Realitatea internationala pe scurt (30 Septembrie 2019)

Fostul cancelar Kurz cîştigă alegerile parlamentare din Austria

Partidul Poporului (OeVP), condus de fostul cancelar Sebastian Kurz, este cîştigătorul detaşat al alegerilor parlamentare anticipate din Austria, arată o proiecţie pe baza unei numărători parţiale a voturilor. Conform unei prognozei SORA pentru televiziunea ORF, preluată de Reuters, OeVP (dreapta) urmează să obţină 37,2% din voturi, Partidul Social Democrat - 22%, Partidul Libertăţii (FPOe, extremă dreaptă) - 16%, Verzii - 14,3%, iar Neos (liberal) 7,4%. Marja de eroare a proiecţiei este de 1,8%.

AFP observă că electoratul austriac a sancţionat FPOe, care a pierdut aproximativ 10% din voturile obţinute la alegerile precedente după scandalul “Ibizagate” din Mai, cînd a apărut o înregistrare video cu liderul de atunci al partidului, vicecancelarul Heinz-ChristianStrache; acesta fusese filmat cu o cameră ascunsă într-o vilă din Ibiza, în 2017, promiţînd contracte publice în schimbul sprijinului electoral pe care i l-ar fi acordat o pretinsă nepoată a unui oligarh rus. În urma dezvăluirilor, Guvernul de coaliţie format de OeVP şi FPOe sub conducerea lui de Kurz a fost înlăturat de la putere, după numai un an şi jumătate de la alegeri, printr-o moţiune de cenzură.

Conform prognozei, OeVP a obţinut acum cu aproape 6% mai mult decît în 2017 şi este foarte probabil ca Sebastian Kurz să obţină un nou mandat de cancelar. Verzii au avansat şi ei, de la mai puţin de 4% în urmă cu doi ani, cînd nu au trecut de pragul de reprezentare în parlamentul de la Viena.

Premierul ungar Viktor Orban a fost reales la conducerea partidului Fidesz

Premierul ungar Viktor Orban a fost reales Duminică preşedinte al Fidesz, informează MTI. La al 28-lea congres al partidului de guvernămînt din Ungaria, au fost reconfirmaţi în funcţii vicepreşedinţii Katalin Novak, Gabor Kubatov şi Szilard Nemeth, iar Lajos Kosa a fost ales în conducere în locul lui Gergely Gulyaş, şeful Cancelariei prim-ministrului. Congresul Fidesz de la Budapesta are loc cu două săptămîni înaintea alegerilor locale programate în Ungaria pe 13 Octombrie.

Duminică, într-un discurs în faţa colegilor de partid, Orban a afirmat că Ungaria va rămîne în Uniunea Europeană, care trebuie însă să ajungă la un compromis între Est şi Vest. Liderul Fidesz a susţinut că ţara sa “nu mai este singură în arenă, ci parte a unei coloane de polonezi, cehi şi slovaci”, iar după alegerile parlamentare anticipate, acestora li s-ar putea alătura şi austriecii.

Ce riscă turiștii străini care nu respectă “decența publică” în Arabia Saudită

Turiştii care încalcă regulile de decenţă în spaţiul public din Arabia Saudită, în special în ceea ce priveşte îmbrăcămintea sau comportamentul, vor fi amendaţi, au anunţat autorităţile saudite. Regatul a început să emită Vineri, pentru prima dată, vize turistice cu scopul de a-şi diversifica resursele, deocamdată depinzînd în totalitate de petrol, scrie Agerpres.

Ministerul de Interne a menţionat 19 “delicte” într-un comunicat dat publicităţii, fără a specifica însă cuantumul amenzilor. “Noua legislaţie impune bărbaţilor şi femeilor să se îmbrace într-o manieră modestă şi să se abţină de la a-şi manifesta în public afecţiunea. Femeile sunt libere să aleagă haine decente”, se arată în document. Această legislaţie ar trebui să permită “informarea vizitatorilor şi turiştilor din regat cu privire la legea privind comportamentul în public, astfel încît aceştia să se conformeze”, se menţionează în comunicat. Vizele acordate online şi la sosirea în regat vor fi atribuite cetăţenilor din 49 de ţări, inclusiv Statele Unite, Australia şi mai multe ţări europene. Anterior deciziei, regatul acorda viză doar pelerinilor, oamenilor de afaceri şi muncitorilor veniţi din alte ţări şi, recent, spectatorilor la evenimente sportive sau culturale.

