REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (1 iulie 2020)

Ambasadorul american a numit condițiile în care Plahotniuc poate fi extrădat

Ambasadorul american Derek Hogan a vorbit despre procedura de extrădare a lui Vladimir Plahotniuc în R. Moldova, după ce autoritățile de la Chișinău au trimis o cerere în acest sens în SUA. Hogan a confirmat că „autoritățile americane au primit cererea de extrădare a lui Plahotniuc și că examinarea acesteia este în curs”. El a mai menționat că „există legătură directă dintre autoritățile relevante din SUA și Moldova”. Întrebat ce trebuie să conțină o astfel de cerere pentru a i se da curs, Hogan a spus că „autoritățile din R. Moldova trebuie să prezinte toată evidența pe care o deține”.

 

CC a stabilit că amenda de 22500 de lei pentru nerespectarea regulilor epidemiologice este neconstituțională

Curtea Constituțională a declarat neconstituțională amenda de 450 de unități convenționale pentru nerespectarea regulilor epidemiologice în timpul pandemiei de COVID-19. Curtea Constituțională a decis că existența unei limite minime de amendă contravențională, de 450 de unități convenționale, nu acordă instanței de judecată posibilitatea de individualizare infracțională și a declarat neconstituțională această limită.

 

Comisia pentru decernarea Premiului Național s-a întrunit în ședință

Premierul Ion Chicu a prezidat ședința online a Comisiei pentru decernarea Premiului Național. Membrii comisiei au aprobat etapele desfășurării concursului. Dosarele vor putea fi depuse în perioada 1-24 iulie în format electronic. Din 27 iulie pînă pe 7 august comisia va examina candidaturile și va trimite apoi Decizia, spre aprobare, Cabinetului de miniștri. Pentru că anul 2020 este marcat de pandemie, comisia a discutat și posibilitatea de a acorda o atenție sporită domeniului medical.

 

Amenzile pentru încălcarea măsurilor de sănătate publică ar putea fi mai mici

Amenzile aplicate pentru încălcarea măsurilor de sănătate publică ar putea fi reduse. Un proiect de lege ce prevede acest lucru a fost aprobat de Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități. Potrivit proiectului, valoarea propusă a amenzilor va constitui de la 2000 la 5000 de lei, pentru persoana fizică și de la 10 mii de lei la 35 mii de lei – pentru persoana juridică. În prezent, acestea sînt de 22500-25000 de lei și, respectiv, 50000-75000 de lei.

 

Un tînăr a fost reținut de CNA pentru trafic de influență

Un tînăr a fost reținut de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție după ce a extorcat 1000 de euro de la un bărbat pentru a-i determina pe inspectorii Agenției Naționale Transport Auto să-i restituie acestuia plăcuța și certificatul de înmatriculare. Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, făptașul riscă o amendă de pînă la 150 mii lei sau închisoare de la 2 la 6 ani.

 

Au fost anunțate temperaturi caniculare pe întreg teritoriul țării

Ne așteaptă temperaturi caniculare în toată țara, anunță Institutul Hidrometeorologic de Stat. Pentru astăzi, joi și vineri temperaturile vor oscila între 30 și 33 de grade Celsius. Cerul va fi senin și nu se prevăd precipitații. Sîmbătă și duminică, vremea caldă se va menține, iar valorile maxime vor ajunge pînă la 31 de grade Celsius.

 

Vor fi reluate cursele spre Turcia

Turcia începe din iulie să primească turiști din R. Moldova, cu respectarea unui șir de reguli. La fel și Grecia, însă turiștii vor putea ajunge la mare doar pe cale terestră și cu completarea unei fișe în care să fie indicată destinația exactă. Ucraina și România păstrează obligația de autoizolare pentru 14 zile pentru cei care intră pe teritoriul lor. Iar în cazul Bulgariei, turiștii moldoveni încă nu pot ajunge pe litoral, cel puțin pînă pe 15 iulie.

 

Leul moldovenesc s-a mai apreciat puțin în raport cu dolarul, precum și s-a întărit față de euro

Pe parcursul unei zile, leul a mai cîștigat de la dolarul american mai mult de doi bani, iar de la moneda unică europeană - aproape 16 bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 1 iulie un curs oficial de schimb valutar egal cu 17,2044 lei pentru un dolar (-2,32 bani) și 19,2844 lei pentru un euro (-15,96 bani), în timp ce cu o zi mai devreme acesta a fost egal cu 17,2276 lei pentru un dolar şi, respectiv, 19,4440 lei pentru un euro. Cursul oficial de schimb valutar pentru alte monede, pentru 1 iulie, constituie: 0,6447 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 3,9832 lei pentru 1 leu românesc și 0,2424 lei pentru 1 rublă rusească.

 

Sala cu Orgă își va încheia stagiunea cu un concert de muzică live fără public

Sala cu Orgă își va încheia joi, 2 iulie, începînd cu ora 19.00, stagiunea concertistică 2019-2020, cu un concert de muzică live fără public, susținut de Orchestra Națională de Cameră, dirijată de Cristian Florea și Corul Național de Cameră, condus de Ilona Stepan. Silvia Tănase, director adjunct al instituției, a menționat că aceasta este cea de-a VII-a transmisiune în direct fără public în perioada pandemiei.

 

O tînără de 21 de ani a fost violată în timp ce se angaja la muncă

Un tînăr de 28 de ani din Chișinău a fost reținut de oamenii legii pentru acţiuni violente cu caracter sexual în privința unei tinere. Poliția Capitalei a fost alertată de victima în vîrstă de 21 de ani care a comunicat că, prin constrîngere fizică și psihică din partea tînărului, acesta și-a satisfăcut poftele sexuale. În urma acțiunilor de investigație s-a stabilit că tînăra a venit să se angajeze la serviciu și, în timp ce se afla în incinta unui imobil amplasat pe bulevardul Decebal, suspectul a impus-o la acțiuni perverse. Agresorul a fost reținut pentru 72 de ore și riscă închisoare de la 3 la 5 ani.