Realitatea internationala pe scurt (30 Ianuarie 2019)

Temperaturi de -50 de grade în SUA

Americanii se pregătesc pentru cîteva zile de îngheţ. Meteorologii i-au avertizat să se aştepte la temperaturi record, în special în statele din centru, precum Dakota de Nord şi Missouri. În unele locuri, mercurul din termometre va plonja sub minus 30 de grade - un potenţial risc pentru vieţile oamenilor, avertizează autorităţile. În state precum Colorado şi Michigan, noaptea a adus ninsori abundente şi un strat proaspăt de zăpadă. Iar în Wisconsin, situaţia este atît de gravă, încît guvernatorul a declarat starea de urgenţă în tot statul, din pricina troienelor şi mai ales a îngheţului. Asta înseamnă că şi Garda Naţională ar putea fi chemată să intervină pe lîngă echipele obişnuite.

Pentru cei care ies să dea zăpada la o parte, munca este şi mai grea, din pricina temperaturilor extrem de scăzute. Cel mai rău va fi însă Miercuri, cînd Nordul statului Illinois va fi străbătut de mase de aer cu temperaturi de minus 48 de grade Celsius. Este “un pericol pentru vieţile oamenilor”, după cum avertizează Serviciul naţional de meteorologie.

Un fost deținut a dat în judecată Ministerul Justiției din cauza șobolanilor din celulă

Un fost deţinut a dat în judecată Ministerul Justiţiei din Marea Britanie pentru că a dezvoltat sindromul de stres post-traumatic din cauza şobolanilor care erau în permanenţă prezenţi în celula sa. Bărbatul, în vîrstă de 71 de ani, a stat în închisoarea Wormwood Scrubs din Sudul Londrei după ce a fost condamnat pentru o infracţiune legată de alocaţii pe care susţine că nu a comis-o, potrivit News.ro.

Drept urmare a prezenţei permanente a şobolanilor, el a început să aibă coşmaruri dinamice şi terifiante. Bărbatul a fost diagnosticat cu depresie, a dezvoltat o erupţie pe piele şi prezintă simptome de TSPT. Cazul a devenit public după ce un raport a constatat că problema şobolanilor de la o închisoare din Bedford este atît de gravă încît un deţinut a fost văzut cum prindea şi omora şobolanii din celula sa în timpul unei inspecţii.

Problema cu şobolanii de la Wormwood Scrubs este una de lungă durată. Un raport din 2015 privind condiţiile de acolo al Inspectoratului Închisorilor arată: „Închisoarea are o problemă semnificativă cu şobolanii. I-am văzut în fiecare zi şi în fiecare noapte, iar cuiburi mari de şobolani sunt prezente”.

Marin, românul sărman poreclit la Roma Forrest Gump. Cu ce i-a impresionat pe italieni

Un român din Italia, care trăiește în sărăcie, i-a impresionat pe italienii din cartierul în care locuiește, în urma unui simplu gest. Marin, poreclit de italieni Forrest Gump, se trezește zilnic la ora 6 dimineața și caută locuri de pe via Cassia pe care să le curețe. „Nu vrea bani, nu vrea cadouri și nu înțelege de ce primește atenție din partea presei pentru un gest atît de firesc”, scrie Il Messaggero.

Un italian a povestit pe grupul „Sei della Cassia se” că i-a oferit 10 euro bărbatului, lăudîndu-l că face „de unul singur ceea ce Primăria, cu oameni angajați pentru asta, nu face niciodată.Propun să-i facem lui Marin o statuie de bronz pe care să o punem în Piaza Della Visione, lîngă Catedrală. Trăiască Marin”, a scris Alessio, potrivit sursei citate.

BMJ: De ce un Brexit fără acord ar putea provoca 12.400 de decese în Marea Britanie

Scenariul unui Brexit lipsit de acord ar putea provoca moartea a 12.400 de persoane în Marea Britanie, în următorul deceniu, ca urmare a unor cardiopatii şi boli cerebro-vasculare, potrivit unui studiu publicat Marţi de revista BMJ Open, versiunea online a publicaţiei British Medical Journal, şi citat de EFE, transmite Agerpres.

Studiul realizat de experţi ai Universităţii Imperial College din Londra justifică creşterea numărului de decese provocate de acest tip de patologii în urma scăderii consumului de fructe şi legume din alimentaţia britanicilor, determinată de o escaladare a preţurilor după ieşirea din Uniunea Europeană. Aproximativ 84% dintre fructele consumate în Marea Britanie în 2017 a fost din import şi 48% dintre legume, iar costul acestor tranzacţii va creşte considerabil după ieşirea Marii Britanii din UE, notează autorii studiului.

