REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (13 iunie 2018)

ANRE anunță ședință publică privind ajustarea tarifelor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță pentru 15 iunie ședință publică în cadrul căreia vor fi examinate și supuse aprobării tarifele de distribuție a energiei electrice și prețurile reglementate de furnizare a energiei electrice, precum și tarifele pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare și epurare a apelor. Potrivit proiectului de hotărîre al ANRE, plasat pe pagina oficială a acesteia, prețul la energia electrică furnizată de Gas Natural Fenosa Furnizare Energie consumatorilor casnici se propune a fi redus de la 199 la 179 bani pentru un kilowatt/oră. Pentru consumatorii ale căror instalații sînt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune medie (6–10 kV) prețurile vor fi reduse de la 182 la 160 bani pentru un kW/oră și pentru consumatorii racordați la rețelele de distribuție de tensiune înaltă (35,100 kV), de la 153 la 134 bani pentru un kWh/oră.

 

Absolvenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie au depus jurămîntul

Sute de absolvenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” au depus jurămîntul de medic și farmacist în incinta Palatului Național ”Nicolae Sulac” din Chișinău. În alocuțiunea sa, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, academicianul Ion Ababii a menționat că anul acesta au susținut cu succes examenele de absolvire 992 de persoane, dintre care 700 din R. Moldova și 292 de cetățeni din 13 țări. ”Pentru sistemul național de sănătate au fost pregătiți la Medicină – 450 de medici; Stomatologie – 105; Farmacie – 110 și la specialitatea Medicină Preventivă – 35 de specialiști”, a precizat rectorul USMF. Cei mai mulți absolvenți de peste hotare sînt originari din Israel – 271, din SUA sînt 4, cîte 3 din România și Federația Rusă, cîte doi din Turcia şi Siria și cîte unul din Canada, Liban, Portugalia, Cipru, Grecia, Irak și Yemen.

 

Ministerul Economiei solicită anularea majorării prețurilor la carburanți

Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI), în comun cu Agenția pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței, solicită instanței de judecată să examineze anularea Ordinului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), prin care au fost stabilite noi prețuri la carburanți, mai mari cu 34 de bani pentru un litru de benzină, și cu 32 de bani pentru un litru de motorină. De asemenea, se solicită suspendarea executării Ordinului pînă la emiterea unei hotărîri irevocabile. MEI crede că acest ordin a fost emis contrar prevederilor legale, și anume fără a fi supus consultărilor publice cu părțile interesate în vederea respectării principiului transparenței.

 

Codul Galben de secetă rămîne în vigoare încă pentru o săptămînă

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a prelungit pînă la 18 iunie Codul Galben de secetă hidrologică şi a lăsat în vigoare pînă la 13 iunie Codul Galben de pericol excepţional de incendiu. Potrivit specialiștilor de la SHS, se atestă secetă hidrologică în rîurile și lacurile din R. Moldova din cauza lipsei precipitațiilor și a temperaturilor înalte. „Solicităm agenților economici și populației să consume rațional resursele de apă”, se arată într-un comunicat al instituției. Conform meteorologilor, pînă pe 13 iunie, pe întreg teritoriul ţării se va menţine pericol excepţional de incendiu de clasa V, cu caracter natural, şi ameninţare de incendiu a fîşiilor forestiere şi culturilor agricole.

 

Un medic de la Penitenciarul Pruncul va ajunge pe banca acuzaţilor pentru malpraxis

Procuratura municipiului Chişinău a finalizat urmărirea penală şi a trimis în judecată cauza de învinuire a unui medic-endoscopist din cadrul Secţiei medicină generală a Penitenciarului nr. 16 - Pruncul, acuzat de malpraxis. Potrivit Procuraturii, medicul este suspectat că în timp ce îi efectua deţinutei în vîrstă de 27 de ani o procedură de bronhoscopie, a încălcat din neglijență metodele de acordare a asistenței medicale. Ca rezultat, peste două ore a survenit moartea femeii. Raportul de expertiză judiciară a arătat că decesul deţinutei a survenit în rezultatul şocului anafilactic provocat de medicamentele anestezice ce i s-au administrat la bronhoscopie. Experţii au concluzionat că necesitatea efectuării bronhoscopiei deţinutei nu a fost argumentată. Medicul, în vîrstă de 43 de ani, activează în această funcţie din 2010, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă pînă la trei ani de închisoare.