Directorul Comitetului pentru Turism şi Patrimoniu Naţional, Ahmed al-Khateeb, a afirmat că regatul va relaxa codul vestimentar pentru turiştii străini de sex feminin pentru a le permite să meargă în public fără să poarte abaya - rochia tradiţională obligatorie în spaţiile publice pentru femeile saudite. Bărbaţii şi femeile sunt sfătuiţi să evite să poarte “haine mulate” sau cu mesaje şi imagini “profane”, se precizează pe un site în limba engleză lansat de autorităţile din domeniul turismului. Potrivit acestui site, “umerii şi genunchii” femeilor trebuie să fie “acoperiţi în public”.

Dezvoltarea turismului este unul dintre punctele principale ale programului de reformă “Vision 2030” al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, care are ca scop pregătirea celei mai mari economii din lumea arabă în vederea unei epoci post-petrol.

Regatul, care interzice alcoolul şi în care regulile sociale sunt foarte stricte, nu este în general considerat o destinaţie cu potenţial turistic. Însă, prinţul vrea să schimbe această percepţie şi a insuflat deja mai multe reforme liberale care au permis deschiderea unor săli de cinematograf şi organizarea concertelor sau a evenimentelor sportive. Printre atracţiile turistice importante din acest regat ultraconservator se numără regiunea Al-Ula, oaza Al-Ahsa şi craterul Al Wahbah.

În ultimii ani, regatul a anunţat o serie de mega-proiecte în valoare de sute de miliarde de dolari. Printre acestea se numără crearea unei imense zone de dezvoltare economică (NEOM) în Nord-Vestul regatului, cu taxiuri zburătoare şi roboţi, potrivit autorităţilor. De asemenea, în 2017, autorităţile saudite au anunţat un proiect de mai multe miliarde de dolari pentru transformarea a 50 de insule din Marea Roşie în staţiuni balneare de lux. În 2018, a fost lansată construcţia unui “oraş de divertisment” în zona semi-deşertică Al-Qiddiya, lîngă Riad, care va include parcuri tematice, terenuri sportive şi o zonă de safari.

Bărbatul căruia elvețienii i-au fost confiscate 25 de mașini de lux

Elvețienii au scos la licitație 25 de bolizi aparținînd lui Teodoro Nguema Obiang Mangue, vicepreședintele Guineei Ecuatoriale și fiul dictatorului Teodoro Obiang Nguema Mbasogo, relatează The Guardian. Bolizii - 7 mașini Ferrari, 3 mașini Lamborghini, 5 mașini Bentley, un Maserati și un McLaren sunt estimate la 18,7 milioane de dolari de casa de licitaţii Bonhams. Cele mai scumpe mașini sunt un Lamborghini Veneno Roadster, estimat la 5 milioane de euro, un Ferrari - estimat la 2.3-2.5 milioane de euro și un Koenigsegg One:1, estimat la 2 milioane de euro.

Au fost confiscate de Justiția elvețiană după ce Teodoro Nguema Obiang Mangue a fost găsit vinovat de infracțiuni financiare. Codul penal elvețian permite renunțarea la acuzații dacă acuzatul oferă compensație pentru daunele produse. Pe lîngă mașinile confiscate, Guineea Ecuatorială s-a oferit să plătească Genevei 1,3 milioane de franci elvețieni costurile de judecată. Teodorin Obiang are o reputaţie pentru un stil de viaţă playboy şi a fost implicat în mai multe scandaluri mediatice în Europa.

Un nou focar de pestă porcină, în apropiere de Budapesta

Autoritățile ungare au identificat noi cazuri de pestă porcină africană, în cinci cadavre de mistreți descoperiți în apropiere de Budapesta. Sursa contaminării nu a putut fi determinată imediat, iar ancheta continua, relatează Reuters, citat de Agerpres. Cazurile au apărut pe un domeniu de vînătoare închis din apropierea Capitalei ungare. În ultimele săptămîni, zona a fost vizitată de mai mulţi străini, însă agentul patogen ar putea proveni şi de pe teritoriul ungar, transmite Autoritatea naţională ungară pentru siguranţa alimentară (Nebih).

Potrivit datelor publicate pe site-ul de internet al autorităţii, din Aprilie 2018, în Ungaria au fost semnalate aproape 900 de cazuri de pestă africană, mortală pentru porci, dar inofensivă pentru om. În prezent, pesta porcină africană afectează zece ţări din Uniunea Europeană, cele mai grave situaţii înregistrîndu-se în Bulgaria şi România. În Slovacia, au fost afectate în Iulie patru gospodării individuale.

