Realitatea internationala pe scurt (31 Martie 2020)

Putin şi Trump au discutat despre cooperarea privind combaterea coronavirusului şi problema petrolului

Preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin, respectiv Donald Trump, au discutat Luni, în cursul unei convorbiri telefonice, despre posibilitatea unei cooperării între Rusia şi SUA în lupta împotriva coronavirusului şi despre consultări asupra petrolului, a anunţat Kremlinul, citat de AFP şi Reuters, potrivit agerpres. Cei doi şefi de stat au declarat că sunt „grav îngrijoraţi de amploarea propagării coronavirusului în lume” şi s-au informat reciproc despre măsurile luate în ţările lor, potrivit unui comunicat al Kremlinului. „Posibilitatea unei cooperări mai strînse între cele două ţări în această problemă a fost de asemenea discutată”, conform aceluiaşi document. Vladimir Putin şi Donald Trump au discutat şi despre situaţia actuală a pieţei mondiale a petrolului şi au convenit „asupra desfăşurării unor consultări ruso-americane cu privire la acest subiect la nivel de miniştri ai energiei” din cele două ţări, a indicat Kremlinul.

Rusia a decretat Luni izolarea Capitalei, Moscova, şi a mai multora dintre regiunile sale în cadrul eforturilor de combatere a răspîndirii noului coronavirus.

SUA au devenit, în prezent, ţara cu cele mai multe cazuri confirmate – peste 143.000 Luni dimineaţa – şi peste 2.500 de morţi.

Preţul la petrol s-a prăbuşit în ultimele săptămîni din cauza unei scăderii puternice a cererii şi a războiului preţurilor dintre Rusia şi Arabia Saudită. Putin şi Trump s-au înţeles de asemenea să continue dialogul lor la nivel personal, a declarat Kremlinul. Potrivit agenţiei de presă ruse oficiale TASS, această discuţie telefonică prelungită între cei doi Preşedinţi a avut loc la iniţiativa părţii americane.

Facebook donează 100 de milioane de dolari companiilor mass-media afectate de pandemia de COVID-19

Facebook a anunţat Luni că va dona 100 de milioane de dolari companiilor mass-media, deja fragile din punct de vedere financiar şi grav afectate de pandemia de COVID-19, pentru ca ele să furnizeze informaţii fiabile într-o perioadă în care acestea sunt indispensabile, informează AFP, scrie agerpres.

„Sectorul media lucrează în condiţii extraordinare pentru ca oamenii să continue să fie informaţi pe durata pandemiei de COVID-19”, a declarat Campbell Brown, directoarea departamentului de colaborări cu mass-media din cadrul Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume. „În momentul în care jurnalismul este mai mult ca niciodată indispensabil, încasările din publicitate scad din cauza impactului economic al virusului. Jurnaliştii locali sunt deosebit de afectaţi, într-o perioadă în care oamenii se întorc spre ei pentru a afla informaţii cruciale pentru siguranţa prietenilor, familiilor şi comunităţilor lor”, a subliniat Campbell Brown.

Acest fond nou înfiinţat include suma de 25 de milioane de dolari, ce va fi acordată în regim de urgenţă jurnalismului local, şi un sprijin de 75 de milioane de dolari sub forma unui ajutor de promovare, a dezvăluit compania Facebook, fără să ofere precizări despre criteriile de atribuire, cu excepţia aceleia că de sumele alocate vor beneficia cele mai afectate companii mass-media din lume.

Marcaj special pentru sicriele morţilor de COVID-19 în Suedia

Asociaţia suedeză a directorilor de pompe funebre a introdus un marcaj special pentru sicriele ce conţin rămăşiţele persoanelor care au murit din cauza noului coronavirus, relatează dpa, potrivit agerpres. Ulf Lerneus, care conduce asociaţia, a declarat că simbolul arată trei picături ce semnifică modul de răspîndire a virusului, scrie cotidianul din Stockholm Aftonbladet. „Aceasta ar trebui să-i alerteze pe cei care vor transporta sicriul de la morgă că există un potenţial risc de infecţie dacă este deschis”, a mai spus el, citat de ziar. Asociaţia reprezintă aproximativ 430 de directori de firme de servicii funerare din întreaga ţară.

Numărul cazurilor de COVID-19 în Suedia a crescut Luni la peste 4.000, în timp ce 146 de bolnavi au murit, a anunţat Agenţia de Sănătate Publică.

