REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (24 aprilie 2019)

Bolnavii cu diabet vor primi gratuit glucometre, teste şi lanţete

Persoanele diagnosticate cu diabet zaharat pot primi gratuit începînd de marți, 23 aprilie, glucometre, teste şi lanţete. Acţiunea este o premieră națională şi a fost lansată de Compania Naţională de Asigurări în Medicină în colaborare cu Ministerul sănătăţii. Astfel, pacienţii care utilizează în tratament insulina vor primi cîte un glucometru cu dispozitiv de înţepare, 1200 de teste şi 1200 de lanţete. Celor care se tratează cu antidiabetice orale le vor fi distribuite cîte un glucometru cu dispozitiv de înţepare, 100 de teste şi 100 de lanţete.

 

Oferta pe piața valutară a crescut puternic

Gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit, în luna martie, 120,3% comparativ cu luna precedentă, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei. Oferta netă de valută de la persoanele fizice a crescut cu peste 51 milioane de dolari SUA, în timp ce cererea netă de valută din partea agenților economici a avut o evoluție opusă, micșorîndu-se cu 71 milioane de dolari SUA. Persoanele fizice au vîndut, în luna martie, valută în sumă totală echivalentă cu 245,1 milioane de dolari SUA și au cumpărat 106,5 milioane de dolari.

 

Trei persoane au fost reținute după descinderile de la ”Gara de Nord”

Doi șefi de schimb și un controlor de bilete din cadrul S.C. ”Gara de Nord” Chișinău au fost reţinuţi în urma descinderilor procurorilor anticorupţie. Potrivit Procuraturii Anticorupţie, începînd cu anul 2016 şi pînă în prezent mai mulţi şefi de schimb, dispeceri, controlori de bilete și casieri de la S.C. ”Gara de Nord”, au organizat o schemă infracțională de extorcare a mijloacelor bănești de la operatorii de transport. Aceştia pretindeau de la şoferi lunar circa 45 mii lei pentru a nu le crea impedimente în activitate.

 

Meteorologii au prelungit codul galben de înghețuri

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prelungit codul galben de înghețuri. Acesta va fi valabil pe întreg teritoriul țării. Astfel, noaptea pe 24 aprilie izolat la suprafața solului au fost înghețuri de minus 1 – 3 grade Celsius. Potrivit meteorologilor, în următoarele zile temperatura aerului va crește treptat, astfel încît la sfîrșit de săptămînă sînt așteptate maxime de +25 grade Celsius în sudul țării, în condițiile unui cer variabil. Totodată, la sfîrșitul acestei săptămîni sînt prognozate ploi în partea de nord a țării.

 

Sectorul IT este unul strategic pentru R. Moldova, consideră ministrul Economiei

Sectorul IT este unul strategic pentru țara noastră, iar industria IT din R. Moldova este foarte competitivă și generează o valoare adăugată mare. Declarația a fost făcută de ministrul economiei Chiril Gaburici, la prezentarea studiului „Jucătorii IT din R. Moldova - pregătiți pentru prezența la nivel mondial”, care reflectă o analiză a industriei și pieței IT autohtone. Potrivit lui Gaburici, în anul 2018 piața serviciilor IT a ajuns la 154 mln dolari și urmează o creștere estimată de 262 mln dolari pînă în 2024.

 

Bisericile din ţară vor fi verificate de pompieri înaintea sărbătorilor pascale

Pînă în Noaptea Învierii vor fi verificate şi evaluate peste 1400 de lăcaşe de cult din întreaga ţară, iar responsabilii vor primi recomandările necesare pentru evitarea incendiilor. Ofiţerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a spus că pompierii verifică lăcaşele de cult din ţară şi vin cu recomandări de menţinere a securităţii antiincendiare faţă de responsabilii lăcașelor, dar şi faţă de enoriaşii, care urmează să vină la biserici de Noaptea Învierii.