REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (22 iulie 2019)

CNA au desfășurat percheziții la Direcții educație din capitală

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție au desfășurat luni, 22 iulie, percheziții la mai multe Direcții educație, tineret și sport din capitală (DETS). Ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi a comunicat că acțiunile vizează fapte de corupție care ar fi fost comise de către mai multe persoane implicate în procedura de achiziții publice.

 

Doi minori au fost salvați dintr-un incendiu

Un incendiu a izbucnit într-o casă din satul Copanca, raionul Căușeni. Salvatorii au reușit să evacueze doi copii care se aflau în interior. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incendiul s-a produs duminică, 21 iulie. La fața locului au intervenit două autospeciale. Pompierii au stabilit că o cameră de locuit a fost cuprinsă de flăcări, iar în interiorul casei pline de fum se aflau doi minori cu vîrsta de 12 și 6 ani. Aceștia au fost evacuați de urgență, fără a avea de suferit.

 

Procuratura va solicita agravarea pedepselor în „dosarul Brăguţă-1”

Doi foşti inspectori ai izolatorului de detenție provizorie al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău și patru deținuți care s-au aflat în aceeași celulă cu Andrei Brăguță, au fost condamnați la închisoare. Totodată, un alt polițist a fost achitat. Sentința au fost pronunțată de Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Ciocana. Potrivit acesteia, unul dintre polițiști a fost condamnat la patru ani închisoare, cu executare, iar colegul său de serviciu – la patru ani închisoare, cu suspendare. Potrivit Procuraturii Generale, partea acuzării a solicitat condamnarea tuturor celor șapte inculpați la pedepse reale cu închisoarea.

 

ARBI a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de aproape 55 de milioane de lei

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a aplicat, săptămîna trecută, sechestru pe bunuri în valoare de aproximativ 55 de milioane de lei, conform unei sinteze prezentate de Centrul Național Anticorupție (CNA). Conform Centrului, ARBI a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de 54,9 milioane de lei în baza delegaţiilor procurorilor. În sinteza prezentată de CNA pentru săptămîna trecută nu se spune despre ce bunuri este vorba.

 

Ministrul de externe Nicu Popescu va efectua o vizită de lucru la Bucureşti

Modalităţile de intensificare şi aprofundare a relaţiilor moldo-române, precum şi acţiunile planificate pentru realizarea proiectelor bilaterale de interes comun, vor fi discutate de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul reuniunii Grupului de lucru interministerial dintre R. Moldova şi România, care se va desfăşura la Bucureşti pe 23 iulie. Reuniunea are loc în contextul realizării înțelegerilor convenite în cadrul vizitei în România din 2 iulie curent a prim-ministrului Republicii Moldova, Maia Sandu.

 

Circa șase mii de contracte de locațiune au fost înregistrate la Fisc

Circa șase mii de contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat (SFS) în primele șase luni ale anului curent. Ca rezultat, la buget au fost încasate venituri de 10,6 mln lei, cu 2,9 mln lei mai mult decît în perioada similară a anului precedent. Totodată, în perioada ianuarie – iunie curent au fost identificate 2 806 persoane fizice ce dau în locațiune/chirie bunuri imobile fără a fi înregistrate contracte conform legislației.

 

Două persoane au decedat în urma accidentelor rutiere

Două persoane au decedat, iar alte 24 au fost traumatizate în urma a 23 de accidente rutiere produse pe teritoriul țării în ultimele trei zile. Datele au fost prezentate luni, 22 iulie, de Inspectoratul Național de Patrulare (INP). Potrivit sursei citate, 11 accidente au avut loc în municipiul Chișinău și alte 12 - în restul localităților țării. Majoritatea au fost provocate de viteza excesivă.

 

Cetățenii vor putea adresa parlamentului petiții colective

Petițiile care vor acumula semnăturile a 10 mii de cetățeni vor fi dezbătute în plenul parlamentului, iar ulterior, dacă va fi necesar, comisiile de profil vor putea înainta proiecte de lege pe marginea subiectului petiției. O inițiativă legislativă în acest sens a fost prezentată luni, 22 iulie, de deputații Radu Marian și Dan Perciun.

Petițiile ar urma să fie depuse pe un site special creat în acest sens.

 

Un avion de mici dimensiuni a dispărut pe teritoriul R. Moldova

Poliția de Frontieră vine cu unele precizări și detalii pe cazul dispariției unui avion de mici dimensiuni pe teritoriul R. Moldova. Astfel, la 19 iulie curent, către ora 17:45, un avion de mici dimensiuni a traversat sectorul trasnistrean al frontierei de stat moldo-ucrainene în regiunea satului Camarovca. Ulterior, în jurul orei 18:05, avionul a dispărut de pe radare în regiunea localității Cucuruzeni, raionul Orhei. Totodată, despre trecerea avionului dinspre Ucraina spre R. Moldova, prin regiunea necontrolată a frontierei de stat, a fost confirmată de Serviciul de Grăniceri al Ucrainei.