REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (20 martie 2018)

Vinurile moldovenești au fost premiante la un concursul internațional

R. Moldova, reprezentată de Compania de vinuri Chateau Vartely, s-a clasat pe locul I, categoria vin de desert, în cadrul concursului tradițional de vinuri, desfășurat anual de către Organizația Mondială a Comerțului (OMC). Marca cîştigătoare din partea R. Moldova a fost Chardonnay Sweet din zona centrală a Orheiului. R. Moldova participă pentru a doua oară la acest concurs. La ediția precedentă din 2016, țara noastră a cîștigat, în premieră, la două categorii: Pinot Grigio de Purcari, la categoria vin alb, şi Kagor Pastoral, la categoria vin de desert.

Aprecierea calităţii, aromei şi nuanţei vinurilor a fost efectuată după o formulă stabilită de experții sistemului mondial de comerț, iar acordarea punctajului pentru fiecare categorie de vin a fost realizată de către diplomaţii statelor membre ale OMC, precum şi de către înalţii funcţionari internaţionali ai diverselor organizații cu sediul la Geneva. La concursul din anul curent au și-au prezentat vinurile companiile din 45 de state, inclusiv Australia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Chile, Federația Rusă, Franța, Grecia etc.

 

R. Moldova își va consolida relațiile cu GUAM

Ministrul de externe Tudor Ulianovschi a discutat luni, 19 martie, cu Secretarul General al GUAM, Altai Efendiev, acţiunile prioritare ale R. Moldova în calitate de Preşedinte al ODDE-GUAM. Ulianovschi a menţionat importanţa acordată de autorităţile de la Chișinău organizării reuniunii prim-miniştrilor satelor-membre GUAM, planificată pentru luna iunie 2018. ”R. Moldova, în calitatea sa de preşedinte în exerciţiu al GUAM, abordează acest for al şefilor executivelor GUAM drept o platformă pentru amplificarea colaborării în cadrul organizaţiei. În acest scop se preconizează organizarea concomitentă a unui Business Forum, care va întruni reprezentanţi ai mediului de afaceri din ţările-membre”, a spus Ulianovschi. În opinia Secretarul General al GUAM, agenda propusă de R. Moldova este una ambițioasă, cu spirit practic în activitatea organizaţiei. R. Moldova deţine preşedinţia rotativă în GUAM începînd cu 1 ianuarie 2018.

 

A fost lansată o campanie de combatere a salariilor nedeclarate

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a dat start campaniei de combatere a salariilor ”la plic”. Campania presupune controale fiscale la întreprinderi, pentru a stabili persoanele angajate de facto, dar şi pentru a-i sancţiona dur pe patronii care se eschivează de la plata impozitelor, angajînd salariaţi la negru. Primele vor fi verificate la 17 companii care au fost sancţionate anterior de SFS pentru contabilitate dublă. Timp de 90 de zile, inspectorii fiscali vor controla declaraţiile plăţilor salariale ale întreprinzătorilor depuse în 2017. „Îndemnăm agenţii economici să-şi revadă dările de seamă, să-şi revadă declaraţiile aferente declaraţiilor salariale şi să vină cu declaraţii corectate, astfel să evite sancţiuni”, a spus șefa Direcție Generale Managementului Riscului din cadrul SFS, Nicoleta Nemerenco. Reprezentanţii SFS mai spun că amenzile pentru ilegalităţile admise vor fi usturătoare. Pentru fiecare angajat plătit în plic, patronul riscă penalităţi de la 50 de mii de lei.

 

R. Moldova și Israelul vor stabili oportunități de cooperare

R. Moldova este interesată în impulsionarea dialogului politic bilateral, a relațiilor comercial-economice și culturale cu Statul Israel. Declarația a fost făcută de ministrul de externe Tudor Ulianovschi în cadrul întrevederii cu Ambasadorul Statului Israel în R. Moldova, cu reşedinţa la Ierusalim, Eliyahu Yerushalmi. Potrivit Serviciului de presă al MAEIE, ministrul Ulianovschi a salutat dinamizarea relațiilor moldo-israeliene din ultimii ani, în special în 2017, cînd au fost organizate mai multe reuniuni bilaterale, inclusiv vizita Prim-ministrului R. Moldova în Israel, consultări politice interministeriale, Zilele Culturii moldovenești etc. În cadrul dialogului, Tudor Ulianovschi a propus organizarea Zilelor culturii Statului Israel în R. Moldova şi altor evenimente de promovare a schimburilor culturale dintre cele două ţări.

 

Misiunea FMI a avut întrevederi la Ministerul Economiei

Echipa de experți ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) a avut o întrevedere la Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI). În context, ministrul Chiril Gaburici a discutat cu echipa de experți ai FMI, condusă de Ben Kelmanson, despre prognoza indicatorilor macroeconomici pentru anii 2017-2023, principalele riscuri care pot duce la nerealizarea prognozelor de bază, precum și despre securitatea energetică, diversificarea surselor de energie electrică și gaze naturale, infrastructura drumurilor. Ministrul economiei a informat misiunea de experți ai FMI că a fost identificat investitorul pentru construcția gazoductului Ungheni-Chișinău, iar pînă la sfîrșitul lunii martie va fi semnat contractul. De asemenea, Guvernul a aprobat proiectul de lege care prevede despăgubirea proprietarilor de bunuri imobile pe direcția construcției conductei de gaze naturale Ungheni-Chișinău, pentru a elimina orice risc sau impediment în procesul de construcție a acestuia. Șeful echipei de experți a FMI, Ben Kelmanson și-a exprimat susținerea în ceea ce privește planurile autorităților de a investi în infrastructura publică și a încurajat MEI să implementeze în continuare acțiunile planificate. Programul de trei ani al R. Moldova, susținut de FMI, a fost aprobat la 7 noiembrie 2016. Acesta este finanțat printr-un credit în valoare totală de circa 187 milioane de dolari, dintre care 83 milioane de dolari au fost deja alocate.