Realitatea internationala pe scurt (8 Martie 2019)

General american: ISIS nu a fost învins, sunt “nepocăiţi, hotărîţi şi radicalizaţi”

Şeful forţelor americane în Orientul Mijlociu susţine că lupta împotriva Statului Islamic trebuie să continue. Lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Siria “este departe de a fi terminată”, a declarat, Joi, la Washington, generalul Joseph Votel, şeful forţelor americane în Orientul Mijlociu, citat de France Presse. “Observaţii recente ale bărbaţilor şi femeilor noastre pe teren arată că militanţii Statului Islamic care s-au evacuat din ultimele rămăşiţe ale califatului (la Baghouz, în Nord-Estul Siriei) rămîn în mare parte nepocăiţi, hotărîţi şi radicalizaţi”, a adăugat generalul Votel în faţa unei comisii a Congresului american.

“Ceea la ce asistăm noi în prezent nu este capitularea Statului Islamic în calitate de organizaţie, ci este de fapt o decizie calculată a jihadiştilor pentru a asigura securitatea familiilor lor şi a-şi păstra capacităţile, profitînd de şansele pe care le oferă taberele de refugiaţi, unde se ascund în zone retrase pentru a aştepta momentul potrivit unei reapariţii”, a afirmat el. “Reducerea califatului fizic este o reuşită militară monumentală, dar lupta împotriva Statului Islamic şi a extremismului violent este departe de a fi terminată şi misiunea noastră rămîne aceeaşi”, a continuat şeful Comandamentului american pentru Orientul Mijlociu (Centcom).

Extremismul este “problema unei întregi generaţii” şi comunitatea internaţională “va trebui să decidă cum să gestioneze situaţia miilor de combatanţi şi membrii ai familiilor lor deţinuţi în prezent de FDS”, Forţele Democratice Siriene - dominate de luptători kurzi - pe care occidentalii s-au bazat în Nord-Estul Siriei în lupta împotriva Statului Islamic.

Cîți oameni au aplicat pentru un job de călău în Sri Lanka

Guvernul din Sri Lanka a lansat un anunț de angajare pentru postul de călău, poziție pentru care s-au înscris peste 100 de doritori, relatează news.com.au. Sri Lanka vrea să reintroducă pedeapsa cu moartea, care fusese eliminată în 1976, în condiţiile în care infracţiunile legate de droguri s-au înmulţit foarte mult în ultimii ani.

Scandal în SUA. Cîțiva polițiști amenință cu arma un bărbat de culoare care strînge gunoiul

O înregistrare video realizată în Colorado a ajuns virală, după ce mai mulți polițiști au fost filmați cînd amenințau cu armele un bărbat de culoare care... strîngea gunoiul. Potrivit ABC News, bărbatul susținea că se află pe proprietatea sa și avea în mînă un instrument special de colectare a deșeurilor - o bară de metal cu 3 clești acționați mecanic. ”Sunteți pe proprietatea mea cu armele în mîini, amenințînd că mă veți împușca, pentru că adun gunoaiele”, spune bărbatul în clipul video de 16 minute, postat pe Youtube.

”Un ofițer al Departamentului de Poliție Boulder a observat un bărbat care stătea într-o arie parțial închisă, în spatele unui semn cu Proprietate Privată, și a inițiat un contact cu acest bărbat pentru a afla dacă îi era permis să se afle pe acea proprietate”, spune și Poliția într-un comunicat. Bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, i-a arătat polițistului un act de identitate și i-a spus că locuiește acolo. Însă după ce polițistul l-a reținut pentru mai multe detalii, bărbatul s-a enervat, iar vecinul său a început să filmeze incidentul cu telefonul. Polițistul a transmis prin stație că un bărbat nu este ”cooperant și că nu dorește să lase jos un obiect contondent”, solicitînd întăriri. În cîteva minute, la fața locului au ajuns mai mulți polițiști. Departamentul de Poliție Boulder din Colorado a anunțat că efectuează o anchetă internă.

