REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (31 iulie 2018)

S-a încheiat runda de negocieri pe marginea Acordului de Liber Schimb dintre R. Moldova și China

Cea de-a doua rundă de negocieri pe marginea Acordului de Liber Schimb dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză s-a încheiat cu succes. Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a discutat cu delegația moldovenească, care în perioada 22-27 iulie a purtat negocieri în capitala chineză, Beijing. În cadrul celei de-a doua runde de negocieri, au continuat discuțiile pe textul juridic al Acordului. Conform datelor, în țara noastră activează 85 de companii, cu capital chinezesc în valoare de aproape 4,8 milioane de lei.

 

R. Moldova se pregătește de misiunea de audit privind exportul mai multor produse pe piața UE

Autoritățile naționale se vor mobiliza pentru a îndeplini toate acțiunile necesare în vederea finalizării cu succes a misiunii de audit în urma căreia țara noastră va putea exporta carne și ouă de pasăre în Uniunea Europeană. Aceasta ar urma să fie invitată în Republica Moldova în luna septembrie 2019. Planul de acțiuni în acest sens a fost discutat într-o ședință de lucru la Guvern. În prezent, dintre produsele de origine animalieră, Republica Moldova exportă pe piața comunitară miere de albini – circa 3700 de tone în 2017 și caviar, într-un volum mult mai modest.

 

Cristina Lesnic a avut o întrevedere cu un grup de experți ai Băncii Mondiale

Viceprim-ministrul, Cristina Lesnic, s-a întîlnit cu un grup de experți din cadrul Băncii Mondiale în Moldova. În cadrul întrevederii a fost abordată posibilitatea demarării unor inițiative în vederea implementării acestora în sectorul mediului de afaceri. Părțile au consemnat necesitatea coordonării activităților întru a asigura respectarea procedurilor stabilite în acest sens. Întrevederea a avut un caracter consultativ cu determinarea pașilor ulteriori ce se impun a fi întreprinși.

 

Chiril Gaburici a chemat la raport conducerea CFM

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a convocat în ședință conducerea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM), pentru a stabili dacă au fost îndeplinite indicațiile date la ședința de luna trecută. Conducerea CFM a prezentat raportul acțiunilor întreprinse pentru majorarea volumelor de încasări, măsurile de optimizare și eficientizare a activității CFM, planul de investiții, acțiunile privind modernizarea infrastructurii feroviare, precum și planul de reducere a datoriilor istorice.

 

Peste 40 de persoane s-au intoxicat cu alimente în urma unei ceremonii la Strășeni

Peste 40 de persoane s-au intoxicat cu alimente în urma unei ceremonii care a avut loc într-un local din satul Lozova, raionul Străşeni. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP), starea pacienţilor se apreciază ca fiind medie. Specialiştii au prelevat probe de la bolnavi şi produse alimentare pentru investigaţiile de laborator.