REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (26 noiembrie 2020)

Au fost aplicate amenzi pentru nepurtarea măștilor în locurile publice

Peste 90 de oameni care nu purtau mască de protecție în locurile publice s-au ales cu amenzi în ultimele șapte zile. Datele au fost prezentate de șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Marin Maxian, care reiterează că se manifestă o situație gravă privind nerespectarea măsurilor epidemiologice. De asemenea, 75 persoane au fost documentate pentru încălcarea regimului de autoizolare, iar în 233 de unități comerciale au fost întocmite procese verbale pentru abaterea de la regulile sanitare pe timp de pandemie.

 

Pomul de Crăciun a fost instalat în scuarul Catedralei

Pomul de Crăciun a fost instalat în scuarul Catedralei și urmează a fi decorat. Inaugurarea oficială a sărbătorilor de iarnă va avea loc pe 1 decembrie, anunță Primăria capitalei. Anul acesta sărbătorile de iarnă din centrul capitalei vor fi organizate altfel, fără tîrguri de Crăciun, fără comercianți și cu respectarea normelor anti COVID-19, spun responsabilii de la Primăria Chișinău.

 

Alexandr Stoianoglo s-a tratat de Covid-19 și a revenit la muncă

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo s-a tratat de Covid-19 și a revenit la muncă. Stoianoglo a fost surprins astăzi, 26 noiembrie, la ședința Consiliului Superior al Procurorilor, fiind raportorul unui subiect ce vizează cererile de transfer a mai multor procurori. Stoianglo a fost testat pozitiv la Covid-19 circa 2 săptămîni în urmă, timp în care nu s-au dezvăluit informații despre starea sa de sănătate.

 

Deputatul Vladimir Golovatiuc participă la Reuniunea Comisiei permanente pentru economie și finanțe a AIP CSI

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Vladimir Golovatiuc participă, astăzi, la Reuniunea Comisiei permanente pentru economie și finanțe a Adunării Interparlamentare a CSI. Ședința are loc în format on-line și reunește parlamentari din țările membre ale AIP CSI, experți, reprezentanți ai organizațiilor internaționale. Reuniunea încheie a treia etapă de elaborare a documentelor care reglementează aspecte ale parteneriatului public-privat.

 

CNA a sechestrat bunuri de circa 12 milioane de lei

Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) din cadrul CNA anunţă că a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de circa 12 000 000 de lei în cadrul unei cauze penale, aflate în gestiunea Procuraturii municipiului Chişinău. Dosarul vizează evaziunea fiscală, comisă de către o importantă companie de vînzări online din R. Moldova, învinuită că ar fi prejudiciat statul cu 30 000 000 de lei. De la începutul anului curent, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale a indisponibilizat bunuri, dobîndite ilicit, în sumă de aproximativ 800 000 000 de lei.

 

Colaborarea cu Turcia rămîne o prioritate pentru Ministerul Agriculturii

Impulsionarea schimburilor comerciale dintre R. Moldova și Turcia cu produse agroalimentare, valorificarea potențialului de interacțiune între comunitățile oamenilor de afaceri din ambele state şi promovarea sporită a produselor agroalimentare moldovenești pe piața turcă reprezintă o prioritate pentru Ministerul agriculturii. Acest lucru l-a declarat Tatiana Nistorica, secretar de stat la minister, în cadrul celei de-a treia ședință a Comitetului de Supraveghere în agricultură. „Ne dorim să asigurăm o tendință dinamică a relațiilor de cooperare moldo-turcă în domeniile de responsabilitate a MADRM”, a declarat oficialul.

 

Un regulament în domeniul geodeziei şi cadastrului va fi publicat în Monitorul Oficial

Regulamentul cu privire la certificarea specialiștilor în domeniile geodeziei, cartografiei, prospecțiunilor topografice, geoinformaticii, evaluării bunurilor imobile și cadastrului, urmează să fie publicat în Monitorul Oficial de vineri, 27 noiembrie. Regulamentul stabileşte procedura de certificare a specialiștilor în domeniile geodeziei, cartografiei, prospecțiunilor topografice, geoinformaticii, evaluării bunurilor imobile și cadastrului, precum şi organizarea și desfășurarea activității comisiilor de certificare în domeniile respective.

 

Pensia militară va putea fi primită și în străinătate

Judecătorii Curții Constituționale au decis astăzi că pensionarii militari moldoveni pot primi pensia indiferent de domiciliul pe care îl au. Astfel, pensia militară va putea fi primită și în cazul în care foștii militarii și-au stabilit domiciliul în străinătate. Curtea Constituțională a declarat drept neconstituționale prevederile care restricționează dreptul la pensie a militarilor care pleacă în străinătate pentru domiciliere permanentă.

 

Cerințele de calitate pentru produsele apicole vor fi publicate în Monitorul Oficial

Monitorul Oficial de vineri, 27 noiembrie, va face publice Cerințele de calitate pentru produsele apicole, inclusiv ceara de albine, propolisul, lăptișorul de matcă și polenul, destinate consumului, aprobate de Guvern. Cerințele de calitate pentru produsele apicole stabilesc cererile de calitate, de siguranță a alimentelor, de prezentare şi de etichetare, care trebuie respectate la producerea, colectarea, procesarea, ambalarea, depozitarea, păstrarea, transportarea şi la comercializarea produselor apicole, provenite atît din producția internă, cît şi din cea de import.

 

Sheriff Tiraspol rămîne în continuare liderul campionatului național de fotbal

Sheriff Tiraspol a învins Sfîntul Gheorghe Suruceni și se menține liderul clasamentului național de fotbal. Derby-ul etapei a 20-a a avut loc pe stadionul din Suruceni, oaspeții din Tiraspol reușind să se impună în fața gazdelor cu 2-0. Frank Castaneda a deschis scorul în minutul 52 al primei reprize, pentru ca ucraineanul Bliznicenko să mai înscrie un gol în minutul 66.