REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (28 mai 2020)

Creştinii ortodocşi marchează astăzi Înălțarea Domnului sau Ispasul

Creştinii ortodocşi marchează astăzi Înălțarea Domnului sau Ispasul. Aceasta este una dintre cele mai importante sărbători religioase şi este marcata la 40 de zile de la Paște. În Sfînta Scriptură se spune că în această zi, Mîntuitorul și-a binecuvîntat ucenicii, pe Muntele Măslinilor, și s-a înălțat la ceruri. De astăzi şi pînă la Duminica Mare, creștinii se vor saluta cu ”Hristos S-a înălţat!”. Astăzi, se dă de pomană şi se pun frunze de nuc la poartă. Iar în ajun de Ispas, gospodinele coc pască şi vopsesc ouă roşii.

 

Cinci instituţii educaţionale din domeniul agroindustrial vor beneficia de investiţii

Cinci proiecte investiționale prezentate de către instituţii de învăţămînt şi cercetare în domeniul agroindustrial au fost aprobate în cadrul ședinței Grupului de lucru privind evaluarea programelor investiționale din domeniul horticol, organizată de Ministerul agriculturii. Proiectele au fost prezentate de Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi, Colegiul Agroindustrial din Ungheni, Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul, Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău și Institutul Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare. Acestea presupun investiții de circa şase milioane de euro.

 

Primăria Chișinău a semnat un memorandum de colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Primăria municipiului Chișinău și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării au semnat un memorandum de colaborare interinstituțional privind învățămîntul la distanță. Documentul stabilește relațiile de parteneriat pentru dezvoltarea cooperării eficiente, în realizarea Proiectului Biblioteca Digitală „educatieonline.md". Memorandumul stabilește că proprietarul bibliotecii digitale este Ministerul educației, iar deținătorul acesteia este Primăria Chișinău, care va asigura implementarea, administrarea și funcționarea sistemului informațional.

 

Proiectul EU4Climate va sprijini R. Moldova în transpunerea normelor comunitare în domeniul climei

Proiectul EU4Climate, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), va acorda asistență la transpunerea acquis-ului (cadru legal) comunitar în domeniul climei în legislația națională. Experții contractați de EU4Climate și Secretariatul Comunității Energetice au elaborat un set de recomandări privind armonizarea legislației și planul de acțiuni pentru aceasta, iar propunerile au fost prezentate miercuri, 27 mai, într-o videoconferință.

 

Aprofundarea relațiilor moldo-kîrgîze a fost discutată de șefii diplomațiilor celor două state

Ministrul Afacerilor externe Oleg Țulea a avut o discuție telefonică cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Kîrgîze, Cinghiz Aidarbekov. Oficialii au trecut în revistă stadiul actual al relațiilor moldo-kîrgîze, punînd accent pe valorificarea potențialului existent de cooperare în domeniile de interes reciproc, inclusiv sporirea schimburilor comercial-economice și consolidarea cadrului juridic bilateral.

 

Echipa națională de fotbal a încheiat cantonamentul de la Vadul lui Vodă

Echipa națională de fotbal a încheiat cantonamentul efectuat la Vadul lui Vodă timp de o săptămînă. Cu cîteva zile înainte de demararea cantonamentului toți jucătorii, staff-ul tehnic și lucrătorii Centrului de pregătire a loturilor naționale au trecut cu brio testul COVID-19. Ulterior toți au respectat cu strictețe condițiile impuse de autorități pentru această perioadă. A fost efectuată dezinfectarea autocarului naționalei și a tuturor încăperilor de la baza de antrenamente.

 

Peste 3700 de șoferi au fost sancționați în ultimele 5 zile

Peste 3700 de șoferi au fost sancționați de oamenii legii în cadrul acțiunii ,,10 zile de activități împotriva accidentelor în traficul rutier". Potrivit INSP, în această perioadă inspectorii au depistat și îndepărtat de la volan 139 de șoferi în stare de ebrietate, dintre care 118 în stare de ebrietate avansată, iar 21 în stare de ebrietate minimă. Acțiunea ,,10 zile de activități împotriva accidentelor în traficul rutier" este desfășurată de către INSP al IGP și se va încheia la data de 31 mai.

 

Două comune din raionul Floreşti vor fi asigurate cu apă

În comunele Cuhureştii de Sus şi Cuhureştii de Jos, raionul Floreşti, au fost finalizate lucrările de construcție-montaj a unui sistem de alimentare cu apă, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Acestea fac parte din proiectul „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord). În urma lucrărilor realizate, aproximativ cinci mii de locuitori ai celor două comune vor avea acces la apă potabilă de izvor.

 

Leul moldovenesc continuă să crească în raport cu dolarul, dar să slăbească în raport cu euro

Pe parcursul unei zile leul a mai cîștigat de la dolarul american circa 2,5 bani, dar a cedat monedei unice europene aproape 9 bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 28 mai un curs oficial de schimb valutar egal cu 17,6942 lei pentru un dolar (2,37) și 19,4945 lei pentru un euro (+8,72 bani), în timp ce cu o zi mai devreme acesta a fost egal cu 17,7179 lei pentru un dolar şi, respectiv, 19,4073 lei pentru un euro. Rata oficială de schimb valutar pentru alte monede, pentru 28 mai, constituie: 0,6558 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 4,0244 lei pentru 1 leu românesc și 0,2497 lei pentru 1 rublă rusească.