tehnica de deszăpezire utilizată în capitală este pregătită în proporție de 90 la sută

Serviciile municipale de întreținere a drumurilor capitalei sînt pregătite pentru a face față situației din perioada rece a anului. Asigurarea vine din partea Primăriei Chișinău. Potrivit unui comunicat de presă al acesteia, tehnica specializată de deszăpezire este pregătită în proporție de 90 la sută, iar antiderapantul din stocurile ÎM Regia „Exdrupo" - 1500 m³, este suficient pentru intervenții pe străzi pentru două săptămîni. Restul necesarului de sare a fost achiziționat și este în drum spre Chișinău. De asemenea, în caz de necesitate, municipalitatea, va contracta agenți economici cu utilaje specializate pentru lucrările de deszăpezire.

 

Din 1 noiembrie, șoferii vor fi obligaţi să circule cu farurile aprinse pe timp de zi

Din 1 noiembrie și pînă la 31 martie, șoferii vor fi obligaţi să circule cu farurile aprinse pe timp de zi. Potrivit Regulamentului Circulației Rutiere, șoferii sînt obligați să se deplaseze cu farurile aprinse, atît pentru siguranța automobiliștilor, cît și pentru cea a pietonilor, întrucît în această perioadă vremea devine instabilă, iar vizibilitatea este redusă. Codul Contravențional nu prevede amenzi pentru nerespectarea regulii.

 

Cinci cazuri noi de rujeolă au fost confirmate de specialiști

Cinci cazuri noi de rujeolă au fost confirmate de testele de laborator, iar alte trei cazuri de îmbolnăvire rămîn a fi suspecte și se află în proces de investigare. Două cazuri de rujeolă s-au înregistrat în Chişinău și trei - în raionul Soroca. De începutul acestui an, s-au înregistrat 308 cazuri confirmate de rujeolă.

 

În capitală a fost deschis un Centru de îngrijire a cîinilor maidanezi

În Chișinău a fost inaugurat astăzi un Centru de gestiune canină, prima instituție de acest fel din regiune. Aceasta oferă servicii de sterilizare a maidanezilor și este amenajată pe teritoriul necropolei municipale. În cadrul Centrului de sterilizare a maidanezilor este amenajat un cabinet veterinar unde sînt oferite servicii de sterilizare și îngrijire postoperatorie. Astfel, animalele prinse în stradă sau aduse de către voluntari, sînt sterilizate, ținute în voliere sub supraveghere pe perioada postoperatorie, iar apoi eliberate. Capacitatea totală a Centrului este 50-70 de animale pe săptămînă. Investiția în deschiderea Centrului este de circa 400 mii lei, surse alocate din bugetul municipal.

 

A fost lansat primul portal public pentru promovarea sănătății și prevenirea bolilor netransmisible

În Republica Moldova, informațiile privind prevenirea și promovarea sănătății vor fi concentrate pe portalul public www.prosanatate.md. Lansarea portalului și semnarea Memorandumului pentru sustenabilitatea acestuia a fost realizată astăzi la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Portalul abordează trei factori de risc: consumul de tutun, alcool și regimul alimentar nesănătos, aceștia fiind principalii factori de risc comportamentali care contribuie la răspîndirea bolilor netransmisibile. Astfel, oricine poate accesa portalul și se informa despre metodele de prevenire a bolilor netransmisibile și despre un mod sănătos de viață.

Socialmai mult
20.11.18 - 16:42
20.11.18 - 16:39
20.11.18 - 16:38
20.11.18 - 10:59
19.11.18 - 18:14
19.11.18 - 16:07
19.11.18 - 16:06
19.11.18 - 16:04
19.11.18 - 11:01
19.11.18 - 11:00
18.11.18 - 16:49
18.11.18 - 14:49
18.11.18 - 00:56
17.11.18 - 16:30
17.11.18 - 16:28
17.11.18 - 16:21
17.11.18 - 16:20
17.11.18 - 13:09
16.11.18 - 20:12
16.11.18 - 19:04