Rusia va sancționa cu amenzi de pînă la 23.000 de dolari „știrile false” care aduc atingere simbolurilor naţionale

În Rusia va fi sancţionată cu amenzi de pînă la 1,5 milioane de ruble (circa 23.000 de dolari) difuzarea cu premeditare a unor „ştiri false”, conform unei legi adoptate Joi de către Duma de Stat, scrie Agerpres, care citează agenţia EFE.

Actul normativ, votat în a treia şi ultima lectură şi care mai trebuie aprobat de Consiliul Federaţiei (Senatul) şi promulgat de Preşedintele Vladimir Putin, are în vedere ''ştirile false'' difuzate atît de mass-media cît şi pe reţelele de socializare. Amenzile pentru persoanele fizice merg de la 30.000 pînă la 400.000 de ruble (între 460 şi 6.100 de dolari), în funcţie de gravitatea consecinţelor difuzării respectivelor ştiri. Aceeaşi faptă comisă de funcţionari în exerciţiul funcţiunii va fi pasibilă de amenzi între 60.000 şi 900.000 de ruble (920 şi 13.800 de dolari), care pentru persoanele juridice ar putea ajunge la sume cuprinse între 200.000 şi 1.500.000 de ruble (3.060 şi 23.000 de dolari).

Duma de Stat a aprobat, de asemenea, sancţionarea publicării pe internet a unor informaţii care aduc atingere simbolurilor naţionale, societăţii, Constituţiei şi demnităţii umane. În virtutea acestei prevederi, autoritatea rusă de reglementare în sectorul mass-media, Roskomnadzor, va putea restrînge accesul la paginile de internet pe care apare informaţia incriminată. Publicarea unor asemenea informaţii considerare ofensatoare va fi de asemenea pasibilă cu amenzi de pînă la 100.000 de ruble, iar recidiva se va pedepsi cu amenzi duble sau cu maxim 15 zile de detenţie.

În Februarie, deputaţii ruşi au adoptat o lege care prevede crearea unui 'internet suveran' capabil să funcţioneze în mod independent în cazul tăierii ţării de la marile servere mondiale. Criticii acestui proiect spun că se tem de un internet 'în stil chinezesc', sub controlul autorităţilor.

Parlamentul European o nominalizează pe L. C. Kovesi pentru funcția de procuror-șef european

Parlamentul European o nominalizează pe Laura Codruța Kovesi pentru ocuparea funcției de procuror-șef european, potrivit unui comunicat al Grupului Verzilor, care are un membru în echipa de negociatori. „Astăzi (7 Martie; n. red.), conferința președinților din Parlamentul European a decis nominalizarea Laurei Codruța Kovesi, fost procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție din România, pentru funcția de procuror-șef european la noul Parchet European (EPPO). Acum, urmează ca Parlamentul să cadă de comun acord cu Consiliul European. Judith Sargentini va conduce negocierile din partea Verzilor/Grupul EFA”, se arată într-un comunicat al Verzilor.

„Parchetul European va investiga și pune sub acuzare cazuri de corupție, fraude transfrontaliere cu TVA și infracțiuni împotriva bugetului UE, atunci cînd va începe activitatea – la finalul anului 2020. Pînă acum, 22 de state membre s-au înscris în EPPO, cîteva excepții notabile fiind Regatul Unit al Marii Britanii, Polonia și Ungaria”, se mai arată în comunicat.

„Parlamentul European transmite un mesaj puternic, că ia în serios lupta împotriva corupției, fraudelor și infracțiunilor transfrontaliere susținînd o persoană cu atîta experiență și expertiză. Laura Codruța Kovesi are un istoric greu de egalat în susținerea justiției și tragerea la răspundere a oficialilor pentru fapte de corupție, în ciuda numeroaselor încercări de interferență în munca sa a Guvernului PSD-ALDE”, a susținut Ska Keller, co-preşedinte al grupului Verzilor din PE.

„Guvernul român, care acum încearcă să treacă legi pentru legalizarea de-facto a corupției, încearcă să o discrediteze pe doamna Kovesi în fiecare zi. Facem apel la țările din UE să arate că sunt de partea justiției și să nu cedeze presiunilor făcute de Guvernul român la selecția finală a procurorului-șef european”, a adăugat ea.

