REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (19 decembrie 2018)

CMC a votat, în lectură finală, bugetul Capitalei pentru 2019

Consiliul Municipal a votat, în lectură finală, proiectul bugetului Capitalei pentru 2019. Documentul prevede venituri de 3,9 miliarde de lei, cu trei la sută mai mult faţă de 2018. Totodată, cheltuielile bugetului municipal sînt prevăzute la nivel de 4,2 miliarde de lei, cu patru procente mai mult decît în acest an. Mai mult de jumătate din suma totală a cheltuielilor, adică aproape 2,2 miliarde de lei, vor fi direcţionate pentru domeniul învăţămîntului. Pentru transport şi iluminat public este prevăzut peste un milion de lei, iar pentru protecţia socială vor fi cheltuite 340 de mii de lei. 

 

Călătoria cu troleibuzul se scumpește în stînga Nistrului

Din ianuarie 2019, călătoria cu troleibuzul devine mai scumpă în stînga Nistrului. Călătorii cu troleibuze de tip nou vor plăti 2,8 ruble (aproape 3 lei), comparativ cu 2,5 ruble acum. Iar dacă vor urca într-un troleibuz de tip vechi, călătoria va costa 2,5 ruble (2,65 lei), în comparație cu 2 ruble în prezent. Majorarea este explicată de autorități prin ridicarea tarifelor la energia electrică. Totodată, taxa de călătorie pe ruta „Tiraspol-Bender” rămîne neschimbată, 3 ruble.

 

Vicepremierul Cristina Lesnic a participat la o conferință internațională

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Cristina Lesnic a participat la Conferința internațională cu genericul „Consecințele politice și juridice ale încălcării drepturilor omului în zonele afectate de conflict”, organizată la Tbilisi, Georgia. Lesnic a subliniat, în cadrul conferinței, că reintegrarea țării este o prioritate a Guvernului de la Chișinău, dar care necesită o abordare complexă. Mai mult, vicepremierul a remarcat faptul că anul 2018 a fost un an dinamic, fără precedent, din punct de vedere al eficienței dialogului dintre Chișinău și Tiraspol.

 

Peste 2500 de polițiști de frontieră vor asigura fluidizarea traficului în perioada sărbătorilor de iarnă

Peste 2500 de polițiști de frontieră vor asigura fluidizarea traficului transfrontalier în perioada sărbătorilor de iarnă. Anunțul a fost făcut miercuri, 19 decembrie, de șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari. Potrivit sursei citate, numărul polițiștilor va fi suplinit cu 500 de angajați. „În perioada 20 decembrie - 20 ianuarie, numărul traversărilor crește semnificativ, de aceea am decis să suplinim numărul colaboratorilor. În zilele obișnuite, la punctele de frontieră activează 2000 de polițiști, iar pentru fluidizarea traficului am decis să majorăm numărul acestora pînă la 2500. Vor fi constituite și echipe mixte pentru a asigura ordinea publică în punctele de frontieră”, a spus Lecari.

 

Compania OMV România ar putea livra gaz natural în R. Moldova

Compania OMV România, care produce și comercializează petrol și gaze, ar putea activa și în țara noastră. Ministrul economiei Chiril Gaburici a avut o întrevedere cu reprezentanții companiei. Aceștia s-au arătat interesați de livrarea și distribuirea gazului natural pe piața resurselor energetice din R. Moldova. În cadrul discuțiilor, Gaburici a menționat și despre importanța identificării unor companii care vor veni la consumatori și vor instala butelia de gaz, verificînd astfel și starea tehnică a acesteia.

 

Produse și servicii a circa 450 de agenți economici vor fi prezentate într-o expoziție de sărbători

Circa 450 de agenți economici din toate ramurile economiei naționale își vor prezenta produsele, serviciile și realizările în cadrul celei de-a XVIII-a ediție a expoziției „Fabricat în Moldova”, care se deschide pe 30 ianuarie, la Moldexpo. Cu standuri colective vor participa la expoziție companii din 18 raioane, agenți economici din UTA Găgăuzia și din regiunea transnistreană. Președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea, a declarat că „Fabricat în Moldova” este o expoziție unicat, care promovează produsele și serviciile autohtone, cu participarea masivă a companiilor din țară, din diferite ramuri. Genericul ediției din acest an este: „Acasă. Autentic. Autohton”.

 

Transnistria a stabilit noi programe de colaborare cu Rusia

În cadrul conferinței de presă de totalizare, liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a menționat cîteva direcții de colaborare cu Federația Rusă, subliniind că noile elaborări privind programele de interacțiune au fost deja expediate la Moscova. „Interacțiunea dintre Transnistria și Rusia există. Cîte ceva vom îmbunătăți, vom introduce ceva nou. Totul ne va arăta anul 2019. În linii mari, noi elaborăm programele noastre și le transmitem lui Dmitri Kozak, reprezentantul special al președintelui Rusiei”, a spus Krasnoselski.

 

A fost lansat Programul de Granturi 2019 pentru organizațiile de tineret

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a lansat miercuri, 19 decembrie, Programul de Granturi 2019 pentru organizațiile de tineret, care are drept scop susținerea și dezvoltarea sectorului de tineret din R. Moldova. Bugetul Programului este de 7 milioane de lei. Ministrul de resort Monica Babuc a menționat că prin acest program se oferă suport logistic și financiar pentru realizarea inițiativelor și proiectelor de tineret cu impact atît la nivel regional, cît și național. Pentru proiectele care vor fi realizate la nivel local/regional suma acordată variază de la 70.000 de lei pînă la 200.000 de lei, iar pentru cele care vor fi realizate la nivel național/internațional suma minimă acordată poate fi de 100.000 de lei pînă la 350.000 de lei.