Asociaţia suedeză a directorilor de pompe funebre a ajuns la un acord, săptămîna trecută, cu principalele ziare locale care va permite rudelor apropiate să publice gratuit anunţuri funerare revizuite, de exemplu dacă o înmormîntare a fost amînată sau anulată în conformitate cu noile limite privind adunările publice.

Începînd de Duminică, Suedia limitează adunările la 50 de persoane, limită care se aplică şi înmormîntărilor. Unele persoane au optat pentru transmisia live a ceremoniei funerare pentru a limita numărul de persoane prezente şi a proteja persoanele în vîrstă şi alte grupuri de risc împotriva unei posibile infecţii. Serviciile de pompe funebre Lavendla au anunţat că anul trecut au început să ia în considerare soluţiile digitale pentru a permite oamenilor să urmărească o înmormîntare la care nu pot participa din cauza unei boli, a distanţei sau din alte motive.

O persoană care a murit din cauza COVID-19 nu poate fi văzută de rude şi cunoscuţi şi, în conformitate cu legislaţia suedeză adoptată în 2012, o ceremonie funerară trebuie să aibă loc într-un interval de o lună, cu puţine excepţii.

Reacția ducilor de Sussex, după ce Donald Trump a anunțat că SUA nu vor plăti pentru protecţia lor

Prințul Harry și soția sa, Meghan, au anunțat că nu intenționează să ceară ajutor financiar Guvernului SUA pentru acoperirea costurilor de securitate. Purtătoarea de cuvînt a ducilor de Sussex a anunțat că protecția celor doi va fi finanțată din mijloace private.

SUA nu vor plăti pentru protecţia prinţului Harry şi a soţiei sale Meghan, care s-au instalat recent în California, a subliniat Preşedintele american Donald Trump, informează Agerpres. "Sunt un mare prieten şi mare admirator al Reginei şi Regatului Unit", a notat pe Twitter locatarul Casei Albe, cu două ore înainte de conferinţa sa de presă zilnică asupra coronavirusului. Evocînd decizia lui Harry şi a soţiei sale Meghan de a renunţa să se instaleze în mod permanent în Canada şi de a se muta în California, Trump a adăugat: "SUA nu vor plăti pentru protecţia lor". "Ei trebuie să plătească!", a conchis Preşedintele american, fără a alte explicaţii.

O purtătoare de cuvînt a cuplului a dat ulterior publicităţii un comunicat în care Harry şi Meghan asigură cu nu au nici o intenţie să ceară ajutorul Washingtonului pentru protecţia lor, a informat Washington Post. "Au fost puse în aplicare aranjamente de securitate finanţate din mijloace private", se afirmă în acest comunicat.

Prinţul Harry şi Meghan au şocat-o pe Regina Elisabeta a II-a şi familia regală în luna Ianuarie, atunci cînd au anunţat în mare grabă că doreau să renunţe la îndatoririle lor regale. O înţelegere ulterioară, negociată cu Suverana britanică, în vîrstă de 93 de ani, stipulează ca Harry şi Meghan să se retragă în mod oficial din rîndul membrilor cu rol activ ai Case Regale începînd cu data de 1 Aprilie.

"Deşi s-ar putea să nu ne mai vedeţi atît de des, munca noastră va continua", au scris cei doi soţi în ultimul lor mesaj publicat pe pagina lor de Instagram, SussexRoyal. "Mulţumim întregii comunităţi pentru sprijin, inspiraţie şi angajamentul împărtăşit de a face bine în lume. Aşteptăm cu nerăbdare să luăm din nou legătura cu voi în curînd. Aţi fost minunaţi!", se afirmă în acelaşi mesaj. "Pînă atunci, vă rugăm să aveţi grijă de voi şi de cei din jurul vostru", au adăugat prinţul britanic şi soţia lui, care nu şi-au mai folosit titlurile oficiale şi s-au semnat în finalul mesajului doar cu prenumele lor – Harry şi Meghan. Cei doi soţi locuiesc în prezent alături de fiul lor, Archie, în statul american California.

Sute de mii de britanici aflaţi în străinătate încearcă să se întoarcă acasă

Sute de mii de britanici aflaţi în străinătate încearcă să se întoarcă acasă, a declarat Luni ministrul de Externe britanic, Dominic Raab, adăugînd că Guvernul „lucrează 24 de ore din 24 ca să-i ajute” în această privinţă, potrivit Reuters, scrie agerpres. „Un număr fără precedent de britanici care călătoresc prin lume încearcă să se întoarcă acasă şi nu vorbim despre cîteva sute sau despre cîteva mii, ci despre sute de mii de persoane care călătoresc în toată lumea”, a spus Raab într-o conferinţă de presă.

