REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (18 iulie 2018)

Experţi internaţionali vor evalua proiecte regionale de asigurare cu apă

Reprezentanții unei companii de experți, contractată de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), vor evalua două programe de aprovizionare cu apă și canalizare în nordul ţării. Este vorba de proiectele din oraşul Drochia şi şase sate din raionul Rîşcani. Experţii internaţionali şi-au început vizita de lucru marți, 17 iulie, la Bălţi, în cadrul unei şedinţe la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), instituţie care implementează cele două proiecte, finanţate de Uniunea Europeană.

 

La Chișinău a avut loc reuniunea experților în domeniul veterinar și fitosanitar

La sediul Misiunii OSCE din or. Chișinău a avut loc reuniunea experților în domeniul veterinar și fitosanitar, cu participarea reprezentanţilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”. Delegația Chișinăului a fost compusă din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și din cadrul altor autorități. În cadrul ședinței au fost discutate aspecte ce țin de importul unor bunuri în regiunea transnistreană: semințe și material săditor, medicamente veterinare, pesticide și erbicide. Următoarea reuniune a experților de profil se va desfăşura la Tiraspol.

 

Șeful statului a prezidat o ședință cu privire la organizarea Congresului Mondial al Familiei

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a prezidat miercuri, 18 iulie, o ședință de lucru cu privire la modul în care decurg acțiunile de organizare a Congresului Mondial al Familiei, care va avea loc la Chișinău în perioada 13-16 septembrie, sub egida sa. Potrivit responsabililor, pînă la acest moment a fost lansată campania promoțională, inclusiv pagina web oficială a Congresului, informînd participanţii despre evenimentul ce urmează să aibă loc. Potrivit șefului statului, la momentul actual și-au confirmat prezența la eveniment reprezentanți din 42 de state, inclusiv din Franţa, Italia, Marea Britanie, Canada, SUA, Rusia, Elveţia, Namibia, Nigeria, Kenia, Belarus, Spania, Ţările de Jos, Portugalia etc. „Putem declara cu toată certitudinea că ediţia din 2018 a Congresului Mondial al Familiei va fi cel mai important eveniment din R. Moldova, din ultimii ani”, a declarat Dodon.

 

Speakerul a avut o întrevedere cu Președintele Macedoniei

R. Moldova este interesată de experiența Macedoniei în avansarea pe calea integrării europene și de transfer de bune practici privind cooperarea cu UE în domeniul statului de drept. Declarația a fost făcută de Președintele Parlamentului Andrian Candu la întrevederea der miercuri, 18 iulie, cu Președintele Republicii Macedonia, Gjorge Ivanov, aflat în vizită la Chișinău. Speakerul a reiterat faptul că prioritar pentru R. Moldova este implementarea Acordului de Asociere cu UE și a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Candu a menționat că atît Parlamentul, cît şi Guvernul au ferma determinare de a realiza toate angajamentele asumate. Președintele Republicii Macedonia, Gjorge Ivanov a opinat că atît Macedonia, cît și Republica Moldova fac față acelorași aspirații și provocări, pot învăța una de la alta, consolidînd relațiile bilaterale și la nivel regional.

 

Încă patru angajaţi de la întreprinderea „Gările şi staţiile auto” au statut de bănuit

Încă patru angajaţi ai Întreprinderii de Stat „Gările şi staţiile auto” au statut de bănuit în cadrul unui dosar de corupție. Doi dintre cei patru suspecți au fost anunţaţi în căutare, iar în total numărul celor cercetaţi în dosar a ajuns la 28. Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), angajații sînt bănuiți de complicitate la crearea schemei de colectare ilicită a banilor pentru acoperirea mai multor abuzuri, comise în domeniul transportului de pasageri. Procurorii au eliberat miercuri, 17 iulie, două persoane din cele 12 reţinute.

 

Reprezentanții misiunilor diplomatice au fost îndemnați să contribuie la atragerea investițiilor

Misiunile diplomatice trebuie să depună eforturi pentru atragerea investițiilor în R. Moldova și promovarea exporturilor. Afirmația a fost făcută miercuri, 18 iulie, de ministrul Economiei Chiril Gaburici, la lansarea Cursului de Instruire pe Diplomație Economică. Acest obiectiv poate fi atins, potrivit ministrului, prin identificarea companiilor țintă și prin convingerea acestora să stabilească relații comerciale cu R. Moldova. „Cursul de Instruire pe Diplomație Economică reprezintă o platformă pentru dezvoltarea relațiilor și întărirea dialogului între Guvern și misiunile diplomatice. Ministerul Economiei nu vrea rapoarte din partea voastră, ci rezultate”, a mai spus Gaburici.

 

R. Moldova a participat la Festivalul Ţărilor Dunărene

R. Moldova a participat, în premieră, la Festivalul Ţărilor Dunărene, care s-a desfăşurat în oraşele Ulm şi Neu-Ulm, Germania. Participarea R. Moldova la Festival a fost organizată de către Consulatul General la Frankfurt pe Main şi cu suportul activ al Consulatului Onorific al R. Moldova la Stuttgart. Potrivit consilierului din cadrul Biroului relații economice al Consulatului General, Alexandru Vlasenco, evenimentul, la care au participat delegații din zece state, a inclus mai multe tematici, printre care promovarea turismului și industriei vinicole, prezentarea și comercializarea obiectelor de meșteșug, promovarea culturii naționale și organizarea unei tabere pentru elevii din țările dunărene. Pe parcursul celor zece zile a evenimentului, Festivalul a fost vizitat de peste 300 de mii de persoane. R. Moldova a fost reprezentată la eveniment de mai multe companii vinicole, meșteri populari, formații de muzică acustică, precum și profesori și elevi.

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
07.03.24 - 00:42
01.03.24 - 00:46
08.03.24 - 20:46
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40