Cercetătorii au analizat patru posibile scenarii de Brexit şi au concluzionat că cea mai dăunătore ar fi o ieşire fără un acord, fapt ce ar provoca peste 12.000 de decese de boli cardiovasculare în următorul deceniu. Calculele au demonstrat că o ieşire abruptă din blocul comunitar ar provoca o escaladare a preţurilor la produsele de import: un kilogram de banane ar creşte cu 17 % , de citrice cu 14 %, iar de roşii cu aproape 15 %. Consumul de fructe şi legume în rîndul britanicilor se află deja sub media recomandată, iar după divorţul de UE procentul s-ar putea reduce şi mai mult, au avertizat experţii. Britanicii consumă cu 11,4 % mai puţine fructe şi cu 9% mai puţine legume, ceea ce ar duce la o creştere cu 12.400 a numărului de decese, între 2021 şi 2030, reprezentînd o creştere de aproximativ 2 %.

„Guvernul britanic ar trebui să ia serios în considerare consecinţele asupra sănătăţii populaţiei, la viitoarele negocieri privind Brexitul, în special consecinţele determinate de schimbările alimentare", au avertizat autorii studiului.

Parlamentarii britanici adoptă un amendament privind excluderea unui Brexit fără acord

Parlamentarii britanici au votat Marţi în favoarea unui amendament prin care se solicită Guvernului să excludă posibilitatea de a părăsi Uniunea Europeană fără un acord, transmite Reuters, scrie agerpresVotul 318 la 310 a fost împotriva premierului Theresa May, care afirmase că singura modalitate de a îndepărta un Brexit fără acord este de a vota în favoarea acordului cu UE. Aşa-numitul amendament Spelman „respinge ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană fără un acord de retragere şi un cadru pentru relaţia viitoare” .Amendamentul I nu spune însă cum va obliga Guvernul să oprească un Brexit fără acord.

Comisia LIBE a PE a aprobat scutirea de vize pentru cetăţenii britanici care vor călători în UE după Brexit

Eurodeputaţii din Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European au votat Marţi, în unanimitate, în favoarea scutirii cetăţenilor britanici de obligativitatea vizelor pentru şederi în UE de pînă la 90 de zile, într-o perioadă de 180 de zile, încă de a doua zi după Brexit, informează un comunicat postat pe site-ul PE, potrivit agerpres.

Cetăţenii britanici vor putea astfel să vină în statele UE fără viză pentru perioade scurte de timp după Brexit, cu condiţia ca cetăţenii UE să beneficieze de aceleaşi condiţii cînd călătoresc în Marea Britanie. Odată ce Parlamentul şi Consiliul UE se vor pune de acord asupra legii, Marea Britanie va fi inclusă pe lista ţărilor ai căror cetăţeni nu trebuie să ceară vize pentru a intra în statele UE pentru călătorii de afaceri, turism sau pentru a-şi vizita rudele sau prietenii. Scutirea de viză nu asigură însă şi dreptul de muncă în UE. Proiectul de lege menţionează clar că scutirea de vize le va fi acordată cetăţenilor britanici numai pe baza reciprocităţii, respectiv dacă cetăţenilor UE li se vor permite călătorii fără viză în scop de afaceri sau turistic dacă Marea Britanie iese din Uniunea Europeană.

Dacă Marea Britanie introduce obligativitatea vizelor pentru cel puţin un stat membru, „mecanismul de reciprocitate prevăzut în legislaţia UE ar trebui să se aplice”, menţionează textul votat în Comisia LIBE. Asta ar putea duce la reintroducerea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii britanici care călătoresc în UE, se notează în comunicatul de pe site-ul PE.

Comisia LIBE a votat Marţi, cu 52 de voturi pentru şi două împotrivă, deschiderea negocierilor cu Consiliul de Miniştri. Mandatul de negociere va trebui confirmat de plenul PE, în sesiunea care începe Miercuri la Bruxelles. Discuţiile cu Consiliul vor începe după ce acesta îşi va adopta propria poziţie în acest dosar.

Scutirea de vize se va aplica în toate statele membre UE – cu excepţia Irlandei, care are propria sa politică privind vizele – şi în ţările asociate spaţiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia). Irlanda şi Marea Britanie au un aranjament bilateral care prevede posibilitatea călătoriilor fără vize între cele două ţări.