Stadiul negocierilor pentru formarea Guvernului de uniune din Israel

Partidul Likud al premierului israelian în exerciţiu, Benjamin Netanyahu, şi formaţiunea Kahol Lavan (Albastru-alb) a rivalului său Benny Gantz s-au acuzat reciproc Duminică de blocarea discuţiilor privind constituirea unui Guvern de uniune. Alegerile din data de 17 Septembrie au rezultat într-un impas politic, care trebuie rezolvat de cele două formațiuni politice, relatează Agerpres. În viitorul Knesset cu 120 de locuri, Likud va avea 32 de deputaţi, cu unul mai puţin decît partidul centristului Gantz.

Jocul alianţelor face însă ca nici Netanyahu, care adună 55 de susţinători, şi nici Gantz, sprijinit de 54 de deputaţi, să nu fie în măsură să formeze un Guvern, nedispunînd de majoritatea absolută de 61 de voturi. Formaţiunea naţionalistă laică Israel Beitenou a fostului ministru al Apărării Avigdor Lieberman şi un mic partid arab cu trei deputaţi refuză să susţină vreo tabără. Preşedintele Reuven Rivlin i-a încredinţat Miercuri premierului în exerciţiu mandatul de a încerca formarea unui Guvern de uniune în termen de 28 de zile. În caz de eşec, Netanyahu va trebui să predea mandatul, pe care Preşedintele i l-ar putea încredinţa apoi lui Gantz.

Duminică, responsabili ai celor două partide nu au reuşit să se înţeleagă asupra unei formule de împărţire a puterii într-un Guvern de uniune. „Mare decepţie pentru Likud în această dimineaţă, din cauza refuzului persistent al (partidului) Albastru-alb de a accepta (...) un Guvern egalitar cu o rotaţie între Netanyahu şi Gantz” ca prim-miniştri, a indicat Likud într-un comunicat. Partidul şi-a acuzat rivalii că vor să „tîrască ţara în alegeri” şi a dat asigurări că premierul va face „un ultim efort” pentru a încerca formarea unui Guvern de uniune „înainte de a preda mandatul către Preşedinte”.

„Din nefericire, Likud se încăpăţînează ca Netanyahu să fie primul care să conducă Guvernul” în caz de împărţire a puterii, a transmis partidul Albastru-alb, acuzîndu-şi la rîndul său rivalul că vrea să blocheze discuţiile şi să provoace noi alegeri. Benjamin Netanyahu va fi audiat, începînd de Miercuri, pentru a răspunde acuzaţiilor de „corupţie”, „fraudă” şi „abuz de încredere” în trei dosare, urmînd ca procurorul general să decidă dacă îl va inculpa sau nu. Potrivit comentatorilor, Netanyahu încearcă să rămînă în poziţie de forţă în timpul acestui proces, de unde insistenţa sa de a fi primul care să conducă Guvernul de uniune, şi chiar intenţia de a provoca noi alegeri, ceea ce i-ar garanta menţinerea la putere pînă la un eventual scrutin.

Comisia Europeană a amendat doi producători de conserve de legume cu peste 30 de milioane de euro

Comisia Europeană a amendat doi producători de conserve din legume cu peste 30 de milioane de euro (32,8 milioane de dolari) pentru că au conspirat să-şi menţină poziţiile pe piaţă şi să păstreze ridicate preţurile la legumele conservate, transmite Agerpres. Grupul francez CECAB a fost amendat cu 18 milioane de euro, în timp ce compania olandeză Coroos va plăti 13,6 milioane de euro. Din cartel făcea parte şi firma franceză Bonduelle, care a obţinut imunitate şi nu a mai plătit amenda de aproximativ 250 de milioane de euro, pentru că a dezvăluit înţelegerea secretă, care s-a derulat în perioada 2000 - 2013, a anunţat Executivul comunitar.

Coroos şi CECAB, alături de Bonduelle, au recunoscut că au făcut parte din cartel, colaborînd pentru a stabili preţurile şi ajungînd la un acord privind cota de piaţă şi volumele de vînzări. Cele trei firme s-au înţeles asupra conservelor de fasole, mazăre şi porumb dulce vîndute retailerilor din ţări europene, a precizat Comisia Europeană. Instituţia a informat că va continua ancheta în cazul unei a patra firme, Conserve Italia.

Papa Francisc: Țările care vînd arme cauzează migrații, însă refuză să primească refugiați

Papa Francisc a criticat țările care fabrică și vînd armament pentru războaie desfășurate dincolo de propriile frontiere, însă apoi refuză să primească refugiații apăruți în urma acestor conflicte, informează site-ul postului Euronews, potrivit mediafax. „Războaiele afectează doar unele regiuni din lume, însă armele de război sunt produse și vîndute în alte regiuni, care apoi nu sunt dornice să preia refugiații generați de aceste conflicte”, a declarat Duminică Papa Francisc.