Philippe Lamberts, copreședinte al Verzilor, a adăugat că „este vital ca UE să arate că nu va ceda ingerințelor politice în lupta împotriva corupției și a fraudelor alegînd-o pe Laura Codruța Kovesi”.

„Astăzi, Parlamentul European a transmis un mesaj clar românilor care s-au săturat de corupția sistematică a PSD și ALDE că le sprijinim eforturile”, a adăugat el. „Parchetul European va fi un instrument obligatoriu în lupta împotriva corupției în Europa și selectarea doamnei Kovesi va oferi aptitudinile și curajul necesar pentru rolul de procuror-șef european. Susținem cu tărie, pînă la final, alegerea noastră pentru această funcție în negocierile cu Consiliul European”, a mai spus Lamberts.

Cei trei europarlamentari care vor negocia cu Consiliului UE viitorul procuror-șef al Parchetului european sunt Ingeborg Grassle, Claude Moraes și Judith Sargentini. Potrivit G4Media, doi dintre aceștia sunt de partea fostei șefe a DNA. Anunțul a venit în contextul în care, astăzi (7 Martie; n. red.), ministrul Justiției Tudorel Toader a transmis o scrisoare către publicația Financial Times în care spune că Laura Codruța Kovesi nu ar trebui numită șef al noului Parchet European. Totodată, fosta șefă a DNA este audiată pentru a doua oară la secția pentru anchetarea magistraților.

Ceilalți doi candidați pentru funcția de procuror-șef european sunt Jean-François Bohnert (Franța) și Andrés Ritter (Germania).

Zeci de localnici arestați în Grecia pentru că au ridicat o Cruce pentru a descuraja intrarea migranților

Poliția elenă a arestat zilele trecute 35 de cetățeni greci și un albanez, pe insula grecească Lesbos, pentru că au ridicat o Cruce metalică uriașă, în încercarea de împiedica migranții să ajungă pe insulă. Toți au fost arestați pe baza acuzațiilor de ocupare arbitrară a proprietății publice și de construcție ilegală, informează euronews.

Situată în Marea Egee, lîngă țărmurile Turciei, insula a devenit una dintre principalele porți către Europa, după izbucnirea crizei migranților în 2015.

Într-un scurt clip video, unul dintre localnicii arestați spune: „Se pare că am deranjat o mulțime de oameni. Acuzațiile pentru care am fost arestați sunt ridicole. Dacă o vor dărîma, noi o vom ridica din nou. Ei trebuie să înțeleagă că aceasta este țara noastră, aceasta este religia noastră și acesta este simbolul nostru”.

Incidentul de pe insula Lesbos vine după ce, anul trecut, o Cruce imensă din beton ridicată la începutul lunii Septembrie pe o stîncă, cu fața spre mare, a fost distrusă, acțiune pusă pe seama unor organizații locale care primesc migranții. ONG-ul „Coexistența și comunicarea în Marea Egee” a trimis o scrisoare primarului municipalității, cerînd înlăturarea Crucii, care i-ar fi ofensat pe musulmanii ajunși pe insulă.

Un avion de vînătoare rus a interceptat o aeronavă-spion americană 

Un avion de vînătoare rus de tip Su-27 a interceptat un aparat de recunoaştere american care se apropia de spaţiul aerian al Rusiei deasupra Mării Baltice, a anunţat Joi Ministerul Apărării de la Moscova, într-un comunicat de presă citat de agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Avionul rus s-a apropiat de ţintă la o distanţă sigură şi a identificat-o drept un avion de recunoaştere de tipul RC-135 aparţinînd Forţelor Aeriene ale SUA, potrivit sursei citate. „Avionul de vînătoare rus s-a întors în siguranţă la bază după ce aparatul străin s-a îndepărtat de frontiera rusă”, se menţionează în comunicatul difuzat de Ministerul Apărării rus. Sputnik News, grupul media rus controlat de Kremlin, a postat pe site-ul său un video de 17 secunde, dat publicităţii de Ministerul Apărării rus, în care se precizează că incidentul a avut loc Miercuri şi că misiunea aparatului Su-27 a fost de „a identifica originea ţintei şi de a o intercepta”.

