REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (2 iulie 2020)

Azi Republica Moldova îl comemorează pe Ștefan cel Mare

Pe 2 iulie 1504 s-a încheiat domnia lui Ștefan cel Mare și Sfînt, Domn al Moldovei. A domnit 47 de ani. A fost o domnie plină de acțiune, dedicată construcției și întăririi Țării Moldovei. Cel mai des ni-l amintim pe Ștefan cel Mare ca pe un luptător, care a dus peste 40 de războaie și bătălii apărînd hotarele și interesele țării, relatează Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

 

Elevii din gimnazii vor beneficia de manuale gratuite

Elevii din învățămîntul gimnazial vor beneficia de manuale gratuite. O inițiativă legislativă în acest sens a fost avizată de Cabinetul de miniștri. Potrivit proiectului, pentru asigurarea elevilor cu manuale școlare vor fi cheltuiți cca 79 milioane de lei. Costurile prevăd acoperirea cheltuielilor de achiziționare a manualelor necesare în procesul de studiere a disciplinelor pentru clasele V-IX, cu predare în limba română și în limba minorităților naționale, incluse în Planul-cadru pentru învățămîntul primar, gimnazial și liceal.

 

Poliția va fi reorganizată

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului a examinat raportul la proiectul privind modificarea legii cu privire la activitatea Poliției și statutului polițistului. Proiectul prevede organizarea Poliției în cîteva direcții regionale, cu statut de personalitate juridică, de competență teritorială corespunzător împărțirii administrativ-teritoriale, subordonate Inspectoratului General al Poliției.

 

Moldovenii ratează anual 940 milioane de lei venituri din cauza depozitelor bancare fără dobîndă

Moldovenii țin în bănci, la depozite fără dobîndă, aproape 23 miliarde de lei și ratează anul 940 milioane de lei venituri. Expertul în politici economice al IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, afirmă că 70 de miliarde de lei se aflau în luna mai în depozite bancare, dintre care 23 miliarde de lei se află în depozite bancare fără dobîndă. Potrivit lui Ioniță, din totalul de 70,4 miliarde de lei, doar 45% sau 32,1 miliarde de lei sînt depozite la termen, pentru care băncile plătesc dobîndă obișnuită și pe care le pot folosi la creditarea economiei.

 

Șeful diplomației moldovenești a participat la videoconferința miniștrilor de externe ai țărilor PaE

Obiectivele de cooperare post-2020 au fost discutate la reuniunea virtuală a miniștrilor de externe ai țărilor Parteneriatului Estic, desfășurată la inițiativa comisarului european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi. Ministrul Oleg Țulea a subliniat importanța aprofundării dialogului politic și agreării unor obiective sectoriale concrete de lungă durată, care vor contribui nu doar la consolidarea rezilienţei țărilor Parteneriatului, dar și la aprofundarea proceselor de integrare cu UE.

 

Inspectoratul de Stat al Muncii își va recăpăta funcțiile de control

Inspectoratul de Stat al Muncii își va recăpăta toate funcțiile de control. Un proiect ce prevede rectificarea legislației a fost aprobat de Executiv. Potrivit proiectului, se propune restabilirea Inspectoratului de Stat al Muncii a funcțiilor de control în domeniul securității și sănătății în muncă și în domeniul raporturilor de muncă.

 

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare pentru următoarele două săptămîni

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare ale Legislativului pentru următoarele două săptămîni, începînd cu ziua de joi, 2 iulie. Agenda ședințelor cuprinde 26 de proiecte de lege și de hotărîri, precum și chestiunea privind dezbaterea Moțiunii simpli asupra politicilor (acțiunilor și inacțiunilor) guvernamentale în domeniul sănătății publice. Aceasta urmează a fi examinată în ședința plenară din 9 iulie 2020.

 

Meteorologii au emis Cod galben de caniculă pe întreg teritoriul țării

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru zilele de 2-6 iulie Cod galben de caniculă pe întreg teritoriul țării. Potrivit meteorologilor, în perioada indicată se prevede creșterea temperaturii aerului pînă la +35 grade Celsius. În acest context, medicii atenţionează, în special persoanele în vîrstă, femeile însărcinate, copiii şi pacienţii cu maladii cardiovasculare şi respiratorii, alergicii să evite expunerea la soare, să opteze pentru haine deschise, de preferat din pînză naturală, să-şi acopere capul şi să aibă grijă de hidratare.

 

PCCOCS a percheziționat fostul sediu al PDM

Procurorii au descins cu percheziție la fostul sediu al PDM din strada Armenească. Poliția spune că perchezițiile sînt efectuate în cadrul dosarului „furtului miliardului”. La acest sediu, numit și „fortăreața de lux”, își avea birou și oligarhul, Vladimir Plahotniuc.

 

Leul moldovenesc continuă să se aprecieze în raport cu dolarul și cu euro

Pe parcursul unei zile, leul a mai cîștigat de la dolarul american mai mult de 2 bani, dar de la moneda unică europeană – mai mult de 3 bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 2 iulie un curs oficial de schimb valutar egal cu 17,1821 lei pentru un dolar (-2,23 bani) și 19,2517 lei pentru un euro (-3,27 bani), în timp ce cu o zi mai devreme acesta a fost egal cu 17,2044 lei pentru un dolar şi, respectiv, 19,2844 lei pentru un euro. Cursul oficial de schimb valutar pentru alte monede, pentru 2 iulie, constituie: 0,6426 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 3,9811 lei pentru 1 leu românesc și 0,2417 lei pentru 1 rublă rusească.

 

11 frizerii au fost închise pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID-19

11 frizerii au fost închise ca urmare a verificărilor cu privire la respectarea măsurilor instituite în contextul pandemiei COVID-19. De asemenea, a fost sistată activitatea unei instituţii medicale şi a unui centru de sport, potrivit informaţiilor Ministerului sănătăţii. Directorul adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, Vasile Guştiuc, susţine că în ultima săptămînă a lunii iunie au fost supuse controalelor 194 de obiective. Ca urmare, s-a decis sistarea activităţii a 13 obiective.

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40