REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (10 iulie 2018)

A fost lansat ghișeul unic pentru actele permisive

De luni, 9 iulie, întreprinzătorii pot solicita online 29 de acte permisive din cele 150, prin intermediul ghișeului unic de eliberare și gestionare a actelor permisive. Noua soluție digitală, lansată cu suportul Băncii Mondiale, va facilita procesul de eliberare a documentelor, atît pentru antreprenori, cît şi pentru autorităţile publice emitente. Potrivit Direcţiei comunicare a Guvernului, premierul Pavel Filip a menționat că acordarea sprijinului pentru dezvoltarea mediului de afaceri este obiectivul asumat de Executiv încă de la preluarea mandatului, iar pentru a face investiții sociale și a spori pensiile, salariile și a îmbunătăți infrastructura, autoritățile s-au concentrat pe crearea unui mediu de business stabil și favorabil.

 

Premierul Pavel Filip s-a întîlnit cu ambasadorii

Premierul Pavel Filip a participat la reuniunea ambasadorilor R. Moldova. Discuțiile au vizat prioritățile politicii externe, evoluțiile curente și necesitatea de a îmbunătăți comunicarea pe plan extern. În apelul său către ambasadori, premierul a opinat că, pentru a avea o politică externă eficientă, ”trebuie luată în calcul situația internațională generală, dar și politica externă și cea internă, ambele urmînd să fie orientate în beneficiul cetățeanului”. În această ordine de idei, premierul și-a exprimat dezacordul cu Rezoluția aprobată recent de Parlamentul European, care recomandă sistarea finanțării R. Moldova, acțiune care ar fi avut la bază ”raționamente politice”.

 

Au fost înmînate noi certificate pentru terenuri agricole din raionul Dubăsari

Reprezentanții Biroului politici de reintegrare s-au deplasat la Dubăsari, unde au înmînat șapte certificate pentru o suprafață de 1750,6 ha, care permit accesul și prelucrarea terenurilor agricole situate după traseul Rîbnița-Tiraspol. Certificatele au fost înmînate în prezența responsabililor de resort din partea administrației publice locale, agenților economici și proprietarilor de terenuri agricole din raionul Dubăsari. Potrivit Biroului politici de reintegrare, acțiunea a avut loc ca urmare a îngrijorărilor exprimate de către viceprim-ministrul Cristina Lesnic, în cadrul ședinței de lucru în formatul “1+1” din 2 iulie 2018, prin care s-a relevat nedumerirea în legătură cu eliberarea unui număr nesemnificativ de certificate care să permită accesul și prelucrarea terenurilor agricole situate după traseul Rîbnița-Tiraspol, dar și a convenirii necesității impulsionării procesului. Astfel, pînă în prezent au fost eliberate 21 de certificate raportate la o suprafață totală de 2448 ha. De asemenea, a fost stabilit un orar de lucru pentru săptămîna curentă urmare a căruia vor fi eliberate noi certificate.

 

Un expert economic prognozează dublarea deficitului bugetar

Dacă R. Moldova nu va primi asistența macrofinanciară din partea Uniunii Europene, așa cum s-a recomandat prin intermediul Rezoluției adoptate săptămîna trecută de către Parlamentul European, atunci deficitul bugetar pentru anul curent se va dubla. Declarația aparține expertului economic Sergiu Gaibu, făcută în cadrul unei emisiunii televizate. Potrivit lui, la momentul actual, deficitul bugetar este aproximativ cinci miliarde de lei, respectiv, dacă nu va fi acordată asistența macrofinanciară, acesta va constitui mai mult de zece miliarde de lei. Expertul mai spune că asistența sistată presupunea și un suport bugetar, fără legătură directă cu anumite proiecte. Expertul economic Sveatoslav Mihalache atenționează că R. Moldova depinde foarte mult de piața de desfacere a UE.

 

Muzicieni francezi vor concerta prin satele din R. Moldova

În perioada 12-17 iulie, un grup de muzicieni din Franţa, în colaborare cu instrumentişti din R. Moldova, vor susţine şase concerte gratuite în cîteva localităţi ale ţării. „Proiectul este o noutate pentru R. Moldova. Un grup de artiști din Franța vor organiza concerte în mai multe raioane ale țării. Proiectul este susținut de către Ministerul Culturii prin programul de granturi oferit asociaților obștești”, a precizat secretarul de stat al ministerului, Andrei Chistol. Turneul rural va trece în ordine cronologică prin localitățile Rădeni-Călărași; Bulboaca-Mirești, Brăviceni-Orhei și satul Palanca din raionul Călărași.