REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (14 iulie 2020)

Suportul unic de 700 de lei pentru pensionari va fi acordat în octombrie

Beneficiarilor de toate tipurile de pensii stabilite pînă la 1 octombrie 2020, al căror cuantum lunar nu depășește 3000 de lei, domiciliați în Republica Moldova, li se acordă un suport financiar unic în sumă de 700 de lei. Un proiect de hotărîre în acest sens a fost publicat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Cheltuielile pentru implementarea acestei hotărîri sînt acoperite din contul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat.

 

Șeful statului a promulgat pachetul de legi pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea

Șeful statului, Igor Dodon, a anunțat luni pe pagina sa oficială că a promulgat pachetul de legi pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului. Documentele prevăd operarea modificărilor la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, Legea bugetului de stat pentru anul 2020, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 și Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020. Șeful statului a precizat că, în total, circa un milion de cetățeni vor beneficia de susținere financiară din partea statului în urma implementării legilor respective. Odată cu promulgarea acestor legi, Guvernul va demara procedurile de realizare a lor.

 

COVID-19 a luat viața altor șapte persoane

Alte șapte persoane și-au pierdut viața din cauza complicațiilor provocate de COVID-19. Virusul a răpit viața a cinci bărbați și a două femei, bilanțul morților ajungînd la 649. Luni, 13 iulie, în Republica Moldova au fost procesate 551 de teste, fiind confirmate 57 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. În total, pînă în prezent, în ţară au fost înregistrate 19 439 de cazuri de COVID-19. Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale /MSMPS/, toate cazurile noi sînt cu transmitere locală. În total, s-au vindecat 12 793 de persoane.

 

Igor Dodon a discutat cu liderul de la Tiraspol

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o discuție telefonică cu Vadim Krasnoselski, liderul regiunii transnistrene. Interlocutorii au abordat detalii ce țin de agenda de lucru a întrevederii bilaterale, care este planificată pentru sfîrșitul lunii iulie. Un subiect aparte al dialogului l-a constituit problema posturilor temporare care au fost instalate de către partea transnistreană de-a lungul Zonei de Securitate, la sfîrșitul lunii martie, în calitate de măsuri de combatere a pandemiei de coronavirus. Conform informației oferite de Tiraspol, inițial, au fost create 31 de posturi de control. După încheierea regimului stării de urgență, numărul acestora a fost redus la 16.

 

Instituţiile de învăţămînt și-ar putea relua activitatea la 1 septembrie

Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării a propus pentru consultări publice şapte modele pentru începutul anului de studii 2020-2021. Directorii de şcoli vor discuta cu profesorii, elevii, părinţii, autorităţile locale şi ulterior vor adapta metoda potrivită. Astfel, conform ministrului Educației, Igor Şarov, modelul 1 presupune prezenţa fizică a 100% de elevi la şcoală, modelul 2 – învăţarea în două schimburi, modelul 3 – învăţarea combinată, modelul 4 – învăţarea de tip hibrid, pe grupe, zilnic, modelul 5 – învăţarea alternantă, săptămînal, modelul 6 – învăţarea la distanţă de tip online şi modelul 7 – învăţarea mixtă.

 

Grădiniţele vor fi redeschise, conform prevederilor a două documente elaborate de MECC

Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării (MECC) a elaborat două documente, necesare pentru redeschiderea grădiniţelor, după ridicarea stării de urgenţă în sănătate publică, a anunțat ministrul de resort Igor Şarov. Aceste acte normative conţin reglementări generale referitor la dotările speciale şi măsurile preventive. „Printre acestea se numără lucrările de reparaţie, dezinfecţia, măsurile de curăţare şi igienă, remanierile de program, restricţionarea accesului persoanelor străine pe teritoriul grădiniţelor, inclusiv a părinţilor, interzicerea organizării evenimentelor festive. Toate acestea trebuie să fie întreprinse pentru asigurarea funcţionării în siguranţă a instituţiei de educaţie timpurie”, a explicat Igor Şarov.

 

Administrația Grădinii Botanice a stabilit o serie de restricții pentru vizitatori

Administrația Grădinii Botanice din Chișinău a semnat un ordin prin care a stabilit o serie de restricții pentru vizitatori. Astfel, este interzisă circulația cu bicicleta pentru persoanele cu vîrsta mai mare de 10 ani; vînatul, pescuitul în lacuri şi capturarea animalelor; distrugerea şi/sau deteriorarea arborilor; vînatul de păsări şi animale sălbatice, distrugerea muşuroaielor de furnici, vizuinilor, cuiburilor, ascunzişurilor; culegerea şi colectarea neautorizată a plantelor medicinale, a florilor, fructelor, pomuşoarelor, ciupercilor, seminţelor, frunzelor. Potrivit administrației, restricțiile au scopul de a menţine ordinea publică şi curăţenia pe întreg teritoriul Grădinii Botanice.