REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (30 iulie 2019)

CCA a votat demisia in corpore a membrilor Consiliului de Supraveghere al Teleradio-Moldova

Consiliul Audiovizualului (CA) a votat, cu cinci voturi pro și unul împotrivă, în cadrul ședinței publice din 29 iulie, pentru propunerea de demitere în corpore a membrilor Consiliului de Supraveghere (CS) al IPNA Teleradio-Moldova. Decizia a fost adoptată în urma examinării sesizării unui membru al CS, precum și a solicitării Comisiei parlamentare pentru mass-media, adresată CA, de a verifica activitatea CS și de a se expune asupra încălcărilor atestate. Membra CA Olga Guțuțui a declarat că nu participă la procedura de vot asupra acestei chestiuni.

 

Șeful statului a decorat mai mulți sportivi

Președintele Igor Dodon a înmînat înalte distincții de stat unor sportivi care au obținut performanțe la Universiada Mondială de vară, precum și la alte competiții sportive internaționale. Astfel, Igor Dodon a conferit medalia „Meritul Civic” și Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova unui grup de sportivi și antrenori pentru merite în domeniul culturii fizice și sportului, succese obţinute în cadrul unor competiţii internaţionale, pentru talentul și dăruirea puse în slujba sportului național.

 

Ilan Şor a fost anunțat în căutare internațională

Ministerul Afacerilor Interne l-a anunțat în căutare națională si internațională pe Ilan Șor. Potrivit unui comunicat al MAI, acțiunea este pusă în sarcina Inspectoratului General al Poliției din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Ultima dată Ilan Șor a fost văzut în public pe 12 iunie, cu două zile înainte ca democrații să cedeze puterea. El este acuzat că ar fi obținut cinci miliarde de dolari de la Banca de Economii, pe care le-ar fi spalat prin firme off-shore.

 

Vlad Plahotniuc și-a depus mandatul de deputat

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc și-a depus mandatul de deputatul. Anunțul a fost făcut marți, 30 iulie. ”În actuala situație, în care mandatul de deputat nu mai valorează mare lucru, nu-mi pot îndeplini nici obligațiile față de electoratul din Nisporeni”, a scris Plahotniuc pe pagina sa oficială de pe o rețea de socializare. El a adăugat că nu are nevoie de imunitate parlamentară.

 

IGSU a reinstalat corturile anticaniculă

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a reinstalat în mai multe regiuni ale țării punctele de reabilitare pe timp de caniculă. Corturile anticaniculă vor lucra zilnic, de la ora 11:00 pînă la 18:00. La acestea, oamenii pot bea apă și se pot proteja de temperaturile ridicate. Punctele de reabilitare au fost amenajate în sectorul Centru, în preajma „Pieței Centrale”, în sectorul Rîșcani, la intersecția străzii Kiev și bulevardului Moscovei, în sectorul Ciocana, pe str. Ginta Latină nr. 11 și în sectorul Buiucani, pe Calea Ieșilor nr. 3. Totodată, puncte de reabilitare vor activa în Bălţi, Căuşeni, Ungheni, Rezina, Cahul, Hînceşti şi UTA Găgăuzia.

 

Peste trei sute de șoferi au fost prinși beți la volan într-o singură lună

Peste 370 de conducători auto au fost prinși la volan în stare de ebrietate, într-o singură lună. Ultimul caz a fost înregistrat ieri dimineață, la ora 8.40, în municipiul Ungheni. În timpul patrulării, inspectorii au observat pe stradă un autovehicul care se deplasa neregulamentar. Conducătorul a fost stopat pentru verificări, moment în care polițiștii au simțit un miros puternic de alcool. Bărbatul de 51 de ani a rămas fără permis de conducere și urmează să fie supus tuturor procedurilor legale.

 

Pe numele lui Ghenadie Valuța a fost iniţiat un proces penal

Inspectoratul de Poliție Anenii Noi a pornit un proces penal pe numele diaconului Ghenadie Valuța care a legat un cîine de mașina sa și l-a tîrît cîțiva kilometri. Despre asta l-a informat Procuratura din Anenii Noi pe activistul Rodion Gavriloi, care a adresat personal o scrisoare procurorilor, cerînd cercetarea penală a lui Valuța. Mai devreme, Ghenadie Valuța a fost amendat cu 1200 de lei pentru comportamentul său față de animal. Diaconul Ghenadie Valuța a fost penalizat și de Mitropolia Moldovei care l-a suspendat din funcția de cleric al bisericii „Sf. Dumitru” din Anenii Noi și l-a oprit din a sluji cele sfinte.