Veşti bune din Regatul Unit: Epidemia încetinește, iar testele de anticorpi ar putea fi gata în cîteva zile

Epidemia de coronavirus din Regatul Unit dă semne de încetinire, iar testele de anticorpi ar putea fi gata „în cîteva zile”, a declarat Luni epidemiologul Neil Ferguson, profesor de biologie matematică la Imperial College London, citat de Reuters, potrivit agerpres. „Credem că în prezent epidemia e pe cale să încetinească în Regatul Unit”, a afirmat Ferguson la postul de radio BBC. El a spus că o treime sau chiar 40% din populaţie nu prezintă simptome şi a afirmat, de asemenea, că probabil 2-3% din populaţia Regatului Unit a fost infectată. Ferguson a avertizat însă că datele nu sunt suficiente pentru a se putea face extrapolări ferme. Potrivit spuselor sale, testele de anticorpi sunt în prezent în stadiul final de validare şi ar putea fi gata pentru utilizare în „cîteva zile mai degrabă decît cîteva săptămîni”.

Trump: Guvernatorul statului New York ar fi un candidat democrat mai bun la alegerile prezidenţiale decît Joe Biden

Preşedintele american republican Donald Trump a apreciat Luni că guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, ar fi un candidat democrat mai bun la alegerile prezidenţiale din Noiembrie decît actualul favorit în alegerile primare democrate, Joe Biden, potrivit AFP, scrie agerpres. Aflat în avanpostul luptei împotriva epidemiei generate de noul coronavirus, Andrew Cuomo, 62 de ani, care nu candidează la învestitura democrată, şi-a văzut cota de popularitate crescînd vertiginos datorită unei gestionări considerate calmă şi hotărîtă a crizei.

Guvernatorul, al cărui stat este epicentrul pandemiei în SUA, dispune în prezent de 71% opinii favorabile faţă de 44% în Februarie, potrivit unui sondaj al institutului de sondare a opiniei publice Siena College. „Noi l-am ajutat să cunoască acest succes”, a asigurat Preşedintele american pe canalul Fox, lăudînd ajutorul federal acordat New York-ului şi regiunii sale, unde au fost înregistraţi aproape 60.000 bolnavi de COVID-19, dintre care aproape 1.000 au murit. „Ar fi bine dacă ar vrea să candideze”, a adăugat Donald Trump. „Îl cunosc pe Andrew de mult timp şi, ca să fiu cinstit, cred că ar fi un candidat mai bun decît Joe Adormitul”, a continuat el.

Donald Trump l-a supranumit astfel pe fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, Joe Biden, 77 de ani, căruia îi contestă cu regularitate forma şi acuitatea intelectuale. „Nu cred că Joe Biden este apt”, a mai spus Trump pe Fox. După o serie de victorii în alegerile primare democrate, moderatul Joe Biden a obţinut un avantaj clar în faţa adversarului său, socialistul Bernie Sanders. Dar noul coronavirus l-a constrîns să-şi suspende campania pe teren şi vocea sa abia se mai face auzită, în pofida instalării unui studio de televiziune în subsolul casei sale.

Dimpotrivă, Andrew Cuomo are contacte cu presa în fiecare zi şi tot mai multe interviuri, în care se fereşte să-l critice prea direct pe Donald Trump. Luni, la MSNBC, el s-a declarat prea ocupat să pregătească sosirea „tsunami-ului” pentru a „descifra mormăielile zilnice ale Preşedintelui”.

Merkel și Netanyahu, testați negativ pentru coronavirus

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a efectuat un al treilea test pentru coronavirus,  acesta fiind negativ, însă ea va rămîne în carantină. În Israel, testul efectuat de premierul Benjamin Netanyahu a fost de asemenea negativ, dar şi el va rămîne în carantină, scrie news.ro.

„Al treilea test de detectare a coronavirusului la care a fost supus cancelarul Merkel a fost tot negativ. Ea va continua să-şi exercite funcţiile oficiale din carantina de la domiciliu în următoarele zile”, a declarat un purtător de cuvînt al Guvernului german.

