REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (10 decembrie 2019)

A fost numit un nou șef interimar la PCCOCS

Procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a numit, marți, 10 decembrie, un nou procuror-șef interimar la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), după ce Dorin Compan a fost transferat din funcția respectivă, la Procuratura Anticorupție. Astfel, în locul lui Compan a fost numit Ion Caracuian, procuror-șef al Secției Combaterea Torturii a Procuraturii Generale (PG). Interimatul lui Dorin Compan la șefia PCCOCS a fost sistat, începînd de marți.

 

Peste 3700 de persoane și-au procurat o locuință prin programul „Prima casă”

Un număr de 3744 de persoane și-au procurat o locuință prin intermediul programului guvernamental „Prima casă”, de la lansarea acestuia și pînă în prezent. Din totalul beneficiarilor, 2629 sînt familii, iar 1115 - tineri necăsătoriți. Vîrsta medie a solicitanților este de 31,3 ani. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, suma totală a creditelor acordate de către bănci pentru procurarea celor peste 3700 de locuințe constituie 1,873 mlrd de lei, iar suma garanțiilor active a atins cifra de 936,6 mln de lei.

 

Un tînăr a fost condamnat la 13 ani de pușcărie pentru viol și jaf

Un tînăr de 22 de ani din Edineț a fost trimis în închisoare pentru un termen de 13 de ani, pentru viol, jaf și tîlhărie, comise într-un interval estimativ de 30 de minute, la niciun an de la eliberarea din închisoare. El a violat o bătrînă de 71 de ani, din satul în care locuia. În aceeași noapte, aproximativ la ora 22.30, tînărul a pătruns în gospodăria altei bătrîne cu vîrsta de 62 de ani, din aceeași localitate. Acolo, chiar dacă a fost văzut de către proprietară, acesta i-a luat o lanternă estimată la 50 de lei și un aparat de ras de 10 lei, apoi a bruscat-o și a plecat.

 

BNM pune în circulație noi monede jubiliare și commemorative

Începînd cu 10 decembrie 2019, Banca Națională a Moldovei pune în circulație două monede jubiliare și comemorative ca mijloc de plată și în scop numismatic. O monedă din argint, cu valoarea nominală de 50 de lei, care va completa seria de monede „Locașuri sfinte” este dedicată aniversării a două centenare de la întemeierea Bisericii „Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe" din Chișinău. Concomitent, este inaugurată o serie nouă de monede: „Domni ai Țării Moldovei”, care va fi deschisă cu moneda comemorativă din argint cu valoarea nominală de 50 lei dedicată lui Bogdan Întemeietorul - Domnitor al Moldovei.

 

CSM a admis sesizarea fostului procuror general interimar referitor la reținerea unui judecător

Cu șapte voturi pro și unul contra, Consiliul Superior al Magistraturii a admis marți, 10 decembrie, sesizarea fostului Procuror general interimar, Dumitru Robu, referitor la eliberarea din funcţie şi acordul de reţinere şi aducere silită a judecătorului Oleg Sternioală. Membrii CSM s-au întrunit în şedinţă după ce mai multe săptămîni la rînd nu au avut cvorum. Sternioală este cercetat pentru îmbogățire ilicită în proporții deosebit de mari.

 

Circa 6300 de pacienți au solicitat ambulanța în ultimele două zile

Un număr de 6353 pacienți au solicitat asistență medicală urgentă în ultimele două zile. Printre persoanele care au avut nevoie de intervenția ambulanței se numără și 578 de copii. Potrivit datelor Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, în ultimele 72 de ore, echipele de asistență medicală urgentă au acordat ajutor medical calificat la 35 persoane rănite în urma accidentelor rutiere care s-au produs pe traseele ţării. Ulterior, 29 persoane au fost transportate la spital pentru tratament corespunzător. În aceeaşi perioadă, 1427 persoane cu urgențe cardiovasculare au beneficiat de asistență medicală urgentă.

 

Un grup infracțional compus din moldoveni și cehi, reținut în flagrant

Un grup infracțional format din moldoveni și cehi, cu vîrste cuprinse între 30 și 45 de ani, a fost demascat în urma unei operațiuni comune între Poliția R. Moldova și Serviciul Vamal al Republicii Cehe. Ofițerii Direcției Combaterea Crimei Organizate ai Inspectoratului Național de Investigații, au documentat pe perioada a zece luni, un grup de persoane, care deghizau activitatea de producerea clandestină a țigaretelor și de contrabandă, cu ajutorul unor companii înregistrate în R. Moldova. Membrii grupării au redirecționat ulterior producerea clandestină a țigaretelor pe teritoriul Republicii Cehe. Valoarea capturii constituie peste 19 milioane de euro.

 

Peste 20 de mii de persoane își pot ridica indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă

Peste 20 de mii de beneficiari își pot ridica indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă pentru lunile precedente. Pentru plata acestora, Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a transferat 47,5 mln de lei. Pentru a-și primi banii, beneficiarii urmează să se adreseze către instituția bancară la care a fost deschis contul salarial sau social. În cazul în care beneficiarul nu are card bancar, indemnizația poate fi primită în orice oficiu poștal, indiferent de domiciliu.

 

Mai multe curse auto vor fi suspendate miercuri din cauza unui nou protest

Mai multe curse auto vor fi suspendate miercuri, 11 decembrie, din cauza unui nou protest anunțat de transportatori. Aceștia se declară nemulțumiți de modul de examinare a cererii lor de a majora tariful pentru serviciile de transport. Într-un comunicat remis presei de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) este menționat că la grevă vor participa în jur de 1500 unități de transport, dintre care aproximativ 350 vor fi în Piața Marii Adunări Naționale din capitală, iar restul vor staționa în alte localități din țară.

 

Igor Dodon are un nou consilier în domeniul politicii externe

Igor Dodon a semnat decretul de numire a lui Eugen Caras în funcția de consilier al Președintelui R. Moldova în domeniul politicii externe. „Am apreciat înalt experiența lui Eugen Caras în domeniul diplomatic și potențialul de care dispune, fapt care m-a motivat să-i propun exercitarea funcției respective. Avînd în vedere faptul că dl Caras a activat în calitate de şef al Misiunii R. Moldova pe lîngă Uniunea Europeană, mi-am exprimat convingerea că această experiență va contribui la consolidarea relațiilor R. Moldova cu partenerii strategici”, a spus șeful statului.

 

CNA şi procurorii au descins la primăria capitalei

Angajații CNA şi procurorii anticorupție au desfășurat marți, 10 decembrie, acțiuni pe mai multe adrese din capitală în cadrul unor dosare pornite pentru fapte de corupție. În dosare sînt vizaţi funcționari ai primăriei capitalei, reprezentanți ai Agenției Servicii Publice şi angajaţii unei companii private. Aceştia sînt suspectaţi că au pretins sume ilicite de bani de la persoane fizice şi juridice pentru a soluționa unele probleme ce ţin de competenţa administraţiei publice locale.

 

În premieră, un producător din regiunea transnistreană va obține certificatul GLOBALG.A.P.

O companie specializată în producerea fructelor din orașul Grigoriopol, regiunea transnistreană, a devenit prima companie agricolă de pe malul stîng al Nistrului care va fi certificată GLOBALG.A.P., ceea ce confirmă respectarea cerințelor de siguranță a alimentului în procesul de producere a fructelor. Compania deja a trecut cu succes auditul și este în așteptarea obținerii certificatului. Respectarea standardelor GLOBALG.A.P. constituie o cerință obligatorie pentru fermierii orientați spre export în țările membre ale UE.