În cadrul predicii sale, cu ocazia Zilei Mondiale a Imigranților și Refugiaților, în fața a aproximativ 40.000 de oameni aflați în Piața Sfîntul Petru, suveranul pontif afirmat că războiul și migrația sunt două chestiuni conectate. Papa a mai comentat că lumea a devenit din ce în ce mai „elitistă și crudă față de cei excluși” și a subliniat că este de datoria creștinilor să îi ajute pe cei care sunt „tratați rău și abandonați pe străzile lumii noastre”. Liderul Bisericii Catolice a mai afirmat că oamenii nu trebuie să rămînă indiferenți la „izolarea, disprețul și discriminarea cu care se confruntă cei care nu aparțin grupului «nostru».”

Aproximativ 80 de migranţi au sosit Duminică în Sudul Italiei şi au fost transferaţi într-un centru de primire

În jur de 80 de migranţi, repartizaţi în trei grupuri, au sosit Duminică dimineaţa pe insula Lampedusa, în Sudul Italiei, înainte de a fi transferaţi într-un centru de primire şi înregistrare (hotspot), unde se află acum circa 100 de persoane, anunţă media italiene, potrivit AFP, scrie agerpres.

Patrulele gărzilor de coastă italiene şi ale căpităniei portului Lampedusa au interceptat Sîmbătă seara două ambarcaţiuni, fiecare cu 25 de migranţi la bord, iar Duminică, în zori, 30 de tunisieni au fost blocaţi pe plaja Cala Palme, în Sudul insulei, unde sosiseră într-o barcă. Sosirile de migranţi pe litoralul sudic al Lampedusei s-au înmulţit considerabil în ultimele săptămîni, favorizate de marea liniştită. Sosirile se fac tot mai des cu ambarcaţiuni mai mari decît de obicei sau cu vase de pescuit care îi aduc pe migranţi pînă aproape de Lampedusa, de unde aceştia sunt preluaţi de ambarcaţiuni mai mici, afirmă presa.

Înaltul Comisariat al INU pentru Refugiaţi (UNHCR) a anunţat pe Twitter că în jur de 70 de persoane care încercau să traverseze Mediterana şi care se aflau ”în pericol de mai multe zile pe mare”, în largul Libiei, au fost salvate Duminică de gărzile de coastă libiene şi transportate în această ţară. Agenţia ONU precizează că, printre aceste persoane, ”două sunt în stare critică”, şi că Libia ”nu dispune de un port sigur pentru debarcare”, aşa cum prevede dreptul maritim internaţional.

Guvernul elen pregăteşte o nouă lege privind dreptul de azil

Guvernul elen pregăteşte o nouă lege privind dreptul de azil, pentru a gestiona mai bine situaţia zecilor de mii de migranţi aflaţi deja pe teritoriul ţării şi a celor care continuă să sosească cu sutele, a anunţat Duminică ministrul de stat George Gerapetritis, transmite AFP, potrivit agerpres. ”Consiliul de Miniştri de Luni va discuta un proiect de lege propus de Ministerul Protecţiei Cetăţeanului, care va moderniza, în acord cu criteriile europene, procedura referitoare la dreptul de azil”, a declarat Gerapetritis la postul Skai TV.

Ministrul a insistat pe necesitatea ca migranţii să fie primiţi în centre cu condiţii de trai decente, taberele actuale fiind în mare măsură excedate. Spre exemplu, tabăra Moria, de pe insula Lesbos, găzduieşte în prezent 13.000 de oameni, deşi fusese prevăzută pentru numai 3.000. În Grecia se află 70.000 de migranţi, mai ales refugiaţi sirieni, care s-au aventurat într-o traversare periculoasă a Mediteranei dinspre coastele Turciei. În urma unui acord cu Uniunea Europeană în 2016, Ankara a luat măsuri pentru a limita aceste plecări spre Grecia, însă în ultimele a fost observată o recrudescenţă a lor. Duminică dimineaţă, două ambarcaţiuni au sosit la Skala, pe insula Lesbos, avînd la bord 84 de migranţi, printre care mulţi copii, a constatat AFP la faţa locului. Potrivit autorităţilor, în 24 de ore, de Sîmbătă dimineaţa pînă Duminică dimineaţa, aproape 400 de migranţi au sosit în Grecia.