REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (15 iulie 2019)

Au început lucrările de construcție a gazoductului Ungheni-Chișinău

Lucrările de construcție a gazoductului Ungheni-Chișinău, pe toate cele șapte tronsoane, au început. Despre aceasta a anunțat Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță. Astfel, muncitorii desfășoară lucrări de amenajare și organizare pe șantierele de lucru, de distribuire și nivelare a primului strat de piatră spartă, de terasare a subfundațiilor și a zidurilor de sprijin. Totodată, la clădirea administrativă au fost compactate golurile între grinzi și fundații și au loc lucrări de armare a plăcii de sol amplasată pe geo textil.

 

Fosta conducere a BEM va fi audiată în parlament

Fosta conducere a Băncii de Economii /BEM/, precum şi fostul premier Iurie Leancă vor fi audiaţi în cadrul Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din R. Moldova și investigării fraudei bancare. Anunțul a fost făcut luni, 15 iulie, în cadrul unei briefing de către președintele comisiei Alexandru Slusari. Potrivit sursei citate, pînă în prezent, la comisie au ajuns mai multe documente secrete prezentate de Serviciul de Informații și Securitate şi de Banca Naţională. Totodată, au fost deja audiați o serie de funcționari de stat şi foști miniștri.

 

Formațiunile politice au ultima zi de prezentare a rapoartelor financiare

Partidele și formațiunile politice trebuie să prezinte astăzi, pînă la sfîrșitul zilei, la CEC, rapoartele privind gestiunea financiară pentru prima jumătate a anului 2019. CEC informează că după ce vor fi recepționate, rapoartele vor fi făcute publice, fiind plasate la rubrica “Rapoarte financiare” pe pagina oficială a Comisiei. În conformitate cu legislația în vigoare, partidele și formațiunile politice nu pot fi finanțate din străinătate.

 

Peste trei mii de elevi participă la sesiunea suplimentară de Bacalaureat

Peste trei mii de elevi participă la sesiunea suplimentară de Bacalaureat, care începe astăzi cu proba la „Limba şi literatura română pentru alolingvi”, la care s-au înscris 170 de candidaţi. Candidaţii vor susţine examenele în 14 centre, create pe tot teritoriul ţării, nouă vor fi deschise în municipiul Chişinău, două în municipiul Bălţi şi cîte unul la Cahul, Comrat şi Edineţ. La şedinţa Comisiei Naţionale de Examene, au fost aprobate 15 Comisii de evaluare.

 

34 cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate de specialiştii ANSP

Specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică /ANSP/ au înregistrat 34 de cazuri noi de rujeolă în ultimele 30 de zile. Șeful Serviciului informare și comunicare al ANSP, Olesea Croitor, a menţionat că în perioada 1 iunie - 12 iulie au fost înregistrate 34 cazuri noi de rujeolă. Conform sursei citate, teritoriile afectate de rujeolă de la 1 ianuarie 2019 pînă în prezent sînt: Chișinău – 29 cazuri, Drochia – 18 cazuri, Ocnița – 6 cazuri, Ialoveni – 2 cazuri, Briceni – 1 caz, Edineț – 1 caz, Ştefan Vodă – un caz și Glodeni - un caz.

 

23 de persoane candidează pentru funcția de judecător la CC din partea guvernului

Un număr de 23 de candidați au depus dosarele de participare la concursul pentru selectarea judecătorilor din partea guvernului la Curtea Constituțională /CC/. Lista candidaților a fost publicată luni, 15 iulie, pe pagina oficială a guvernului. Potrivit instituției, pînă la 19 iulie curent, cetățenii R. Moldova, reprezentanții societății civile, mass-media sau orice altă persoană interesată pot exprima opinii scrise în privința candidaților.

 

Elevi din R. Moldova au obținut medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Fizică

Elevii din R. Moldova au obținut două medalii de bronz la Olimpiada internațională de Fizică. Concursul s-a desfășurat în perioada 7 – 15 iulie 2019, în orașul Tel Aviv, Israel. Medalii de bronz au obținut Daniel Sîrețanu și Danil Efimov, elevi la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău. La concurs, R. Moldova a fost reprezentată de cinci elevi și doi profesori. La ediția din acest an a Olimpiadei Internaționale de Fizică au participat circa 360 de concurenți din 78 de state.

 

Exporturile de mărfuri au scăzut

Exporturile de mărfuri au scăzut în luna mai cu 2,4 la sută față de luna precedentă și respectiv 5,6 la sută în raport cu perioada similară a anului 2018. R. Moldova a livrat pe piețele externe în luna mai mărfuri în valoare de 210,6 milioane de dolari SUA, potrivit datelor Biroului Național de Statistică /BNS/ făcute publice luni, 15 iulie. Statisticienii mai constată că, în pofida declinului din luna mai, exporturile de mărfuri s-au cifrat la 1 miliard 159,3 milioane de dolari, în primele cinci luni ale anului, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2018 cu 5,3 la sută.