Închiderea parțială a serviciilor federale a costat economia SUA 11 miliarde de dolari

Închiderea parţială a serviciilor statului federal timp de peste o lună a cauzat pierderi în valoare de 11 miliarde de dolari economiei americane – dintre care aproximativ trei miliarde de dolari nu vor putea să fie recuoerate, potrivit Biroului Bugetului Congresului (CBO), relatează AFP, potrivit news.ro”În urma scăderii activităţii economice, CBO estimează că Produsul Intern Brut (PIB) pe trimestrul patru a fost amputat cu trei miliarde de dolari. În primul trimestru din 2019, nivelul PIB-ului este mai mic cu opt miliarde de dolari (…), ceea ce reflectă atît cele cinci săptămîni de «shutdown» parţial, cît şi reluarea activităţii economice”, a anunţat Biroul într-un comunicat.

Trei miliarde de dolari reprezintă aproximativ 0.02% din estimarea PIB-ului pe 2019, precizează CBO, o entitate bipartizană. ”În afară de efectele subiacente asupra economiei în general, efectele asupra muncitorilor şi întreprinderilor individuale ar urma să fie şi mai importante”, relevă CBO. ”Anumite societăţi din sectorul privat nu vor recupera niciodată pierderea de venituri”, precizează Biroul. ”În pofida faptului că cea mai mare parte a PIB-ului pierdută în al patrulea trimestru din 2018 şi primul trimestru din 2019 va fi recuperată pînă la urmă, CBO estimează că aproximativ trei miliarde (de dolari) nu vot fi recuperate”, adaugă el.

Întrebat despre această estimare a pagubelor, consilierul economic al Casei Albe Larry Kudlow a refuzat să prezinte cifre. ”Noi suntem frecvent în dezacord cu CBO cu privire la toate aspectele. Ei îşi fac treaba cum pot mai bine”, a comentat el. ”Într-o economie de 20.000 de miliarde de dolari, este teribil de dificil să estimezi bine aceste cifre mici”, a adăugat el.

După mai bine de o lună de paralizie – care a afectat 800.000 de funcţionari -, Preşedintele american Donald Trump a anunţat Vineri un acord cu privire la o încetare a ”shutdown”-ului care prevede o finanţare a serviciilor federale pînă la 15 Februarie. El a ameninţat, însă, cu o nouă paralizie bugetară după această dată, în cazul în care nu se ajunge la un acord cu privire la zidul pe care doreşte să-l ridice la frontiera cu Mexicul, a cărui finanţare cu 5,7 miliarde de dolari o reclamă prin buget democraţilor, care refuză.

O grupare jihadistă numără încă mii de combatanţi în Irak şi Siria

Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) numără încă mii de combatanţi în Irak şi Siria, combatanţi care mai pot reprezenta o ameninţare în Orientul Mijlociu (OM) şi dincolo de această regiune, a declarat Marţi directorul serviciilor americane de informaţii Dan Coats, transmite AFP, potrivit agerpresStatul Islamic „controlează încă mii de combatanţi în Irak şi Siria”, susţine Coats într-un raport remis Congresului SUA. Gruparea „are în continuare opt ramuri, mai mult de zece reţele şi mii de combatanţii dispersaţi prin lume, în pofida pierderilor semnificative în ceea ce priveşte liderii şi teritoriile”, a adăugat el.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat, spre surpriza generală, înainte de Crăciun, că intenţionează să-i retragă pe cei circa 2.000 de soldaţi americani desfăşuraţi în Nordul Siriei. Este vorba de forţele speciale prezentate ca avînd menirea să combată gruparea SI şi să antreneze forţele locale în zonele recucerite din mîinile jihadiştilor. Trump estimează că SI „practic a dispărut” şi că forţele americane „trebuie să revină acasă, la familiile lor, şi să combată totodată ceea ce rămîne din SI”.

Referitor la Coreea de Nord, Dan Coats consideră că „este puţin probabil” ca aceasta să-şi abandoneze toate armele sale nucleare şi capacităţile de producţie, în pofida promisiunilor sale de „denuclearizare completă” şi speranţelor exprimate de Preşedintele american Donald Trump. „Evaluările noastre continuă să arate că este puţin probabil ca Phenianul să-şi abandoneze toate armele sale nucleare şi capacităţile de producţie”, a explicat directorul serviciilor americane de informaţii.