Şi premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că a fost testat negativ pentru coronavirus, totuşi el urmînd să rămînă în izolare pînă la următoarele instrucţiuni din partea Ministerului Sănătăţii. Benjamin Netanyahu a fost plasat Luni în carantină preventivă, după ce unul dintre angajaţii serviciilor sale a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

JP Morgan: Riscurile sunt la cel mai scăzut nivel din ultima perioadă, e momentul tranzacţiilor

Stimulentele fiscale și prețurile reduse sunt condiții propice pentru tranzacțiile la bursă. SUA a dat stimulente fiscale de două mii de miliarde de dolari, iar singura incertitudine rămîne evoluția din următoarea perioadă a COVID-19, potrivit mediafax. Majoritatea activelor de risc, printre care acţiunile şi creditele corporative sunt la cele mai scăzute cote ale acestei recesiuni, spun analiştii JP Morgan, potrivit Business Insider. Stimulentele fiscale de două mii de miliarde de dolari acordate din Statele Unite, preţurile aflate la nivel de recesiune şi inversarea alocării activelor sunt criteriile care au fost îndeplinite, spun reprezentanţii băncii, în timp ce justifică „adăugarea unui risc selectiv”, pentru următoarele săptămîni. Aceste condiţii fac mai agreabile investiţiile pentru cei care doresc să îşi mărească veniturile în trimestrul al doilea.

Cel mai mare risc pentru pieţele financiare rămîne răspîndirea coronavirusului în Europa şi SUA. Rata celor infectaţi este „prea mare pentru a spune cu încredere” că măsurile vor combate virusul pînă în a doua jumătate a anului 2020, notează echipa condusă de John Normand.

O pictură de van Gogh a fost furată dintr-un muzeu închis din cauza coronavirusului

Un tablou de Vincent van Gogh a fost furat în noaptea din 29 spre 30 Martie dintr-un muzeu olandez care a fost închis din cauza pandemiei de coronavirus, relatează CNN. Tabloul „Grădină la Nuenen” a fost furat de la muzeul Singer Laren de lîngă Capitala olandeză, Amsterdam. Tabloul, pictat în 1884 de maestrul olandez, potrivit Reuters, fusese împrumutat de la un alt muzeu olandez, Muzeul Groninger din orașul Groningen.

„Sunt șocat și incredibil de supărat” a spus directorul muzeului, Jan Rudolph de Lorm, în cadrul unei conferințe de presă, Luni după-amiază. „Este foarte rău pentru Muzeul Groninger. De asemenea, este foarte rău pentru Singer”, a spus de Lorm. „Dar, mai presus de toate, este îngrozitor pentru noi toți, pentru că arta trebuie să fie văzută și împărtășită de noi toți, pentru a face plăcere, a aduce inspirație și, de asemenea, pentru a aduce confort. Mai ales în aceste vremuri dificile”, a adăugat el.

OMS: Epidemia ar trebui să se stabilizeze în curînd în Italia

Izolarea în casă şi alte măsuri stricte, care sunt în vigoare în Italia de două săptămîni, ar trebui să conducă în curînd la o stabilizare a epidemiei de coronavirus, dar este nevoie în continuare de precauţie, a declarat un oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), potrivit Reuters, scrie agerpres. „Sperăm, într-adevăr, că Italia şi Spania sunt aproape (de o stabilizare a situaţiei – n.r.), dar virusul nu va dispărea de la sine. Va trebui îndepărtat prin eforturi de sănătate publică”, a spus într-o conferinţă de presă la Geneva doctorul Mike Ryan, expertul OMS pentru situaţii de urgenţă. În privinţa Italiei, „ar trebui să începem să observăm o stabilizare”, a precizat el. „Cazurile pe care le vedem astăzi reflectă expunerea din urmă cu două săptămîni”, a adăugat reprezentantul OMS.

ONU cere injectarea a 1.500 miliarde de dolari în ţările în curs de dezvoltare

Economiştii ONU au cerut injectarea a 1.500 miliarde de dolari în ţările în curs de dezvoltare şi anularea datoriilor acestora la nivelul a 1.000 miliarde de dolari în 2020 pentru a le ajuta să facă faţă pandemiei de COVID-19, transmite AFP, potrivit agerpres. Într-un nou studiu publicat Luni, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (CNUCD) subliniază că repercusiunile economice legate de pandemie sunt tot mai dificil de prevăzut, dar că este evident că situaţia se va agrava pentru economiile în curs de dezvoltare. ”Chiar dacă planurile de relansare masive puse în aplicare în prezent permit evitarea unei lungi perioade de depresie economică, ele nu vor împiedica o recesiune a economiei mondiale în acest an”, arată studiul.