Potrivit Sputnik News, imaginile, filmate din cabina avionului Su-27, „arată cum avionul de luptă rus, ultramanevrabil, se apropie în siguranţă din spate şi urmăreşte avionul de recunoaştere american”. Ora exactă a interceptării nu a fost făcută publică.

Facebook a închis conturi false din Marea Britanie şi România

Facebook a anunţat Joi că a închis 137 de pagini, grupuri şi conturi Instagram din Marea Britanie şi alte 31 din România, pentru că au avut un comportament neautentic coordonat, transmite Reuters, scrie News.ro.

Persoanele din spatele conturilor respective se prezentau ca fiind activişti de extremă-dreapta sau anti-extremă-dreapta şi au administrat conturi false pentru a propaga ura şi a răspîndi comentarii cu rol de dezbinare, de ambele laturi ale dezbaterilor politice din Marea Britanie, a scris Nathaniel Gleicher, şef pentru politici în domeniul securităţii cibernetice, într-o postare pe blog. Aceştia au postat frecvent despre ştirile locale şi politice pe subiecte care au inclus imigraţia, libera exprimare, rasism, probleme ale comunităţii LGBD, politici de extremă-dreapta, probleme între India şi Pakistan, credinţe religioase, între care islam şi creştinism. Aproximativ 175.000 de conturi urmăreau una sau mai multe din aceste pagini şi circa 4.500 de conturi urmăreau unul sau mai multe din conturile Instagram închise.

Orban: Polemicile în materie de imigraţie riscă să conducă la destrămarea UE

Polemicile în materie de imigraţie riscă să conducă la destrămarea Uniunii Europene, avertizează premierul Ungariei, Viktor Orban, conform site-ului Kormany.hu, potrivit Mediafax.

„Dacă suntem lăsaţi în pace şi nu ne forţează cu islamizarea, Europa poate continua să funcţioneze ca un club de naţiuni libere”, a declarat Viktor Orban într-un carte scrisă de politicianul francez Philippe de Villiers, informează agenţia Reuters. „Dar, dacă ne forţează să acceptăm pactul ONU în materie de imigraţie sau deciziile Comisiei Europene pentru a ne face să ne adaptăm politicilor concesive occidentale, o destrămare nu poate fi exclusă”, a subliniat Viktor Orban.

Premierul Ungariei consideră că iniţiativa Preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, poate fi un „început bun” pentru o „dezbatere serioasă” despre viitorul Europei, subliniind că există diferenţe de opinie în principal în materie de imigraţie. „Această iniţiativă ar putea marca începutul unei dezbateri europene serioase… În privinţa detaliilor, sigur că avem diferenţe de opinii, dar mult mai important decît opiniile divergente este ca această iniţiativă să fie un început bun în sensul unui dialog serios şi constructiv pe tema viitorului Europei”, afirmă liderul Ungariei într-un comunicat transmis agenţiei de presă Reuters.

Într-un alt comunicat, transmis postului France24, Biroul premierului Viktor Orban îl critică direct pe Emmanuel Macron, catalogîndu-l un „politician pro-imigraţie”. „Macron crede că imigraţia este bună. Noi credem că este ceva rău”, precizează Biroul premierului ungar.

Viktor Orban s-a remarcat printr-o abordare dură faţă de imigraţie, contestînd politicile flexibile ale Germaniei. Guvernul Ungariei s-a opus sistemului de redistribuire a imigranţilor extra-comunitari propus de Uniunea Europeană.

Emmanuel Macron a prezentat, în contextul campaniei pentru scrutinul europarlamentar, viziunea sa despre Europa. Liderul de la Paris a pledat pentru „renaşterea europeană”, subliniind că „scrutinul europarlamentar va fi decisiv pentru viitorul continentului”. „Niciodată după al II-lea Război Mondial Europa nu a fost atît de necesară. În acelaşi timp, Europa nu a mai fost în atît de mare pericol”, a spus Macron, subliniind că ieşirea Marii Britanii din UE reprezintă „un simbol al crizei cu care se confruntă Europa”. „În privinţa imigraţiei, cred într-o Europă care îşi protejează atît valorile, cît şi frontierele”, a precizat Macron.

