REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (15 noiembrie 2018)

R. Moldova poate obţine venituri de 5 ori mai mari din exportul strugurilor de masă

R. Moldova are capacitatea să obţină venituri din exporturile de struguri de masă de cinci ori mai mari faţă de situaţia actuală. Aceasta este aprecierea făcută de mai mulţi experţi care au participat joi, 15 noiembrie, la o conferinţă naţională de la Chişinău, pe tema eficienţei producerii, depozitării şi marketingului strugurilor de masă. „R. Moldova este unul dintre cei mai mari producători şi exportatori de struguri de masă din Europa de Est, dublîndu-şi exporturile în ultimii cinci ani. Cu toate acestea, există un dezavantaj important – valoarea exporturilor de struguri din Moldova este cea mai mică în comparaţie cu primii 40 de exportatori”, se indică într-un raport prezentat la conferinţă.

 

Șeful statului a prezidat ședința Consiliului societății civile

Igor Dodon a prezidat o ședință de lucru cu șefii comisiilor Consiliului societății civile pe lîngă Președintele R. Moldova. În cadrul dialogului, participanții au făcut un schimb de opinii cu privire la situația politică și social-economică din țară, au analizat activitatea comisiilor, au discutat prioritățile pentru perioada de pînă la finele anului curent. De asemenea, în cursul ședinței, Președintele țării a semnat Decretul privind declararea Anului 2019 drept An al Familiei. În acest context, șeful statului a solicitat Consiliului societății civile ca în termen de 2 luni să prezinte Președintelui R. Moldova propuneri cu privire la marcarea Anului Familiei.

 

R. Moldova și Italia vor proteja reciproc investițiile

Un nou Acord privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor va fi semnat între R. Moldova și Italia. Cabinetul de miniștri a decis inițierea negocierilor în acest sens. Documentul este structurat în 17 articole și stabilește principiile juridice menite să fortifice relațiile investiționale și să intensifice dialogul economic bilateral. Acordul urmează a fi încheiat pentru o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă 5 ani. Potrivit ministrului economiei Chiril Gaburici, proiectul Acordului a fost remis R. Moldova de către partea italiană. Gaburici a precizat că vechiul Acord încheiat între Italia și Moldova în anul 1997 a expirat și nu poate fi prelungit.

 

În nordul ţării se desfăşoară Expoziţia-tîrg „Toamna la Glodeni”

Zeci de producători participă, în perioada 14-16 noiembrie, la Expoziţia-tîrg “Toamna la Glodeni”, care se desfăşoară în această localitate pentru a şaptea oară. Evenimentul este organizat de Filiala Bălţi a Camerei de Comerț și Industrie, autorităţile locale, alţi parteneri. “Acest tîrg este o platformă de comunicare și schimb de experiență între întreprinderile mici și mijlocii – producători autohtoni care demonstrează ce au mai bun în activitate”, a spus Galina Codița, directorul Camerei de Comerț și Industrie, Filiala Bălț.

 

Programul „Drumuri bune pentru Moldova” a fost realizat în proporție de circa 95 la sută

Programul național „Drumuri bune pentru Moldova” a fost realizat în proporție de circa 95 la sută. Astfel, pe 1100 km de drumuri din totalul celor peste 1200 km incluse în program, lucrările au fost deja executate, iar în lucru mai rămîn circa 90 km de drum. Pentru lucrările desfășurate pînă în prezent au fost cheltuite 1,45 mlrd de lei, din suma totală a investițiilor de 1,6 mlrd. Raionale în care a fost finalizată modernizarea tuturor traseelor incluse în program sînt Basarabeasca, Briceni, Cahul, Cantemir, Criuleni, Dondușeni, Drochia, Dubăsari, Edineț, Leova, Orhei, Nisporeni, Ștefan Vodă și Taraclia.

 

A fost inaugurat forumul Moldova Cluster Days 2018

Prim-ministrul Pavel Filip, a participat joi, 15 noiembrie, la prima ediție a forumului Moldova Cluster Days 2018, organizat la Chișinău. La deschiderea evenimentului, premierul a menționat că, pe parcursul ultimilor ani, sectorul automotive a devenit unul din cele mai dinamice din țara noastră, cu importante investiții și potențial sporit de dezvoltare. Astăzi în acest sector activează 15 companii, cu 15 mii de angajați și salarii de circa 17 mii de lei. Automotive Cluster Days reprezintă o platformă pentru stabilirea conexiunilor reciproc avantajoase dintre companiile multinaționale producătoare de componente auto și potențialii furnizori locali și internaționali din industria automotive.

 

Parlamentul a adoptat noua redacție a Codului Civil

Noua redacție a Codului Civil a fost votată joi, 15 noiembrie, în lectură finală de către parlament. Documentul a fost adoptat cu susținerea a 56 de deputați și va intra în vigoare la 1 martie 2019. Noile reglementări prevăd că infrastructura juridică națională va fi modernizată conform tendințelor europene și internaționale. Modificările instituie Cartea a 4 – Moștenirea, care va cuprinde dispoziții de divizare a moștenirii în cea legală și testamentară. La fel, va fi reglementată competența în materie de moștenire, statutul juridic al moștenitorului, custodia masei succesorale etc. Noua redacție a Codului Civil va include și norme privind protecția consumatorului.

 

Notarul va putea desface căsătoriile

Desfacerea căsătoriei, prin acordul soţilor, va putea fi făcută la notar, potrivit unui proiect de lege care a fost adoptat joi, 15 noiembrie, în lectură finală de către parlament. Conform documentului, cererea de desfacere a căsătoriei prin acordul soţilor poate fi depusă la orice notar în baza acordului comun al soţilor şi în prezenţa acestora. Cererea de desfacere a căsătoriei se va întocmi în scris, după modelul aprobat de Ministerul Justiţiei.

 

Circa 70 de companii vor participa la expoziția „Republica Moldova Prezintă”

Circa 70 de companii din țara noastră vor participa la expoziția „Republica Moldova Prezintă”, care se va desfășura într-un centru comercial din Iași, România, în perioada 16 - 18 noiembrie curent. Companiile autohtone vor prezenta produse agricole și produse alimentare procesate, îmbrăcăminte și încălțăminte, articole din piele și accesorii, mobilier, tehnologii și utilaje, sisteme de informare și dezvoltare. În cadrul expoziției, mai mulți agenți economici din cele două state vor participa la un Forum bilateral de afaceri moldo-român. 

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
07.03.24 - 00:42
01.03.24 - 00:46
08.03.24 - 20:46
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40