Potrivit economiştilor CNUCD, ţările în curs de dezvoltare, cu excepţia probabil a Chinei şi poate a Indiei, se vor confrunta cu grave dificultăţi din cauza pandemiei. ”Economiile avansate au promis să facă tot ceea ce este necesar pentru a împiedica firmele şi gospodăriile lor să sufere pierderi grele de venituri”, a declarat directorul Diviziei Globalizare şi Strategii de Dezvoltare a CNUCD, Richard Kozul-Wright, citat într-un comunicat. ”Însă, dacă liderii G20 vor să-şi respecte angajamentul de răspuns mondial într-un spirit de solidaritate, trebuie luate măsuri pentru cele şase miliarde de persoane care trăiesc în afara economiilor G20”, a adăugat oficialul ONU.

În acest context, CNUCD cere să fie pus la punct un plan de sprijin pentru aceste ţări, care să cuprindă injectarea 1.000 miliarde de dolari în lichidităţi, anularea datoriilor la nivelul a 1.000 miliarde în acest an şi acordarea a 500 miliarde de dolari ca subvenţii pentru serviciile de sănătate de urgenţă şi programe de ajutor social. De asemenea, Conferinţa cere să fie instituit un control al capitalurilor spre a se limita creşterea ieşirilor de capital din aceste ţări.

A fost stabilită noua dată de desfășurare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo: 23 Iulie - 8 August 2021

Jocurile Olimpice de Vară de la Tokyo, amînate din cauza pandemiei de coronavirus, se vor desfăşura între 23 Iulie şi 8 August 2021, au anunţat Luni CIO şi Comitetul japonez de organizare, relatează Agerpres. Noua perioadă de desfăşurare a competiţiei a fost preferată celorlalte variante avansate, inclusiv desfăşurarea competiţiei în Primăvara anului viitor, pentru a se evita astfel provocarea unor perturbări majore în calendarul sportiv internaţional şi a reduce la minimum provocările logistice cărora vor trebui să le facă faţă organizatorii.

Jocurile Olimpice urmau să se dispute iniţial în perioada 24 Iulie - 9 August 2020 în Capitala japoneză, dar au fost amînate, pentru prima data în istorie, din cauza răspîndirii continue a noului coronavirus. Noile date au fost convenite Luni, în cursul unei reuniuni între responsabilii Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) şi cei ai Comitetului japonez de organizare. Totodată, Jocurile Paralimpice vor avea loc între 24 August şi 5 Septembrie 2021. Flacăra olimpică pentru Jocurile din 2021, care a ajuns din Grecia în Japonia pe 20 Martie, va fi menţinută la Fukushima pentru o lună, după care va fi păstrată în Capitala Tokyo.

Jocurile Olimpice nu au fost niciodată amînate în cele 31 de ediţii moderne ale sale, începînd din 1896, însă trei dintre ediţii au fost anulate din cauza războiului, în 1916, 1940 şi 1944.

Putin le cere moscoviților să ia în serios izolarea

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a cerut Luni locuitorilor Moscovei „să ia în serios” izolarea pentru a lupta împotriva răspîndirii coronavirusului, într-un moment în care se iau măsuri similare în tot mai multe regiuni din Rusia, potrivit AFP, scrie agerpres. „Le cer moscoviţilor şi locuitorilor regiunii să ia aceste măsuri necesare (…) cu cea mai mare seriozitate şi cu totală responsabilitate”, a declarat Putin într-o reuniune prin videoconferinţă cu oficiali în prima zi a unei perioade de interdicţie de circulaţie pe o durată nedeterminată.

El a dispus „informarea constantă şi obiectivă” a ruşilor asupra evoluţiei situaţiei pentru a lupta împotriva „provocărilor, zvonurilor stupide şi speculaţiilor rău intenţionate”. Preşedintele rus le-a ordonat, de asemenea, guvernatorilor regionali să acţioneze „realmente” împotriva răspîndirii virusului şi să nu se rezume la „hîrtii şi rapoarte”. Putin le-a cerut oficialilor ruşi să crească numărul de paturi de spital disponibile, să desfăşoare centre de testare suplimentare şi să constituie o rezervă de sisteme de respiraţie artificială şi de medicamente. El a dispus, totodată, controlarea asistenţei pentru persoanele în vîrstă.