Liderii ţărilor central şi Est-europene se opun condiţionării accesării fondurilor de coeziune de primirea extra-comunitarilor şi de respectarea principiilor statului de drept. Ungaria şi Polonia au fost criticate frecvent de Uniunea Europeană din cauza situaţiei statului de drept.

Oficiali americani: Zilele Preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro ”sunt numărate”

Un important oficial american a declarat, Joi, în Congres, că zilele Preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro ”sunt numărate”, dar a avertizat că este greu de spus cît timp se va mai agăţa el de putere, relatează agenţia DPA, scrie Agerpres. ”Cred că zilele lui Maduro sunt numărate. Nu ştiu cîte mai sunt”, a declarat Mark Green, şeful USAID, agenţia guvernamentală americană pentru dezvoltare, într-o audiere în Comisia pentru afaceri externe a Senatului.

La rîndul său, emisarul american pentru Venezuela Elliot Abrams a avertizat că SUA planifică mai multe sancţiuni împotriva regimului de la Caracas. ”Am sancţionat deja numeroase instituţii financiare şi vom extinde strînsoarea”, a declarat Abrams, precizînd că SUA colaborează cu aliaţii pentru măsuri şi mai severe, inclusiv blocarea bunurilor unor importanţi oficiali venezueleni. Abrams şi Greene au afirmat, de asemenea, că SUA nu au în plan în prezent o intervenţie militară în Venezuela. SUA îl susţin pe autoproclamatul preşedinte venezuelean Juan Guaido, care s-a întors în Venezuela în această săptămînă, deşi Rusia şi China continuă să-l sprijine pe Maduro.

Senatori democraţi l-au interpelat pe Abrams în legătură cu azilul pentru venezuelenii care s-au refugiat în SUA şi au criticat aspru eşecul Administraţiei Preşedintelui Donald Trump de a elabora un statut de protecţie pentru zeci de mii de refugiaţi.

Peste trei milioane de persoane au părăsit Venezuela în ultimii ani din cauza deteriorării situaţiei umanitare, inclusiv lipsa de alimente şi medicamente şi răspîndirea bolilor infecţioase. Acest exod al venezuelenilor a pus presiune pe ţări latinoamericane din regiune.

Rusia acuză SUA că pregătesc opinia publică pentru a justifica reluarea testelor nucleare

Statele Unite ale Americii pregătesc opinia publică pentru a justifica reluarea testelor nucleare, asupra cărora funcţionează un moratoriu din 1992, a declarat Joi purtătoarea de cuvînt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată de agenţiile de presă EFE şi Interfax, scrie Agerpres.

Reprezentanta diplomaţiei ruse constată „apariţia în media americane a unor materiale de presă privind necesitatea reluării testelor nucleare de către SUA” pentru a garanta eficacitatea şi fiabilitatea potenţialului nuclear nord-american. „Apariţia acestui tip de publicaţii trebuie văzută evident ca pregătirea opiniei publice americane pentru a o convinge că testele nucleare ar fi o necesitate inevitabilă, fără de care securitatea naţională ar putea fi ameninţată”, a afirmat ea în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit purtătoarei de cuvînt a MAE rus, această logică se înscrie în politica Washingtonului care vizează reluarea testelor nucleare. „În acest context sunt clare motivele pentru care SUA refuză să ratifice Tratatul pentru Interzicerea Totală a Experimentelor Nucleare (CTBT) şi dorinţa de a reactiva poligonul din Nevada”, a spus Zaharova, adăugînd că aceste acţiuni pun la îndoială intenţia Washingtonului de a continua să respecte moratoriul impus testelor nucleare încă din 1992. „Această orientare deschide uşile pentru o nouă cursă a înarmărilor nucleare”, a concluzionat reprezentanta diplomaţiei ruse.

CTBT, un acord internaţional adoptat de Adunarea Generală a ONU la 10 Septembrie 1996, interzice efectuarea unor astfel de teste. Tratatul a fost semnat de 184 de ţări şi ratificat de 168.

La ora actuală, 28 de ţări nu au ratificat încă acest tratat, inclusiv puteri nucleare precum SUA şi China, conform EFE.