REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (26 aprilie 2018)

Elevii și studenții vor primi burse mai mari

Guvernul indexează cu 5% bursele elevilor și studenților, începînd cu 1 ianuarie 2018. O hotărîre în acest sens a fost aprobată miercuri, 25 aprilie, în cadrul ședinței Executivului, ”în scopul stimulării elevilor și studenţilor cu performanţe academice”. Bursele se vor majora pentru elevii din învăţămîntul profesional tehnic, studenţii la licenţă şi master, doctoranzi, postdoctoranzi, medicii secundari clinici și cei rezidenţi. Astfel, studenții care primeau pînă acum 800 de lei, vor primi 840 de lei, iar pentru elevii din învățămîntul profesional tehnic postsecundar bursa va spori de la 630 la 660 de lei. Totodată, doctoranzii din anul I care beneficiau de 1050 de lei, vor obține 1100 de lei, la fel ca și medicii rezidenți în anul I. Bursa Republicii crește de la 1385 de lei la 1455 de lei, iar Bursa Guvernului – de la 1155 la 1210 de lei.

 

Chișinăul va controla înmatricularea mașinilor din regiunea transnistreană

Pentru prima dată Chișinăul va controla înmatricularea mașinilor din regiunea transnistreană, acestea fiind înregistrate în Registrul de stat al R. Moldova. Proprietarii autovehiculelor vor primi certificate de înmatriculare, conform tuturor rigorilor Convenției de la Viena. Acest lucru a devenit posibil după semnarea deciziei protocolare dintre Chișinău și Tiraspol cu privire la plăcuțele de înmatriculare neutre, care oferă cetățenilor din regiunea transnistreană posibilitatea de a călători peste hotare cu mașinile proprii. Potrivit Direcţiei comunicare a Executivului, introducerea plăcuțelor de înmatriculare pentru mașinile din regiune a fost unul dintre angajamentele luate în noiembrie anul trecut, în cadrul negocierilor în formatul „5+2” de la Viena.

 

Salariul minim în sectorul real va fi majorat

Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real al economiei va crește cu 230 de lei și va constitui 2610 lei pe lună, începînd cu 1 mai curent. O hotărîre în acest sens a fost aprobată miercuri, 25 aprilie, de Guvern. Astfel, angajatorii din sectorul real al economiei nu vor putea oferi un salariu mai mic de 15,44 lei pe oră. În prezent, nivelul remunerării este stabilit în mărime de 14,09 lei pe oră sau 2380 de lei lunar. Majorarea este efectuată în conformitate cu Legea salarizării, care prevede reexaminarea anuală a salariului, în funcţie de creșterea preţurilor şi a productivităţii muncii la nivel naţional. Pe parcursul anului trecut prețurile au sporit cu 6,6%, față de anul 2016, iar rata de creştere a productivităţii muncii a fost de 3%. În acest condiții, creşterea salarială pentru anul curent este de 9,6%.

 

Președintele Parlamentului a îndemnat studenții să-și lanseze afaceri

Președintele Parlamentului a îndemnat studenții să-și lanseze afaceri și să lucreze acasă, profitînd de oportunitățile oferite de programele lansate în ultimii ani. Potrivit Direcției comunicare a Legislativului, Andrian Candu a vorbit despre economie și importanța pe care guvernarea o acordă dezvoltării afacerilor și atragerii investițiilor în țară. Potrivit lui, în orice activitate este important să existe o planificare bună și obiective bine determinate. ”Criza din 2015 a fost depășită grație unei planificări foarte minuțioase a acțiunilor. Totodată, pentru o dezvoltare accelerată, Parlamentul și Guvernul sînt axate pe modernizarea sistemului educațional, pe susținerea agriculturii de performanță și a sectorului IT”, a menționat președintele Parlamentului.

 

Anumite școli din stînga Nistrului vor primi cîte 100 de mii de lei

Opt școli din stînga Nistrului, cu predare în grafie latină, vor primi cîte un ajutor material unic, în valoare de 100 de mii de lei. Acest lucru este prevăzut de Programul activităţilor de reintegrare a ţării pentru anul 2018, aprobat de Cabinetul de miniștri. În urma unui concurs de proiecte, prezentate de autoritățile publice locale şi centrale, au fost acceptate pentru finanțare 49 de propuneri. Acestea prevăd reparația și dotarea instituţiilor educaţionale şi medicale, întreţinerea clădirilor şi a apeductelor, iluminarea localităților. „Ne manifestăm grija față de cei care trăiesc în zona transnistreană. Ne batem capul nu pentru liderii de la Tiraspol, dar pentru oamenii care trăiesc în această regiune, pentru că sînt cetățenii noștri”, a menționat Premierul. În total, în anul curent pentru dezvoltarea instituțiilor de învățămînt și realizarea proiectelor de infrastructură în regiunea transnistreană vor fi alocate 15 milioane de lei.