REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (4 decembrie 2018)

Peste 350 de șoferi au fost sancționați pentru instalarea farurilor de tip xenon

Peste 350 de şoferi au fost documentaţi și sancționați de ofițerii de patrulare pentru instalarea farurilor de tip xenon la automobile, care limitează vizibilitatea altor conducători auto. Inspectoratul Național de Patrulare (INP) reamintește conducătorilor auto că este interzisă circulația automobilelor care dețin faruri de tip xenon montate în mod ilegal, excepție fiind doar cele instalate de producătorul auto în fabrică. Pentru instalarea luminilor xenon, șoferii riscă amenzi de la 150 la 300 de lei.

 

Tîrgul de Crăciun se va desfășura în perioada 15 decembrie 2018 – 15 ianuarie

În perioada 15 decembrie 2018 – 15 ianuarie 2019 Tîrgul de Crăciun va fi organizat la inițiativa premierului Pavel Filip, pentru al doilea an consecutiv, a relatat Direcţia comunicare a guvernului. Potrivit sursei citate, bradul va fi adus din România. Cea de-a doua ediție pregătește mai multe surprize: în premieră, va fi instalată o roată panoramică de 20 de metri, de la înălțimea căreia va putea fi văzut întregul Tîrg. De asemenea, va funcționa cel mai mare patinoar din țară și un carusel venețian. La căsuțele din lemn, vizitatorii vor putea procura produse handmade, bucate tradiționale și vin fiert cu aromă de scorţişoară. Tîrgul se va desfășura pe str. 31 August, în perimetrul străzilor Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și A. Pușkin.

 

O expoziție dedicată persoanelor cu dizabilităţi a fost deschisă la Chişinău

12 persoane cu dizabilități au fost protagoniştii unei expoziții fotografice „Oameni care inspiră”, vernisată la Chişinău de Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități. La eveniment au fost prezenți mai mulţi oficiali printre care şi secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu. Expoziția are drept scop susținerea persoanelor cu dizabilități și implicarea lor în viața comunității, precum și combaterea stereotipurilor prin crearea unei societăți incluzive și accesibile. Fotografiile sînt expuse în perioada 3-11 decembrie, la Biblioteca municipală B. P. Hasdeu.

 

Un poliţist a fost condamnat pentru comiterea unui accident rutier, soldat cu deces

Un poliţist a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru comiterea unui accident rutier, soldat cu deces. Procurorii au anunțat că vor contesta sentința. Potrivit Procuraturii Generale, cazul a avut loc în luna iulie curent, în apropiere de satul Recea din raionul Rîşcani. Poliţistul a urcat beat la volanul unui BMW, ce îi aparţinea colegului său de serviciu. Aceștia au pornit la drum împreună cu două tinere. Într-un moment dat, polițistul a ieşit pe contrasens pentru a efectua o depăşire şi s-a tamponat cu un camion. În urma impactului, una dintre pasagere, în vîrstă de 22 de ani, a decedat pe loc, iar cealaltă tînără a fost internată în stare gravă la spital.

 

Președintele Parlamentului va efectua o vizită la Washington

Președintele Parlamentului Andrian Candu efectuează o vizită de lucru, în perioada 4-8 decembrie curent, la Washington, la invitația Congresului Statelor Unite ale Americii. Programul vizitei include întrevederi cu senatori și congresmani, inclusiv cu copreședinții grupului de prietenie pentru Moldova, Pete Olson și David Price, întrevederi cu alți oficiali și cîteva interviuri pentru presa americană. Andrian Candu va participa cu o luare de cuvînt la Forumul Parlamentar pentru Securitate, unde va vorbi despre riscurile și provocările din regiune.