REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (17 ianuare 2019)

Ex-premierul Vlad Filat riscă o nouă condamnare

Ex-premierul Vlad Filat riscă încă zece ani de închisoare. Fostul lider PLDM este vizat într-un nou dosar de spălare de bani, trimis deja în instanţa de judecată. n 2013, Filat ar fi încercat să ascundă anumite plăți cu bani proveniți din acte de corupție. Potrivit Procuraturii Anticorupție, el a transferat pe conturile unei companii americane de PR echivalentul a 13 milioane de lei, bani sustrași din Banca de Economii. Ancheta precizează că pentru a șterge urmele transferurilor a fost utilizat un intermediar. Autorităţile americane au confirmat plata către compania care a prestat liberal-democraților servicii de promovare, susţin procurorii.

 

Pavel Filip a solicitat reducerea preţurilor la preparate medicale

Premierul a solicitat responsabililor din sănătate să identifice mecanisme de reducere a adaosului comercial aplicat la preparate medicale. Astfel, în următoarele două săptămîni urmează să fie prezentate propuneri de modificare a cadrului normativ. Executivul menționează că necesitatea unui sistem de adaosuri regresive la medicamente a fost menționată și de Organizația Mondială a Sănătății, într-un studiu anterior. Potrivit raportului OMS, în R. Moldova, în jur de 70 la sută din cheltuielile pentru sănătate sînt achitate de cetățeni pentru medicamente.

 

SUA îndeamnă Chișinăul să asigure un proces electoral corect

SUA îndeamnă autoritățile de la Chișinău să ia toate măsurile necesare pentru a asigura un proces electoral corect și un rezultat transparent care respectă voința alegătorilor. Într-un mesaj transmis de Departamentul de Stat, SUA îndeamnă autoritățile R. Moldova să aplice recomandările Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR). „Autoritățile locale și naționale ar trebui să se asigure că candidații sînt capabili să se înregistreze pentru a participa la alegeri și pentru a-și desfășura campaniile fără teama de hărțuire sau de agresiune fizică. Rețelele mass-media ar trebui să ofere un acces egal tuturor candidaților și să îi abordeze într-o manieră echitabilă, echilibrată și imparțială, în conformitate cu legile mass-media din Moldova”, se arată în mesajul Departamentului de Stat.

 

O delegaţie a OSCE se va afla şapte săptămîni în R. Moldova

Timp de şapte săptămîni echipa Misiunii Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului se va afla în R. Moldova pentru a monitoriza procesul de pregătire şi desfăşurare a alegerilor parlamentare. Au fost detaşaţi 28 de observatori de lungă durată şi peste 100 de observatori de scurtă durată. „Acestea sînt deja a 14-lea alegeri pe care Misiunea ODIR urmează să le observe. De fiecare dată ne-am bucurat de o colaborare foarte strînsă cu autoritățile care sînt implicate în procesul electoral și avem toată încrederea că și de această dată activitatea noastră se va desfășura în același spirit de bună-cooperare”, a spus șeful misiunii Matiaș Iorji.

 

Trei sate din raionul Cahul vor fi asigurate cu apă de calitate

În raionul Cahul au început lucrările de construcţie a rețelelor interioare de aprovizionare cu apă a satelor Lebedenco, Hutulu și Ursoaia. Semnarea actelor necesare şi examinarea detaliilor proiectului s-a desfăşurat în cadrul unei şedinţe cu participarea autorităţilor regionale şi locale, a consultantului Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), antreprenorului general şi administrației întreprinderii „Apă Canal Cahul". Acțiunea investițională de la Cahul este implementată de către Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud în comun cu GIZ, în cadrul proiectului „Construcția apeductului magistral Cahul-Lebedenco-Pelinei-Găvănoasa-Vulcănești-Alexandru Ioan Cuza și a rețelelor interioare în comunele Lebedenco, Pelinei, Găvănoasa. Etapa I, Faza I și Faza II".

 

Antrenorii sportivilor de performanţă vor primi indemnizaţii de la stat

Decretul de promulgare şi legea pentru modificarea Legii nr. 330/1999 cu privire la cultura fizică și sport vor fi publicate vinery, 18 ianuarie, în Monitorul Oficial al R. Moldova. Potrivit noilor prevederi ale legislaţiei, antrenorii care au pregătit sportivi medaliaţi la Jocurile Olimpice sau Paralimpice, la campionatele mondiale sau europene vor beneficia de o indemnizaţie viageră. Astfel, antrenorii sportivilor care au cîştigat medalii de aur la Jocurile Olimpice și Paralimpice vor avea indemnizaţii în mărime de un salariu mediu.

 

Strategia securității informaționale pentru anii 2019-2024 va fi publicată în Monitorul Oficial

Strategia securității informaționale pentru anii 2019-2024 și planul de acțiuni pentru implementarea acesteia vor fi publicate vineri, 18 ianuarie, în Monitorul Oficial. Strategia este structurată în şapte capitole și 117 puncte şi integrează domeniile prioritare cu responsabilitățile de asigurare a securității informaționale. Documentul constată problemele cu care se confruntă R. Moldova: creșterea numărului infracțiunilor și contravențiilor informatice, a numărului atacurilor cibernetice, precum și deficitul de resurse umane competente.

 

Premierul a avut o întrevedere cu ministrul de externe din România

Prim-ministrul Pavel Filip a avut, joi, 17 ianuarie, o întrevedere cu ministrul de externe din România, Teodor Meleșcanu. Premierul a menționat că R. Moldova mizează în continuare pe sprijinul României în implementarea reformelor interne şi în consolidarea sprijinului UE pentru realizarea agendei sale europene. Prim-ministrul a menționat și importanța investițiilor române în economia națională: achiziția Victoriabank de către Banca Transilvania, preluarea Vestmoldtransgaz de către Transgaz și privatizarea companiei Air Moldova de către Blue Air. Ministrul Meleșcanu a spus că România este interesată în finalizarea implementării proiectelor de infrastructură inițiate în beneficiul cetățenilor.

 

Circa 11 mii de contracte de locațiune au fost înregistrate la fisc în anul 2018

Aproximativ 11 mii de contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat (SFS) pe parcursul anului 2018, ceea ce a adus venituri suplimentare la bugetul de stat. Astfel, în perioada menționată, SFS a identificat peste 4 700 de proprietari care transmit în chirie bunuri imobile și a demarat acțiuni de conformare față de ei. Totodată, inspectorii fiscali au efectuat controale fiscale la 447 persoane fizice ce dau în locațiune imobile, fiind calculate suplimentar la buget plăți de bază – 486 mii lei, penalități – 58 mii lei și amenzi de peste 46 mii lei. Potrivit legislației, persoanele fizice care dau în chirie bunuri imobile trebuie să achite impozitul în mărime de 7 la sută din veniturile obținute.