REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (18 septembrie 2018)

FIDA va oferi R. Moldova 40 mln de dolari pentru investiții în agricultură

Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA) a aprobat noul Program de oportunități strategice pentru R. Moldova pe anii 2019-2024 în valoare de 40 milioane USD. Decizia a fost adoptată după solicitarea ambasadorului Moldovei în Italia, Stela Stîngaci, în cadrul celei de-a 124-a sesiuni a Consiliului Executiv al FIDA. Consiliul FIDA a aprobat noul Program, care prevede finanțarea în valoare de 40 milioane USD a proiectelor de investiții în agricultură, accentul fiind pus pe inovații, implicarea tinerilor, sporirea rezistenței la schimbările climatice, reducerea sărăciei în mediul rural.

 

Ministrul de Externe solicită eliminarea unor taxe vamale

Cooperarea multidimensională dintre R. Moldova și China atestă o dinamică pozitivă, dialogul politic este activ și constant, iar schimburile comercial-economice în prima jumătate a anului 2018 sînt în creștere cu circa 35 la sută. Declarația aparține președintelui Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului chinez, Zhang Yesui, și a fost făcută în cadrul întrevederii de la Beijing cu ministrul de externe al R. Moldova Tudor Ulianovschi. Șeful diplomației moldovenești a subliniat necesitatea consolidării dialogului strategic bilateral, în contextul în care în ultimii doi ani s-au înregistrat o serie de acțiuni concrete în vederea sporirii contactelor interumane prin facilitarea regimului de vize pentru cetățenii chinezi.

 

Maidanezii din capitală vor fi sterilizaţi

Cîinii fără adăpost de pe străzile municipiului Chişinău vor fi sterilizaţi, iar animalele bolnave vor fi eutanasiate. Anunţul a fost făcut de primarul interimar al capitalei Ruslan Codreanu, care a specificat că în curînd în oraş va fi deschis un centru special. Potrivit sursei citate, centrul în cadrul căruia vor fi angajaţi veterinari ar putea fi deschis în mai puţin de o lună. „Se munceşte la construcţia volierelor, iar cabinetul medical, în proporție de 80%, a fost deja echipat. Urmează să procurăm medicamentele și să obținem autorizația de la ANSA pentru a începe să activăm”, a spus Codreanu. Structurile competente din cadrul primăriei nu au putut spune care este numărul maidanezilor din municipiul Chişinău.

 

Premierul a avut o întrevedere cu Directorul de Țară al Băncii Mondiale

Evoluția relațiilor R. Moldova cu Banca Mondială și progresele înregistrate în implementarea Cadrului de Parteneriat cu Țara al Grupului Băncii Mondiale au fost discutate de prim-ministrul Pavel Filip și Satu Kahkonen, Director de țară pentru Belarus, Moldova și Ucraina. Premierul a exprimat recunoștință pentru sprijinul continuu acordat de Banca Mondială, inclusiv tranșa de 33,7 milioane de dolari pentru Politicile Operaționale de Dezvoltare (DPO), alocată în iulie curent. Prim-ministrul a menționat că Guvernul a întreprins mai multe acțiuni pentru asigurarea creșterii economice și sporirea veniturilor la buget. Astfel, în trimestrul doi al anului curent a fost înregistrată o creștere economică de 5,2%, iar pentru prima jumătate de an aceasta constituie 4,5%.

 

A fost deschisă o nouă cursă aeriană R. Moldova - România

O nouă cursă aeriană între R. Moldova de România a fost inaugurată luni, 17 septembrie, la Chișinău. Ruta Chișinău-Timișoara va fi operată de compania Tarom. Primul zbor de pe această rută a fost efectuat în seara zilei de duminică, 16 septembrie. Zborurile din Chișinău către Timișoara vor avea loc de trei ori pe săptămînă - miercuri, vineri și duminică. Prețul unui bilet tur-retur este de la 100 de euro, cu toate taxele incluse la achiziționarea de pe site-ul operatorului. Zborul de la Chișinău pînă la Timișoara va dura circa 1h și 45 de minute.